Turism cu bicicleta

Bravo!

Nu e chiar turism, doream sa fie o plimbare de relaxare, o introducere in atmosfera MTB acolo unde-i este locul, adica la munte.

Si iata ca anul trecut, pe 24 iunie, la o luna de cand imi luasem in sfarsit MTB, a venit momentul. Impreuna cu o colega de servici si sotul ei am debarcat la Azuga, pentru a face turul Clabucetului Azugii (traseul scurt al concursului MTB ce se tine anual in zona, Surmont MTB Challenge):

Traseu

La 12 cand am ajuns deja incepuse ploaia cu tunete si fulgere. A naibii, n-a stat pana seara tarziu (dar din fericire s-a transformat intr-o ploaie mocaneasca linistita).Cei 2 erau pusi pe treaba, asa ca dupa ce am stat cu o bere la terasa (eu, ca ei erau soferi ) am purces pe traseu cu Popestii.




De pe valea Azugii am facut stanga catre vila Trifoiul, Susai si Predeal. Urcarea catre Susai este o placere, uiti naibii si de ploaie, si de fulgere si tunete, si dai la pedala :



Sus pe platou e ceata, ploaia e un fel de burnita; cei 2 viteji respira aer curat si ... trag o tigara



Eu doar stau si meditez cum am ajuns sa fac ... prima tura cu MTB la munte, pe o vreme execrabila, dar sa ma simt totusi excelent <)



Dupa aia, coborare snur pe valea Limbaselului pana in Azuga.



Asta a fost. Ba nu, am uitat sa spun ca tot cu ei am fost si la Skoda Velo (plus sefu') si ne-am distrat bine de tot.

Frumos!

Peste 2 saptamani, deci 8 iulie 2012, ne-am hotarat sa reeditam plimbarea pe munte, de aceasta data la Babele.

Cum cei 2 viteji se scoala tarziu in weekend, eu am luat-o inainte cu trenul pana in Sinaia, iar de aici am purces spre locul intalnirii, Cabana Cuibu Dorului.


Aici am ajuns primul si am stat la o bere pe terasa.


Urcarea pana la Cabana e de incalzire, dar apoi se ascute.


Mai facem o pauza pe refugiile construite de cei ce au asfaltat drumul, mai privim in lungul rampei ce ni se arata inainte:




Din pacate odata cu asfaltul a ajuns aici si traficul intens in weekend. Deja drumul e asfaltat pana spre Piatra Arsa si din cate am auzit urmeaza sa continue pana la Babele. Lucru care mi-ar placea ca biciclist de sosea, dar nu ca om de munte.

Dar sa revenim. Din ziua insorita ce era, deodata apar nori pe cer (deh, suntem la munte) si incepe sa toarne. Popescu se epede in vale si se intoarce cu masina . Astfel, aparati de ploaia torentiala, continuam inainte si in sus catre platou. Sus la Piatra Arsa ploaia e doar o burnita slaba, insa rece.


Intram in cabana, mancam o ciorba, bem un ceai (ambele calde)

Si pornim mai departe catre Babele pe poteca, de data asta neaparat pe 2 roti. sa nu lasam ploaia sa ne strice de tot periplul!


Ultimul km spre cabana este totusi pushbike.


In final o vedem, ploaia si racoarea nu mai conteaza.


Bem traditionalul ceai cald si iesim sa vizualizam coborarea excelenta,acum insa pe drumul forestier:




Asta a fost prima coborare... sa-i zicem "mai serioasa" facuta calare pe MTB. Si ce frumoasa a fost!




In final am savurat apusul soarelui peste platoul Pietrei Arse.


Apoi ne-am dus "invartindu-ne" (pe 4 roti) catre casa, multumiti de experienta, fie ea si trunchiata de ploaie. C-asa-i la munte ;)

De unde se termina asfaltul pana jos la DN1 in Sinaia am facut 45 min desi puteam sa scot si mai putin dar aveam frana doar pe spate. La urcat am facut 3 ore de la Gara Sinaia pana sus unde se termina asfaltul. Pacat ca nu exista un mijloc de transport in zilele de sambata si duminica care sa plece de la Gara pana la Babele sa poata duce si oameni si 7-8 biciclete cu sigurnata si-ar scoate bani. E adevarat ca e frumos la munte cu bicicleta dar intr-o zi poate uni vor sa ajunga din Sinaia pana la Babele si pana la Pestera si Padina si poate nu toti poate sa traga tare de aceea am spus ca ar fi excelent un mijloc de tranport, un Iveco cu 6 locuri si in spate descoperit pentru transportul bicicletelor cu plecare odata la 2 ore din Gara de la Sinaia cu un tarif de 12 lei/om si 8 lei de bicicleta.

Aici ideea (nu doar a mea, dar a majoritatii pasionatilor cu care schimb impresii pe forumul de profil) este urcarea pe bicicleta. Cei care vor doar sa coboare repede sunt mai putini. Cei care se si pricep si au si biciclete dotate corespunzator sunt si mai putini, deci nefiind inca o cerere importanta, nu exista nici o oferta in acest sens.

Parerea mea e ca ori nu trebuia sa asfalteze drumul ala de loc (e un cosmar in weekend) fie sa-l fi asfaltat dar cu latime mai mare, pentru ca asa (mai ales ca are destule zone fara parapeti) e la limita pericolului.

pai eu am coborat numai cu biciclete ieftine si proaste si nu am avut probleme, in week-end e aglomerat, dar in cursul saptamani sau cand e innorat e ok, poti atinge si 60-65 cu o bicicleta buna daca drumul e liber. Vreau sa fac intr-o zi de dimineata de la 06:00 la 20:45 Sinaia Gara-Cuibul Dorului-Dichiu-Piatra.Arsa-Babele-Padina-Bolboci-Dichiu-Cuibul Dorului-Sinaia Gara.

Faptul ca tu ai facut cu MTB complet rigid bucata aia - jos palaria!

Iar traseul pe care vrei sa-l faci se poate face cu acelasi Giant, problema e ca suferi inevitabil la inchieieturi din cauza bolovanilor. Oricum, mai bine cu bicicleta aceea, decat deloc. Felicitari si sa ne povestesti aici dupa ce faci traseul!

Giantul ala nu mai exista, era al lui fratele meu mijlociu si nu a vrut sa-l faca, l-a dat la schimb pe o alta bicicleta si ceva bani unuia care vroia sa bage bani in acel Giant si sa-l faca.

Ca sa nu mai merg singur prin expediti cu bicicleta l-am convins si pe fratemiu mai mic sa-si cumpere bicicleta, un var de la Targoviste si-a luat si el un MTB la 600 lei, iar in luna iunie o sa-mi iau si eu ceva la 600 lei, iar pentru la anul vreau sa strang sa iau una noua la 2.000 lei.

Asa ca incepand cu 1 iulie dau drumul cu echipa la pedalat prin Bucegi, Prahova, Brasov, Dambovita, Arges si Buzau.

Vremea n-a fost chiar buna sambata 8 iunie. Totusi, nu mai vizitasem de mult Sotrilele... Daca pentru trenu de 5 n-am gasit resurse sa ma trezesc (iar prognoza la Campina spunea "thunderstorms"), am gasit ceva resurse sa ma prezint la trenu de 10 (A1622). De data asta prognoza spunea "light rain".
Odata ajuns in gara Campina, am constatat ca asa era. Ca atare, sub aceasta ploaie mocaneasca, am gasit drumul spre Voila. 
 
Campina surprinsa de pe inaltimea cartierului:
 
 
Trecand de spitalul de psihiatrie, prin padure, am putut vedea si comuna Brebu, lacul de acumulare cu satul Podul Cheii cocotat pe deal.

 
Timp in care ploaia s-a oprit si a iesit soarele de dupa nori. 

 
Unul din scopurile plimbarii (in afara de obsesia de a ajunge prima data la munte pe anul in curs) a fost sa testez echipamentul de ploaie. Care a trecut testul cu bine. Adica nu m-am udat de la apa venita de sus, ci numai de la cea imprastiata de roti, de jos. 
Fizic a fost greu, am luat prima catarare in piept cu un raport pe care il "uitasem".

 
Intre timp ploaia a revenit, mai in forta decat inainte. Am intrat intr-un magazin mixt, am stat sa mananc si sa beau cate ceva. Lumea nu se speria de ploaie pe aici, era ceva circulatie. Poate din cauza ca era singurul magazin (e langa posta). 

 
Si pentru ca ploaia ii turna monoton mai departe, am incalecat pe-o sa... si am coborat Valea Fiarelor. Cu noile frane in mare forma, au chiar o oarece modulatie, deci am fost in control. Poze de pe Valea Fiarelor n-am
Jos am luat stanga spre Paltinu, facand slalom printre vaci.

 
Pe catarare am depasit si o turma de oi, turma care ocupase toata soseaua. Am ajuns, am impartit o nuga cu baiatul din poza, am admirat imprejurimile deja cunoscute, dar mereu placut de vizitat.

 

 

Dupa care m-am intors la gara pe foaia mare, ce nu fusese utilizata pana atunci.

Am descoperit o tura interesanta pe care as fi vrut sa o fac acum 30 de ani....................(Dubla traversare a Muntilor Almajului pana la Dunare
Muntii Almajului erau de ceva vreme pe lista noastra de explorari cicliste. Asa ca am pus la cale o dubla traversare pana la Dunare si inapoi a acestui teren de joaca pentru ciclisti. Tura am inceput-o din Valea Almajului, din comuna Dalboset, unde am lasat masina. Asadar pornim in aventura!
** Ziua 1-a **
Din Dalboset mergem pe DJ571B, dar dupa nici jumatate de kilometru facem la dreapta pe DJ571G spre Sopotul Vechi. Drumul este intr-o urcare usoara, numai buna de trezire in aerul racoros al diminetii. Coboram apoi si intram in Sopotul Vechi unde cautam drumul sa mergem spre Garbovat. Acelasi scenariu: o urcare usoara apoi o coborare. Din Garbovat mergem spre Bania in acelasi ritm.
Bania se afla intr-o vale relativ adanca. De altfel din Bania incepem sa mergem off-road. Aici incepe un prim urcus serios astfel incat sa iesim in culmea dealului si sa trecem spre Eftimie Murgu peste Ogasul Gabrotului. Ajunsi in deal, admiram panorama, se vede frumos, totul este curat si vedem stancile de la Roschii in zare, vedem cum lunca Nerei in Tara Almajului. Incepem sa coboram spre Ogasul Gabrotului, delimitarea teritoriala intre comunele Bania si Eftimie Murgu. Trecem printr-o livada de pruni, aici candva a fost o zona colectivizata, livezi au ramas insa sunt in paragina. Ajungem la Ogasul Gabrotului, aici trebuie atentie, malurile sunt abrupte si inalte, dar gasim un loc si trecem peste apa. De aici incepem sa urcam astfel incat sa mergem spre Eftimie Murgu.
Reusim sa urcam bine, e frumos, campurile verzi sunt placute ochiului. Si iata ca vedem comuna Eftimie Murgu. Incepem coborarea si in scurt timp ajungem in centrul comunei, unde savuram un suc si rontaim ceva. De aici vrem sa mergem pe Valea Rudariei unde sunt morile cu ciutura si apoi sa continuam urcarea pe langa Vf Svinecea Mare, apoi sa coboram la Dunare pe la Ieselnita. Zis si facut, urcam din nou in sa.
In scurt timp ajungem la Parcul Mulinologic Cheile Rudariei; avem noroc si gasim pe cineva care macina la moara, facem cateva poze si pornim mai departe. Aici este o portiune de chei (Cheile Rudariei) unde sunt situate si morile cu ciutura. Dupa ce iesim din aceste chei, ajungem la un canton silvic, Cantonul Halanga. Mai sus apa Rudariei se desparte in stanga in Rudaria Mare si in dreapta in Rudaria Mica, noi tinem stanga si urcam pe valea Rudariei Mari. Rudaria Mica si Rudaria Mare prind intr-un "V" cele 2 varfuri majore din Muntii Almajului, anume Svinecea Mare (1224 m altitudine) si Svinecea Mica (1143 m altitudine).
Dupa vreo 4 km de mers pe valea Rudariei Mari, se zareste un drum la dreapta, are o bariera. Incepem sa urcam pe acest drum si in curand se vede in dreapta Varful Svinecea Mare (1224 m - cel mai inalt varf din Muntii Almajului). Mai urcam pe drum (push bike de fapt - drumul e ros de ape destul de urat) si iata-ne sus pe un fel de platou, suntem la Pregheda. Se vad urmele defrisarilor, padurea se exploateaza puternic in zona; pana intr-o vreme se exploata si carbuna de la Pregheda. Aici deja avem vreo 30 de km de cand am inceput tura si de aici ar trebui doar sa coboram spre Dunare prin hatisul de drumuri de padure.
Dupa un binemeritat ragaz, ne orientam pe acest platou si incepem coborarea mult asteptata. Trebuie putina grija la orientare aici fiindca aici e un fel de cumpana apelor si multe ape pornesc la vale, te poti duce pe valea nepotrivita destul de usor. Iata insa ca prindem si drumul pe apa Ieselnitei, drum pe care l-am tintit inca de acasa. Si tot asa, din vorba in vorba am ajuns la Ieselnita, unde am tras la o pensiune peste noapte.
Dupa aceasta prima zi, am parcurs 62 de km, statistic sunt si la vreo 1600 m urcati, ceea ce nu e rau de loc.)
Sursa: http://valea-almajului.ro/content/dubla-traversare-muntilor-almajului-pana-la-dunare

(** Ziua a 2-a **
A doua zi am avut in plan sa ne impotrivim apelor Dunarii si de la Ieselnita sa ajungem la Berzasca unde sa gasim o pensiune si sa stam peste noapte. Ne-am pus in miscare, din nou se anunta o zi frumoasa, cu soare. Traseul era frumos, Dunarea curgea in stanga noastra, drumul DN57 e bun, asfaltat. Si asa am pornit in sus pe malul romanesc al Dunarii.
Dupa vreo 9 km, ajungem la Golful Mraconia, acolo oprim sa facem poza cu Decebal, cel mai mandru dintre daci. Statuia aceasta este printre cele mai mari din Romania, un fel de Mtn Rushmore ; in timpul cioplirii ei, i-a cazut nasul, dar l-au lipit la loc si acum Decebal e mai fotogenic. Dupa Golful Mraconia, urmeaza Manastirea Mraconia si apoi ajungem la Golful Dubova. Aici incepe primul urcus mai consistent al turei. Dunarea dispare dupa Dealul Ciucaru Mare si face Cazanele Mari ale Dunarii, un loc involburat si periculos candva pentru navigatie. De cand s-a construit insa barajul de la Portile de Fier, nivelul Dunarii a crescut substantial si zona este navigabila in conditii mult mai bune.
Iata ca incepem sa coboram, ne mai racoreste aerul ce trece pe langa noi in viteza. Inainte de coborare vedem intrarea in Pestera Ponicova (in stanga), aceasta pestera are iesirea direct in Dunare. Peisajul se schimba din nou, Dunarea revine in stanga noastra, iar pe malul sarbesc se vede Stanca Stirbatu Mare (aceasta se vede in zilele clare si de pe Vf Svinecea Mare). Totul este stancos si salbatic, o adevarata placere sa pedalezi.
Dupa vreo 25 de km de cand am plecat, vedem intersectia in dreapta spre Eibenthal, candva vom ajunge si acolo, in mod cert, va fi o traversare Weidenthal - Eibenthal à la carte.
Urmeaza Cetatea de la Trikule, au mai ramas cateva turnuri ce sunt inundate. Dupa aproximativ 45 de km de la plecare, in dreapta apare un indicator spre traseul de picior spre necul vulcanic Trescovat. Aici cand era un vulcan, acum acesta a fost erodat de elementele naturii si asta e ceea ce a mai ramas din el. Oricum, stanca arata spectaculos si vazut de la sosea.
Pedala dupa pedala trecem prin Cozla, apoi Drencova si in fine ajungem la Berzasca, tinta de final a celei de-a doua zile. Aici ramanem la o pensiune peste noapte. Tura de azi a fost placuta, peisajul complet schimbat fata de ziua precedenta, soarele ne-a cam prins si ne-a bronzat. Am facut vreo 65 de km si 1150 m urcati. )

Sursa:  http://valea-almajului.ro/content/dubla-traversare-muntilor-almajului-pana-la-dunare

(** Ziua a 3-a **
Si iata ca vine dimneata celei de-a treia zile, zi in care trebuie sa urcam de la Dunare inapoi in Muntii Almajului, sa ajungem la Ravensca (satul de etnici cehi aflat la cea mai mare altitudine dintre toate satele locuite de etnici cehi) si apoi inapoi la Dalboset la masina. Aici la Berzasca aflam ca prin anii '90 mai era in functiune o mocanita ce urca pe Valea Berzasca si era buna la trasportul lemnului din padure la Dunare. Mocanita a fost demolata, acum e in derulare un proiect ce isi propune sa o refaca in scop turistic. Ne urnim de la Berzasca cu gandul sa revenim si sa facem o tura pe Valea Berzasca apoi sa trecem la Bania in Valea Almajului.
Dupa vreo 6 km ajungem la Liubcova, unde facem la dreapta si incepem adevaratul urcus spre Ravensca. E un drum destul de solicitant, mai ales ca e vorba de a treia zi de pedalat, oboseala se acumuleaza si noi mai avem un urcus serios pana la coborarea spre masina.
Ajungem la Valea Orevita, un satuc mic, il parasim si pe acesta si continuam sa urcam. Dupa vreo 12 km de urcus prin vale, in final ajugem la un platou, acolo apar si primele case, sunt la Ravensca, am reusit sa terminam cu urcusul in sfarsit. Acest sat a fost inffintat pe la 1800, cehii din Boemia au fost adusi de catre Imperiul Austro-ungar in zona pentru a lucra la padure si au fost oarecum fortati de localnici si de autoritati sa se stabileasca pe aceste plaiuri inalte, aproape 800 de metri altitudine. Etnicii cehi se numesc pemi (denumirea locala). Tragem bicicletele la umbra in centrul satului, unde e o bancuta si o masa. Langa se gaseste un panou cu o harta, unde ne admiram tura facuta. Am mers ceva in zilele ce au trecut, nu e rau! Dupa pauza din centrul satului Ravensca, pornim la vale spre DJ571B din Valea Almajului, drum ce ne va duce spre Dalboset inapoi la masina.
Coborarea este pe un drum pietruit in stare buna pentru mers cu bicicleta, asa ca pierdem rapid inaltime. Trecem in drum pe langa un canton silvic, Cantonul Silvic Barz. Inca putin si ne intampina cainii de la catunul Barz. Si iata in scurt timp si asfaltul drumului DJ571B. La intersectie facem la dreapta (in stanga mergi spre Sopotul Nou - Cheile Nerei si poti ajunge la Carbunari apoi la Sasca Montana).
Pe asfalt urcam usor, facem o curba larga la dreapta si iata ca incepem sa coboram spre Dalboset, il vedem din nou dupa o zi in care am facut 42 km si am urcat vreo 700 m altitudine..
In stanga noastra curge in liniste Nera, se pregateste pesemne sa strabata celebrele ei chei, Cheile Nerei. Si uite ca am ajuns la masina, suntem la finalul unei turei extrem de reusite, tura ce ne-a bucurat ochii cu locurile Muntilor Almajului, cu Dunarea si Cazanele ei, cu satele Tarii Almajului.
Astfel am reusit sa traversare de doua ori Muntii Almajului si sa ajungem pana la Dunare.
(Fotografii Bogdan Brînduse, Rodin Socaciu))

Sursa:  http://valea-almajului.ro/content/dubla-traversare-muntilor-almajului-pana-la-dunare

O tura care mi s-a parut interesanta ca traseu abordat, care prezinta o zona mai putin cunoscuta in restul tarii.

Dupa cateva gandeli si razgandeli despre cum as putea sa-mi petrec aceasta sambata ce se anunta insorita azi-dimineata am decis sa apuc calea Targovistei, ca sa vizitez Manastirea Dealu.
Pe la 10 am incalecat in saua bicicletei si m-am angajat pe DN 7. Initial cu trafic rezonabil, drumul s-a aglomerat dupa intersectia cu drumul de Titu.

La 13.30 mi-am facut intrarea in Targoviste, intai pentru un popas la o benzinarie pentru masa de pranz.


Traversand orasul am luat aminte la cateva din obiectivele sale turistice, precum Muzeul de Arta si binecunoscutul Turn al Chindiei




Pentru manastire am facut dreapta dupa Turn si inca o data dreapta dupa podul peste Ialomita, pe Aleea Manastirea Dealu. Practic, manastirea e pe teritoriul localitatii Valea Voievozilor. De pe aceeasi strada un indicator ne arata ca la stanga, peste 4 km, putem ajnge si la manastirea Viforata.
Catararea pana la manastire e destul de usoara si scurta (se urca 82 m altitudine in 2 km), deci am urcat-o dintr-o bucata, pana la portalul clopotnitei.


Am platit taxa de vizitare (simbolica) de 1 leu, am intrebat daca pot intra in straiele mele ciudate de ciclist :)si am intrat. M-am bucurat de 10 minute de liniste si reculegere, departe de lumea dezlantuita.






O maicuta amabila mi-a facut si o poza


Am intrat in biserica, unde se afla adapostit capul voievodului MIhai Viteazu.


De pe terasa manastirii se poate admira panorama Targovistei.


Dupa acest moment asteptat de multa vreme (mai fusesem aici cand eram mic), am coborat direct la Gara de Sud, pe care am gasit-o in buna stare.


La 16.15... ba nu, la 16.30, cu intarziere deci, R9108 (automotor Desiro) s-a pus in miscare si m-a returnat cu bine acasa


Drumuri bune tuturor !

Frumos si...instructiv.   

Unul dintre locurile unde imi doream sa ajung calare pe MTB mai demult este Prapastiile Zarnestilor din muntii Piatra Craiului. Ieri mi s-a oferit aceasta ocazie, sub forma unei excursii planuite la repezeala impreuna cu 3 colegi de pedala. Am plecat dimineata 3 din Bucuresti, pe al patrulea l-am cules din Ploiesti.

Am parcat masina in Rasnov, la poalele cetatii.




De aici am luat-o frumos pe biciclete in directia Zarnesti. Piatra Craiului ne asteapta. Noi suntem in pozitia lu Mahomed care vine la munte


Intram in Parcul National prin sudul orasului. Asfaltul se opreste, incepe drumul de pamant.


Popas la fantana lui Botorog, reumplem bidoanele cu apa. Gabriela, aflata aici in mijloc, si-a sarbatorit ieri ziua de nastere. Iar tura a fost un cadou pe cinste!


Intram in prapastii, peretii se inalta in dreapta si  stanga, catre cer, lasand in mijloc un drum pe alocuri foarte ingust.


In acelasi timp incep si urcarea, destul de solicitanta. Declivitatea as compara-o cu Drumul Cotei 1400, doar ca aici urcarea e mai lunga (cam 12 km), iar terenul bolovanos tinde sa rupa aderenta cauciucurilor.




Pe langa dificultatea terenului, Prapastiile ne rasplatesc cu peisaje de vis, astfel ca ne umplem pauzele nu doar cu baut si mancat, ci si cu fotografii.






Se practica si escalada pe peretii inalti si drepti din Prapastii.


Drumul nostru duce catre intersectia La Table (e vorba de tablele indicatoare ale diverselor trasee montane, de aici numele). La un moment dat calea de rulare (oricum dificila, dar ciclabila), se transforma in poteca si traverseaza padurea si o pajiste. Suntem obligati sa impingem cateva sute de metri la biciclete. In poiana privelistea asupra Pietrei Craiului este uluitoare.




Urmam banda verticala rosie si ajungem La Table.


Suntem aproape de altitudinea maxima a turei, cea de 1325 m. Pentru asta mai urcam un sector de poteca abrupta. Pinionul mare de 34 de dinti face diferenta, o urc integra pe bicicleta, ceea ce imi permite sa ii pozez pe colegii ramasi mai in spate


Cu tristete constat ca ne aflam intr-o zona afectata de defrisari...

Aungem in poienita de unde incepe coborarea, cea spre Sirnea e undeva in dreapta imaginii, pe banda rosie cea spre satul Pestera e inainte, fara semn. Este drumul nostru. E cel mai direct, dar si mai abrupt.
 

Din nou sunt cateva sute de metri bune (chiar 1 km) unde lipsa anumitor abilitati tehnice ne face a mergem pe langa e. Ulterior lucrurile se imbunatatesc si ne dam drumul la vale cu incredere.


Ajungem deasupra satului Pestera, "aruncat" fermecator peste magurile de sub munte. Vizavi vegheaza Bucegii.


Cum pe ultima sectiune am ramas fara apa, oprim la o pensiune si refacem provizia, bem inclusiv cate un Radler care pica la fix.
Ne luam la revedere de la munte, pe care il lasam in spate, odata cu satul Magura.


Urmeaza coborarea vijelioasa (pe macadam in Pestera si pe asfalt in Moeciu de Sus), apoi pedalam repede spre Rasnov, via Bran, catre masina care ne va purta acasa. Nu inainte de o ciorba si o portie de papanasi la o terasa din Rasnov. Toata ziua mancasem maruntisurile de prin rucsac (batoane, fructe confiate) fara o masa consistenta. O incheiere cat se poate de nimeria a unei zile extraordinare. In incheiere va invit, ca de obicei,  sa descoperiti Romania, ca aveti ce vedea!

Traseul il aveti aici: http://www.mapmyride.com/routes/view/251615045

Sâmbăta am ajuns până la urmă pe creasta Baiului cu 2 prieteni, că am vrut să scăpăm complet de maşini.






I-am cam chinuit pe cei 2 pretenari, mai ales cu urcările...


...dar în final, cînd au văzut că e şi de coborât, le-a plăcut




După coborâre, relaxare pe valea Azugii


Si o primă încercare de panoramă 360 de grade : http://www.dermandar.com/p/aDYjIL/baiului" />

Foarte frumoase cele doua expeditii montane. Ma bucur ca mai sunt oameni pasionati de ciclism si de munte.
Felicitari si multumim pentru imaginile deosebite prezentate.   

Am trecut de jumătatea turei, podul de la coada lacului e la km 37 din 70. Intrăm pe malul sudic, umbros şi umed.
La un moment dat, în spatele meu e a_micul...



...iar în spatele lui, MaC


Noroaiele sunt acceptabile, dar, interminabile )


Tot sectorul este însă ciclabil, doar că ne solicită ceva mai mult fizic şi tehnic.

Pe o bucată de promontoriu au răzbit cu maşinile cîţiva oameni cu corturi. a_micul are nostalgii privindu-i


Începe să ne învăluie atmosfera asfinţitului, cu toate că e de-abia ora 15.



Cele 3 purceluşe care ne-au purtat în patrulare pe baltă erau stropite din roată-n roată, iar noi asemănător.

De la baraj executăm coborîrea, dar gândul meu zboară deja la o ciorbă şi-un fel doi. Se pare că glucozele şi caisele confiate funcţionează până la un punct, cel puţin pentru mine . Momentul este întrerupt de o viziune ireală, pe care niciunul n-o observase de dimineaţă.
Sunt crestele Pietrei Craiului, care ne lasă muţi în lumina înserării.





Eram ca la dentist.



Am uitat o bucată de vreme şi de foame, şi de tot. Cineva ne-a oferit un bonus la sfârşit de excursie, că am fost băieţi buni

Am străbătut în tăcere restul de drum către Sătic, unde speram să găsim o pensiune cu mâncare. La primele 2, Nicoleta şi nu-mai-ştiu-cum, n-aveau. La cabana Cascoe ştiam de dimineaţă că nu au, trebuie să vii cu mâncare de acasă. I-am lăsat în plata ălui dă sus şi ne-am înfipt la pensiunea Miraj, unde am intrat pe la orele 16.

Aici aveau tot ce trebuie, începând cu bere, continuând cu ciorbă de perişoare şi terminând cu tochitură sau ceafă de porc ;) . Recomandăm!
http://cabanamiraj.ro

Dar tura epică nu s-a încheiat aici. Pentru că, intraţi pe lumină şi o temperatură rezonabilă în pensiune, am ieşit peste o oră jumate în beznă şi pe frig de 5 grade. :-

Aa, eram pregătiţi. Am parcurs restul de 8-9 km cu un 15 la oră lejer, pentru că ne-au permis luminili din dotare ;) .


Am ajuns la Zamfirica, iar în următoarele 3 ore şi la Bucureşti, pe malul aceleiaşi Dâmboviţe care ne-a oferit prilejul unei plimbări pe cinste, într-o zi însorită de noiembrie

PS: Azi am spălat purcica, arată iar ca nouă. Pregătită de următoarea patrulare

Foarte frumos! Peisaje de vis! Felicitari triumviratului!     

Bravo, cred ca ai putea trece cu brio si la mici filmulete!

Multumesc, nu-i o idee rea deloc, dar la cat costa o camera ca lumea o sa continui sa-mi directionez fondurile spre imbunatatiri tehnice ale bicicletei . Oricum, dupa ce am schimbat rotile cu un set mult mai usor, e momentul sa schimb si furca.

Maximul posibil a fost reprezentat pana acum de niste colaje ale fotografiilor din ture, de genul urmator:

2 Mai, 2 oameni (Sorin si subsemnatul).
2 sute km. Asta a fost planul nostru de a sarbatori muncitoreste aceasta zi.
Daca ne trezeam mai tarziu, ne multumeam si cu o suta de mile .
 
Pana la urma la 7.10 ieseam amandoi pe usile caselor, iar la 7.30 ne-am intalnit la piata Charles de Gaulle.
Am pornit in directia Dimieni - Caciulati. Una din preocuparile mele pentru plimbarea asta a fost sa nu neglijez hidratarea, astfel incat am oprit 5 minute la popasul 5 minute, vizavi de palatul Ghica, pentru reaprovizionare.

 
De mancare luasem in rucsac vreo 15 (!) batoane cu salam de biscuiti (alta obsesie, asta cu gustarile constante pe traseu ).
Ora 9, afara e inca racoare, 15 grade. Ne oprim sa admiram lanurile de rapita la Caldarusani. In aprilie si mai planta este omniprezenta pe campii, cu galbenul ei tonic.

 
Dupa 2 ore si 22 minute implinim 50 km si tragem pe dreapta la Casa Leu din Gruiu, unde sorbim multumiti un Radler. Bicicletele noastre impart rastelul intr-o companie selecta: Tohanuri de legenda, care par sa fi supravietuit si celui de-al doile razboi mondial.


Continuam spre Snagov si intersectia cu DN1, iutim un pic ritmul. Dreapta pe DN1 si, dupa cateva sute de metri, stanga spre Peris. Din nou relaxarea unui judetean, liniste, masini putine. Din Peris cotim la dreapta prin padurea Scrovistea, unde trecem peste dale de beton crapate. Racoarea padurii si ciripitul pasarilor ne mentin entuziasmul ridicat.

 
Splendoare in iarba:

 
Odata cu iesirea din satul Burias, se termina sectoarele impadurite de pe traseu si vom merge prin campie. Termometrele arata deja 22 de grade. Vantul e prezent, insa cam bate din fata )
 
Popas in Bilciuresti, unde constat ca mapmyride a binevoit sa ma delogheze. Inregistrarea traseului s-a pierdut, il las in plata Domnului si continuam spre Dobra, unde atingem jumatatea drumului si altitudinea maxima a turei (175 m).
 
Ne indreptam spre Titu, unde avem in plan sa luam masa de pranz, fiind aproape ora 14. La Moara Noua traversam Dambovita, care ne ademeneste sa facem o pauza pe malul ei, la umbra. De binefacerile apei si umbrei se bucura si o cireada de vaci locale.

 

 

 
Titu, km 130. Ne-am invartit nitel pana am gasit terasa de langa Politie, unde am zabovit ceva timp, la o ciorba de fasole cu afumatura ;). Sorin a asortat niste clatite, eu niste spaghete milaneze. La 15.30 ne-am invrednicit sa o luam din loc, nu prea siguri daca ne mai tinem de traseul desenat pe harta acasa.
 
Norii negri de deasupra capetelor si vantul intetit brusc ne-au "speriat" incat ne-am gandit s-o luam spre casa pe cel mai direct drum. DN 7 arata mai rau decat un judetean bombardat, 15 km ne-a chinuit, pana in Slobozia Moara, unde am facut dreapta pe axa Brezoaele - Cosoba - Joita - Chiajna.
 
Scapati de drumul foarte prost, mai ramaneam cu spectrul ploii si cu vantul incapatinat. Vestea buna e ca sustineam in continuare aceleasi rapoarte ca la inceputul turei, adica un 36/13 sau 36/15 (foaia mare am folosit-o doar pe sectiunile de coborare mai evidenta). Vestea si mai buna e ploaia ne ocolea, cerul se curata, iar drumul prin satele deja cunoscute era bunicel si linistit.
 
In satul Bacu Sorin ma anunta ca am implinit suta de mile, ciocnim o sampanie virtuala pe chestia asta. ;)
In acelasi timp se infiripa ideea ca aia 200 km nu-s chiar departe. 175 erau la intrarea in cartierul Militari, ca atare dupa o invarteala prin oras, pe traseele de plimbare cu copilul, s-au facut 200. Dupa 12 ore si 24 minute de la plecarea de acasa.
 

 
http://www.mapmyride.com/routes/view/406246596