Turism cu bicicleta

Ziua 12 (luni 20 august)
Desteptarea la 6.30 , impachetarea si micul dejun astfel ca intr-o ora suntem in curtea celebrei manastiri de la Curtea de Arges.





Dupa vizitarea obiectivului cautam un magazin cu piese de schimb pentru biciclete (pe atunci se numeau moto-velo)de unde Misu sa-si cumpere acele bile pentru axul pedalier, care trebuiau inlocuite de cateva zile. Facem cateva ture de cautare prin oras, gasim magazinul, dar trebuie sa asteptam pana la ora 10 cand se va deschide. Astepatm cu nerabdare ca sa putem pleca cat mai repede. Dupa traseul intocmit la plecare, de aici trebuia sa urcam pe Transfagarasan pentru a ajunge apoi la Fagaras si Brasov, dar datorita timpului pierdut a trebuit sa renuntam la aceasta varianta si sa schimbam traseul. La deschidere nu gasim piesele cautate aici si suntem indrumati spre alt magazin situat in celalalt capat al orasului. In sfarsit, gasim bilele si in timp ce Misu executa operatiunea de inlocuire, schimb si eu cauciucul de la roata din fata a bicicletei mele, mai putin uzat cu cel din spate. S-a facut ora 12 si plecam pe un traseu spre Campulung Muscel. Drumul e destul de bun fiind construit din placi de beton, numai ca traseul trece peste multe dealuri cu pante foarte mari (intre 8 si 11%) care ne solicita intens. Noroc cu livezile de meri si pruni care ne mai dau ceva vitamine. Trecem pe langa sectorul minier Slanic si pe sub un traseu de funiculare ce carau minereul extras. Mai pedalam cativa km si ajungem la intrarea in Campulung Muscel unde facem o poza langa un monument dedicat constructorilor drumului.





Intram in oras si vizitam Castrul roman Jidava intre 15.30 si 16 si apoi pedalam mai departe spre centrul orasului. Luam masa de pranz la restaurantul Musceleana si pe la 17.20 plecam spre Rucar. La iesire din oras, trecem pe langa fabrica de ciment si apoi urcam voiniceste serpentinele pana la Mausoleul eroilor de la Valea Mare – Pravat.





Facem un popas ca se ne tragem sufletul si vizitam si mausoleul. De aici coboram spre Dragoslavele, Rucar localitati foarte pitoresti, apoi urcam muntele ca sa coboram la Podul Dambovitei si urcam din nou in serpentine stranse trecand pe langa cateva grupuri statuare amplasate pe marginea soselei.





Parasim judetul Arges si intram in judetul Brasov odata cu inserarea. Inca putin si zarim hanul Piatra Craiului unde speram sa gasim o camera libera. Dar bucuria a fost de scurta durata pentru ca nu mai era nici un loc, asa ca pedalam in viteza pana la prima localitate, Valea Urdei, unde ajungem la 20.45 si gasim cazare la prima casa la care intrebam. Bucurosi mancam ceva si apoi cadem intr-un somn binemeritat dupa ce in acea zi parcursesem 98 de km.

Ziua 13 (marti 21 august)

Refacuti dupa traseul din ziua precedenta plecam la ora 7 de la gazda noastra . La cativa km trecem pe langa un grup de caini care se iau dupa mine. Reusesc sa scap de ei coborand de pe bicicleta si mergand cu atentie pana ma indepartez. Scapat de pericol pedalez cu forta si dupa alti km ajungem intr-un loc de unde putem admira frumusetea Bucegilor in lumina soarelui de dimineata.



Pe la 8.30 ajungem la Castelul Bran care inca nu e deschis pentru vizitatori. Astepand ora deschiderii cumparam cateva illustrate de la oficiul PTTR. Intram in curtea castelului si vizitam muzeul.





La iesire luam masa la hanul Bran (ora 10.30) si apoi pedalam rapid spre Rasnov. Trecem prin oras si ne indreptam spre Brasov pe un drum aflat in reparatie, cu circulatia dirijata prin radiotelefoane. Drumul e din ce in ce mai aglomerat dar pe la 12.20 ajungem la Biserica Neagra si Piata Sfatului. Facem cateva poze si luam masa de pranz la restaurantul Cerbul Carpatin.



Era foarte aglomerat dar suntem serviti rapid cu un meniu fix compus din tochitura + un pahar de sampanie + un pahar de Brifcor. Plecarea la ora 13.40 de la magazinul Brasov si gasim cu greu iesirea spre Targu Secuiesc prin infernul circulatiei din zona centrala. Rulam rapid pe drumurile drepte si fara pante semnificative.



Intram in judetul Covasna si facem un popas pentru o bere in localitatea Sansimion Lunca. Racoriti mergem mai departe si dupa alti km simt un inceput de pana la roata spate. Cateva pompe si reluam traseul.Drumurile foarte drepte accentueaza senzatia de oboseala. La 16.45 ajungem la Targu Secuiesc, bem un suc si cumpar doua vederi de la o librarie. De la Bretcu incepem sa urcam serpentine din ce in ce mai stranse si ajunsi sus facem un popas la Cabana Oituz care ulterior si-a tot schimbat numele. Trecem pe langa o borna mare de hotar care marca candva hotarul cu imperiul austroungar si coboram rapid spre Moldova.



Facem un popas la Izvorul Sarutului unde intram in vorba cu soferul unui autoturism cu numar de Iasi. Continuam coborarea si trecem pe langa popasul Poiana Sarata odata cu lasarea intunericului (ora 20.10). In urmatoarea localitate Ferastrau Oituz incepem sa cautam cazare. Dar aici suntem priviti ca de pe alta planeta si ne continuam drumul odata cu intunericul (20.45). Pentru prima data trebuie sa rulam pe intuneric. Trec eu in fata pentru ca farul bicicletei mele functiona, spre deoasebire de cel al bicicletei lui Misu si dupa 15 km ajungem la Onesti si nu ne oprim pana la hotelul Trotus din centrul localitatii. Era ora 21.30 . la restaurant erau puse scaunele pe mese pentru curatenie si noi eram flamazi si obositi dupa cea mai lunga etapa parcursa in acest tur – 185 km.
Ne-am bucurat ca am gasit totusi o camera.

Ziua 14 (miercuri 22 august)
Dupa ce ne-am odihnit la hotel, am plecat la ora 7.30 facand cateva ture prin oras in acea dimineata de august mohorata.



La iesire din Onesti ne intampina un vant puternic si rece,trecem pe langa fostul lac de acumulare care a rupt barajul cu cativa ani in urma si ne indreptam anevoie (datorita vantului), spre Bacau. La apropiere de oras, soseaua trece printre dealuri inalte impadurite cu suisuri si coborasuri in serpentine stranse. Facem un popas la motelul Magura, care in acea perioada nu avea decat un bar destul de modest. La intrare in Bacau,( ora 11.10) Misu face o pana de cauciuc fiind nevoit sa mearga pe jos pana la primul magazin de unde isi procura o camera pentru cauciuc.



Facem o poza in fata prefecturii si parasim orasul peDN 2 ( E 85) spre Roman la ora 13.30. Tragem la pedale din greu cu vantul in fata si ajungem la Roman la ora 16. Aici la un bufet din parcul de langa gara, luam ultimul pranz din acest tur al Carpatilor si ne indreptam nerabdatori spre urbea natala de care ne mai despart 38 km. In prima localitate de dupa Roman, Traian,mai avem de trecut un obstacol. Drumul national era tocmai atunci tratat cu criblura si suntem nevoiti sa mergem pe jos in afara drumului circa o jumatate de ora pana depasim sectorul in lucru. Incalecam pe biciclete traversam peste calea ferata Bucuresti Suceava si dupa 1 km parasim drumul European intrand pe drumul judetean 208 ce trece prin Mircestii lui Vasile Alecsandri. De aici desi mai sunt 22 km pana la Pascani, parafrazandu-l pe poet, ne pare calea mult mai lunga, acum l-antors acasa… - dar totul are un sfarsit asa ca pe la ora 20.10 ajungem sa inchidem circuitul. Aceasta ultima zi mi s-a parut foarte lunga desi a masurat doar 151 km.

Facand un rezumat al traseului, acesta a masurat 1862 km, in care am traversat circa 42 de de cursuri de apa mai importante, 17 judete si 13 orase la prima vizita (Viseul de Sus, Sighetul Marmatiei, Jibou, Beius,Stei, Vascau,Brad, Hunedoara, Baia de Arama, Tg. Jiu, Horezu, Campulung Muscel si Tg. Secuiesc). De asemeni, bicicletele ne-au purtat pe strazile a 7 orase resedinta de judet ( Baia Mare, Deva, Resita, Tg. Jiu, Rm. Valcea, Brasov si Bacau) si am traversat toate cele trei lanturi muntoase din tara.

Vedeti harta Turului Carpatilor aici

Calator mioritic a scris:

Vedeti harta Turului Carpatilor aici

Cu atat mai valoroasa aceasta expeditie cu cat tehnica de atunci in domeniul ciclismului, chiar si amator, nu se compara cu materialul de acum. De exemplu, cate pene ati avut pe traseul de munte folosit? Cate lanturi rupte? Cred ca destule...

De o mie de ori felicitari! Acum ca s-a deschis Cutia Pandorei cu destainuiri, sa vedem ce alti ciclisti ne povestesc intamplarile lor (s-ar parea ca Traveller e singurul).

Multumesc pentru aprecieri.
Intr-adevar bicicletele de atunci nu erau atat de performante ca cele de astazi dar circulatia pe sosele era mult mai redusa.
Cel mai mult intr-un asemenea tur conteaza pregatirea fizica. In anul precedent, evenimentului, am rulat cu bicicleta mea de unul singur, prin imprejurimi
( pe o distanta de maxim 100 km fata de Pascani) insumat,1395 km. In anul desfasurarii turului am inceput iesirile din luna mai si pana la turul pregatitor
de 3 zile din luna iulie aveam deja 492 de km. Si inca ceva, dupa 3 zile de la sosire am mai tras o fuga pana la Tg. Neamt (32 km x2 =64km), nu puteam
sa stau la sfarsit de saptamana fara o iesire cu bicicleta, astfel ca pana la sfarsitul anului am mai facut 418 km.
Dupa terminarea acestui tur, multumiti de rezultate am inceput sa ne gandim pentru viitor la un traseu mai mare in afara tarii -Turul Marii Negre. Dar nu am
mai reusit datorita evenimentelor, anul urmator eu m-am casatorit,iar peste 3 ani Misu a murit in acel stupid accident, asa ca totul a ramas doar un vis.
Dupa 10 ani am incercat sa refac traseul cu masina dar nici in 3 ani nu am reusit sa-l acopar in intregime.

Acum, daca tot ne da tarcoale primavara insistent, ne-am reluat bunele obiceiuri.

Pe 25 martie am iesit la o tura pentru dezmortire, in vestul Bucurestiului, cu inca 3 prieteni biciclari.

Traseul a fost Ghencea - Domnesti - Tantava - Mihai Voda - Draganeasca - Cosoba - Chiajna - Militari

Draganeasca

Soseaua spre Tantava e mereu pustie in weekend, biciclim in voie :



Un prim popas l-am facut in satul Mihai Voda, unde am dat de ... o cofetarie

Apoi, trecand de Ulmi, am ajuns in Draganeasca - aici se termina asfaltul.
Lumea tocmai iesea din biserica, de la slujba de duminica dimineata :



Nu avem alta solutie decat sa ne angajam pe drumul de tara catre Brezoaia, de unde ne intoarcem catre Bucuresti.
Pana atunci insa, ne-am oprit la o bere, la o crasma pitoreasca (si ieftina) din sat :



La iesire din Brezoaia observam inca zapada pe malurile Dambovitei :



Si apoi i-am dat bice si ne-am intors acasa la orele pranzului, sub un soare de primavara ce ne-a incalzit la 24 de grade in acea zi :



---

@calator mioritic :
Am vazut cele postate de Dvs si va transmit sincera mea admiratie pentru ceea ce ati realizat pe 2 roti. Un tur al Carpatilor este si in planurile mele de viitor, sper sa imi fac timpul sa-l pun si in practica.
Numai bine !

Pe 21 aprilie am fost la "recunoasterea" oficiala a traseului maratonului Prima Evadare (care se va desfasura pe 13 mai) :





La intoarcere am trecut (cu piciorul) podul CF de la Caciulati (CF abandonata Caciulati - Snagov PLaje) :



Cum se vad de pe pod...

... autostrada :



... si satul Caciulati :

Am primit pe adresa de e-mail oferta unui circuit ciclist in Austria, 8 zile pe malul Dunarii. Mai multe detalii aici.

Daca nu plictisesc prea mult -povestea primului meu traseu cu bicicleta prin Banat.

Resita- Lugoj – Buzias si retur
Aprilie 1984
O frumoasa dimineata de aprilie, cu soare cald si mireasma de pomi infloriti, care au imbracat din nou hainele de sarbatoare. Totul te imbie sa pornesti la drum.
Dupa o pauza de aproape 8 ani cat nu am avut o bicicleta, iata-ma acum in posesia unei semicursiere “Sputnik” nou noute, cumparata de la Resita, care de abia asteapta sa inghita cat mai multi kilometri. Timp de aproape o luna de zile am reusit sa ma acomodez cu ea si sa-mi intru in forma, ca apoi sa incerc o evadare mai indelungata.
Ma pornesc pe la ora 8 cu o oarecare teama de necunoscutul ce ma asteapta dar si cu ambitia de a realize ce mi-am propus: traseul Resita – Lugoj de 54 km si retur.
Ies pe Calea Caransebesului si de aici pe DN 58, parasesc ultimile case si gradini ale Resitei. Dupa cativa km de loc drept, panglica soselei incepe sa urce printre colinele inverzite.
Atac cu curaj serpentinele pantei si iata-ma ajuns sus. De aici drumul incepe sa coboare mai intai domol, apoi din ce in ce mai accentuat printr-o zona impadurita, pana la Soceni, sat atestat documentar inca din 1452. La prima intersectie virez la stanga pe DN 58A si in cateva minute las in urma satul. Drumul strabate o zona de campie cultivata si in scurt timp, subtraverseaza calea ferata Caransebes – Resita, in apropierea garii Ezeris. Localitatea omonima apare dintr-o data dupa o mica panta si un viraj in unghi drept.
Case frumoase, specific banatene marginesc drumul pe o intindere de cativa kilometric. La iesire dupa o scurta coborare, apare o lunca pitoreasca ale carei salcii batrane , incadreaza strans soseaua.
Pe stanga se inalta brusc un bot de deal impadurit la baza caruia susura un izvor, numai bun pentru potolit setea. Mai departe relieful se inalta usor si cele cateva salase -(mici constructii din lemn ridicate pe dealuri pentru adapostul uneltelor agricole)- dau un farmec aparte zonei si vestesc apropierea unei alte localitati mari – Farliug. Intrarea se face la fel ca la Ezeris, dar localitatea este mai intinsa. Aproape de centru, o panta cam la 45 grade, imi domoleste elanul. Am strabatut déjà 21 km. Cobor vijelios de cealalta parte a dealului, dar un card de gaste ce traverseaza tacticos drumul ,ma sileste sa folosesc violent franele,lasand o lunga urma de cauciuc pe asfalt.
Continui sa pedalez si dupa ce trec peste un pod, indicatorul rutier vesteste o noua localitate: Remetea- Poganici. Intrarea se face printr-un mic urcus, urmat de un viraj strans la stanga, un mic palier drept si apoi inca un urcus pieptis cu un nou viraj in ac de par la dreapta, continuat cu aceeasi panta ucigasa.
In stanga se inalta zvelt, silueta unui releu de televiziune pentru localitatile din zona. Inca putin si ajung in varful pantei la 585 m altitudine unde o briza destul de racoroasa ma izbeste din plin. Imediat voi intra in judetul Timis, iar privirea strabate nestingherita pana in departari,dezvaluind numeroase zone pitoresti.

Soseaua continua printre coline acoperite de livezi. .Urcand si coborand domol, in curand se contureaza o noua asezare cu nume lung,- Victor Vlad Delamarina,(1870-1896, poet ,pictor si ofiter de marina care se stinge de tuberculoza la 26 de ani). Dupa inca 5 km ajung in sfarsit la Lugoj, dupa aproape trei ore de rulat.
De la gara o pornesc spre centrul orasului pe o strada flancata de vechi cladiri cu magazine la parter. Scapata de stransoarea cladirilor ce marginesc strada ingusta, privirea se izbeste ca de un zid de cetate de aglomerarea de cladiri vechi amplasate pe celalalt mal al Timisului, care curge grabit la vale. Traversez pe un pod construit din grinzi metalice care are la ambele capete de o parte si de alta cate un turnulet folosit acum ca spatiu commercial si unde probabil odinioara se adaposteau santinelele ce stateau de paza.






Dupa solitudinea cursei de pana aici, trebuie sa ma acomodez cu furnicarul de pe trotuare si strazi. Printre masini si camioane se strecoara cu abilitate si siguranta,copii, femei , barbati, tineri si batrani, toti avand ca numitor comun: BICICLETA.
Principalele magazine au amenajat pe trotuare, rastele metalice pentru parcarea acestui mijloc de transport atat de folosit aici.
Fac un tur al orasului si intalnind un indicator care arata ca pana la Buzias mai sunt 24 de km si avand si timp la dispozitie, hotarasc prelungirea traseului. Ma indrept spre iesirea catre Buzias si dupa ce traversez de vre-o trei ori calea ferata Lugoj – Buzias, iata-ma in sfarsit iesit din oras dupa ultima bariera. Vremea se mentine in continuare calda si insorita, panglica soselei desfasurandu-se prin Campia Timisului, insotita pe partea dreapta de calea ferata pana aproape de Simersig. De aici drumul intra intr-o frumoasa padure de foioase care in acest anotimp imbalsameaza aerul cu aroma mugurilor plesniti si mireasma florilor arbustilor de pe margine. La aceasta se mai adauga si concertul dat de multimea pasarelelor ce-si au salasul aici. Cand oboseala incepe sa se faca simtita se zareste Buziasul. Inca un mic efort si iata-ma ajuns in aceasta frumoasa statiune balneoclimaterica.
In mijlocul parcului din statiune, imi astampar setea la izvorul ce-si trimite apele tamaduitoare tuturor acelora care au nevoie de ele. Urmeaza o mica plimbare prin acest frumos parc cu locuri de promenade acoperite de frumoase si originale constructii din lemn.




De dupa tufisuri se detaseaza net, silueta unui avion de pasageri, in interiorul caruia s-a amenajat un bar. Ma odihnesc la o masa dintr-o gradina de vara si totodata imi fac si plinul rezervorului. Inca un tur prin aest frumos parc si pornesc din nou la drum pe acelasi itinerar. O data cu amurgul, imi fac intrarea “triumfala” in Resita.
Stiu ca nu am doborat cine stie ce record, dar important este faptul ca prin mijloace proprii cu ajutorul acestui minunat vehicol, am reusit ceea ce mi-am propus.

Frumoasa descriere! Ai vazut si linia ferata Buzias- Buzias Bai? Este de vreo 2 km lungime!

Atunci nu. Ultima data cand am fost cu trenul la Timisoara , acum cativa ani, m-am uitat cu atentie dar nu am mai vazut nimic.

Peste paralela 45

Desteptatorul suna nemilos. E deabia ora patru dimineata si afara e inca intuneric. Asa incepe o sambata libera din luna august a anului 1984. Dar am planuri mari pentru acest sfarsit de saptamana. In 10 minute reusesc sa ajung jos in strada impreuna cu bicicleta pregatita de drum lung.
Strabat in liniste orasul adormit. Trec de centru si ma indrept spre Valea Domanului, pe langa stadionul omonim. Ma insotesc doar gandurile si susurul apei ce curge la vale. Incepe a se crapa de ziua. Sus deasupra Domanului imprejurimile incep sa capete contur.. Decuplez dinamul si pedalez cu spor. Atac Patesanul si dupa un efort sustinut ajung sus. In stanga se deschide privelistea asupra vaii Carasului. Incep sa cobor din ce in ce mai repede pana la podul de peste Caras. De aici drumul urca in serpentine stranse, vegetatia devenind din ce in ce mai anemica cedand tot mai mult locul calcarului. Peisajul devine selenar. Dar urmeaza coborarea si se profileaza zone mai impadurite. Fac un scurt popas si am bucuria sa surprind doua veverite la gimnastica de inviorare. Din pacate sunt sesizat repede si veveritele dispar.
In continuare soseaua strabate padurea pana la intrarea in Anina.Dupa aproape 15 km, prima asezare intalnita este un canton silvic. Intalnesc grupuri tot mai numeroase de oameni indreptandu-se spre locurile lor de munca. E aproape ora 7. Fac un tur al orasului pe directia Bozovici. Trec pe langa Muzeul minelor dar nu am rabdare sa astept pana la ora 9 cand se deschide. Drumulcoboara lin si aproape ca nu trebuie sa mai pedalez. Las in urma utimile case si ajung in padure. De acum nu mai sunt singur pe sosea. Traficul e destul de intens dar drumul continua sa coboare si efortul depus e minim. Dupa cativa kilometric din stanga isi face aparitia Minisul si versantii impaduriti incep sa se apropie tot mai mult. Intr-un viraj in ac de par apare poarta de intrare in chei.









Peisajul e minunat. Peretii apropiati prin care cu greu isi fac loc soseaua si Minisul, sunt perforate ca svaiterul. Se profileaza o multime de cotloane misterioase.





Inca putin si o banda de vopsea alba continua flancata de doua benzi intrerupte traverseaza soseaua. De o parte si de cealalta a marcajului sta scris cu caractere mari – PARALELA 45. Alaturi un podet metalic aruncat peste raul zgomotos si inspumat te conduce la un monument al naturii – Izbucul Bigar.





Din calcar bolboroseste o vana de apa ce formeaza un paraias care langa podet se arunca de la vreo zece metri inaltime, desfacandu-se in mai multe suvoaie de spuma. Un mic popas pentru fotografiile de rigoare si din nou la drum. Traversez paralela 45 si iata-ma in sfertul sudic al emisferei nordice. Caldura incepe sa devina din ce in ce mai insuportabila. Ajung in Bozovici, localitate mare si frumoasa. De aici o iau pe drumul spre Mehadia si incep din nou sa urc. Soarele si oboseala isi spun cuvantul si sus, sunt nevoit sa fac un popas de refacere. Aici adie si o briza racoroasa care ma invioreaza. Reusesc sa depasesc bariera oboselii fizice cumulate cu cea psihica datorata departarii de locurile cunoscute si de necunoscutul ce ma asteapta in fata. Dar tocmai acesta ma atrage si …din nou la drum. Zona strabatuta e incantatoare si dupa vreo ora fac un popas pe niste busteni de pe malul unui rau. Apelez la traista cu merinde dupa care iar in sea. Dupa alti kilometri datorita caldurii sunt nevoit sa ma abat in stanga pana la un raulet , pentru a ma racori.. Reconfortat plec mai departe. Dup ace mai strabat cateva localitati patrund in Cheile Globului.
Se desfasoara o priveliste de basm. Raul cristalin se strecoara prin lunci si vai inverzite. Dupa un nou urcus undeva in dreapta raul este barat realizandu-se un mic lac in care se scalda cativa copii. Nu resist tentatiei si fac si eu la fel. Racorit plec mai departe pana ajung in Iablanita.
De aici parasesc drumul national care face un ocol si o iau pe langa gara, apoi - per pedes – peste linii trec prin curtea unui depozit de lemne si mai departe pe o carare, care se pierde dupa cativa metri, urc o panta abrupta incalcindu-ma in tufisuri de zmeura si mure.. Cu chiu cu vai ajung sus, de unde porneste un drum betonat.
Imi dau drumul la vale si in cateva minute ajung la soseaua europeana pe care o vazusem de jos.
Aici intr-o parcare, incerc sa fac rost de o pompa de aer de la automobilistii popositi dar n-am noroc. Trebuie sa ma obisnuiesc rapid cu traficul unei sosele internationale. Trec de Mehadia si la statia PECO de la intrarea in Herculane, gasesc o sursa de aer comprimat, aduc rotile la presiunea optima de rulat si acum parca altfel se executa deplasarea. Trec prin spatele frumoasei gari Baile Herculane si apoi virez la stanga spre statiune. Fac turul de onoare al orasului si incerc sa-mi gasesc un loc de odihna pentru noapte. Este trecut de ora 16 dar cazare nu prea se gaseste. La hotel Hercules mi se spune sa revin dupa ora 19. Explorez mai temeinic statiunea si incerc sa gasesc un adapost in partea noua a statiunii, la baza U.G.S.R. dar din nou ghinion, nu sunt locuri nici aici. Mai incerc la cateva hoteluri si pe drum de la unul al altul,se dezlantuie o ploaie torentiala cu fulgere si trasnete. Reusesc sa ma adapostesc la parterul unui hotel aflat in constructie, unde paznicul auzind necazul meu se ofera sa-mi dea patul lui pentru noapte. Totusi eu sper sa gasesc la Hercules si dupa ce ploaia a stat, ma intorc acolo. Dupa vreo ora de asteptare, timp in care solicitarile s-au inmultit, receptionera mai gaseste doar patru camere care sunt date cu prioritate celor cu copii. Abatut, ies afara si in timp ce-mi incalec bidiviul imi vine o idée “geniala” – sa incerc si la Orsova. Amurgul se lasa repede si am de strabatut vreo 20 de kilometri pe o sosea aglomerata si necunoscuta. Incerc sa rulez cat mai mult fara sa cuplez dinamul care mi-ar reduce din viteza. Pana la Toplet reusesc dar de aici intunericul s-a lasat de tot si orbirea realizata de farurile autovehicolelor intalnite este tot mai frecventa,un biet biciclist nefind bagat in seama de posesorii zecilor de cai putere. In sfarsit in jurul orei 22 ajung la hotelul Dierna din Orsova,unde bineinteles ca nu mai sunt locuri. Frant de oboseala, dupa 140 kilometri pedalati, ma asez intr-un fotoliu din hol si bine fac. Pana dupa miezul noptii toate fotoliile sunt ocupate iar cei care nu mai au loc se intind pe jos. Hotelul era ocupat in majoritate de un grup ce sarbatorea intalnirea a 10 ani de la terminarea liceului.Dorm iepureste tragand cu ochii din cand in cand la bicicleta aflata afara in fata hotelului. Spre dimineata atipesc dar de cum se lumineaza, plec inapoi la Herculane fara sa mai vizitez Orsova. Deabia dupa ce trec pasajul de cale ferata ma opresc la un izvor ca sa alung urmele oboselii.
Dimineata este splendida. Ajuns din nou la Baile Herculane, mai fac un tur de oras, mai cumpar cate ceva de mancare si incep drumul de intoarcere. Ajung la drumul european si de aici virez dreapta spre nord. Trec prin Mehadia strajuita de ruinele cetatii omonime. De la Iablanita nu mai revin pe traseul strabatut cu o zi in urma ci continui pe European spre Caransebes.Drumul incepe sa urce printr-o livada de pomi tineri, in serpentine din ce in ce mai stranse. Undeva jos in stanga,se ghiceste drumul de fier. O data ajuns sus sunt fascinat de peisajul ce se desfasoara pana departe. In stanga mai domoale se ridica culmile Semenicului iar in dreapta mai semete cele ale muntilor Cernei. Am trecut din nou in sfertul nordic al emisferei nordice, marcata si aici pe sosea cu vopsea, dar mai sters. Cobor vijelios si cativa kilometri nu trebuie decat sa actionez din cand in cand ambele frane la virajele mai stranse care apar. Soseaua se strecoara usor printre coline, marginita de pomi fructiferi, duzi, pruni, meri. Opresc langa un grup de pruni, adunand ceva rezerve energetic e naturale bogate in vitamina C. In fata se profileaza o noua inaltime, dealul Domasnea, pe care soseaua se catara in serpentine pana la 540 metri altitudine, marcata printr-o borna, unde de fapt incepe Poarta Orientala a Transilvaniei. Dar in afara acestei inaltimi se mai profileaza si o turma de nori amenintatori si care pana ajung sus, ma racoresc din plin. La coborare caut sa recuperez din timpul pierdut si nu reduc viteza la semnalele sonore ale unui TIR bulgaresc. Enervat, soferul, la prima portiune dreapta ma depaseste razant, stropindu-ma din belsug cu mazga de pe roti.
Iata-ma si in Valea Timisului de un pitoresc deosebit. Soseaua, drumul de fier si raul se impletesc si despletesc dezordonat. O curiozitate mai aparte prezinta aici podurile metalice de cale ferata alcatuite din grinzi cu zabrele, care par rasturnate avand parapetele laterale montate de la terasament in jos. Gurile rele spun ca aceasta s-ar datora livezilor de pruni din zona, la a caror esenta, ar fi apelat cam des constructorii cand au construit calea ferata.
Peisajul e din ce in ce mai salbatec. La Armenis, pe stanga soselei se afla un popas turistic bine asezat si folosit mai des de soferii de TIR-uri. La iesirea din localitate drumul impreuna cu apa Timisului subtraverseaza calea ferata, care imediat dispare in tunel.
Langa gura tunelului, pe dreapta soselei, o scara ingusta te duce la un mic schit sapat in stanca – Piatra Scrisa.
Soseaua ocoleste muntele pe care drumul de fier il strapunge si intersecteaza din nou drumul la iesirea din tunel traversand-o pe un pod ca cele descris mai inainte. De aici orizontul se largeste din ce in ce mai mult.
Pe cativa kilometri fac un sprint provocat fiind de un baietandru din zona, dar desi bicicleta mea este dotata cu mai multe viteze, oboseala isi spune cuvantul. Dupa cateva depasiri alternative, renunt la intrecere si la Slatina Timis fac un popas mai indelungat pentru alimentare.
In acest loc se desprinde drumul ce traverseaza muntii Semenic pe la Trei Ape. Cotinui drumul European spre nord beneficiind de un dus oferit cu darnicie de norii care ma urmareau de la Domasnea. Incerc sa evit acest dar ceresc, adapostindu-ma sub un pom. Dupa trecerea aversei plec mai departe pana la podul peste Timis unde mai fac un popas pentru racorirea picioarelor in rau. Inca putin si ajung in Carnsebes pe la ora 14. Strabat orasul in graba indreptandu-ma spre Resita. Mai sunt 43 de kilometric care-mi par cei mai lungi. Dupa Paltinis fac un popas pe o banca aflata intr-o parcare la marginea unei paduri. Mai am cateva dealuri bune de urcat. Ajung la Brebu printre livezi de visini, ciresi si meri. De aici drumul coboara si apoi urca din nou spre Soceni, strabatand o frumoasa padure de stejar. In vale se gaseste o parcare situata intr-o zona extrem de pitoreasca. De la Soceni iarasi urcus, iarasi serpentine dar stiu ca este ultima oara asa ca efortuldepus este maxim .
Dupa punctul de control amplasat in varful dealului, cobor bucuros ultimile pante spre Resita si astfel inchei acest frumos circuit de aproape 300 de kilometri.

Am gasit prin hartiile mele, programarea Turului Carpatilor inainte de plecare :

Pe 5 iulie 2012 am fost la Sibiu, cu ocazia concursului de ciclism pe sosea "King of the Mountain". E vorba de o catarare din Rasinari spre Paltinis. Nu insist asupra concursului, eu fiind un turist dornic doar din când în când să se autodepăşească pe plan sportiv. Căţărarea spre Păltiniş şi coborârea aferentă rămân oricum o provocare specială şi un peisaj deosebit.

La întoarcere am renunţat la ideea unui tren din Sibiu, si am pornit să arunc o privire in zona Mărginimii Sibiului. A fost o plimbare aleasă “la inspiraţie”, fără să-mi propun o ţintă precisă şi fără să ştiu în ce tren am să sar pentru a ajunge acasă la sfârşitul zilei.

Pe 4 iulie, IR1621 trecea pe la poalele Făgăraşilor, în drum spre Ucea. Am dormit peste noapte la Cartisoara.



A doua zi, pentru încălzire, am plecat împreuna cu 2 colegi de pedală spre Răşinari (via DN1). Eu am intrat în Sibiu pentru un prânz la o terasă în Piaţa Mare. Se pregătea startul în Turul Ciclist al Sibiului.



În drum spre Răşinari, pe Calea Dumbrăvii, am întâlnit faimosul tramvai (acum doar un vagon de lucru). Circulă din 1948, acum e anulat pentru lucrări de refacere a liniei şi mutarea depoului în Răşinari, dar va reveni la viaţă pe relatia Răşinari – Zoo.



Satul care ni l-a oferit la 1 aprilie 1881 pe poetul Octavian Goga (născut în uliţa Popilor nr. 778) dormea sub canícula amiezii.



Undeva sus, ascuns de munte şi păduri, se află Păltinişul



A doua zi dimineaţă, concursul fiind încheiat cu bine, am pornit-o uşurel spe Cisnădioara. Drumul spre sat se desprinde din calea Dumbrăvii, peste Dealul Cucului. Pe căţărare am fost depăşit de Eduard Novak (campionul olimpic a paraciclism) şi echipa sa, aflaţi la antrenament.





Am oprit un minut în centru, unde câţiva străini se relaxau la o terasă. Cisnădioara este atestată documentar la 1223 şi deţine, în interiorul bisericii evanghelice, cea mai veche orgă cu tuburi funcţională din Transilvania (1723).



Cel mai reprezentativ monument al Cisnădioarei este biserica fortificată (bazilica în stil romanic), construită între 1162 şi 1223 pe vărful dealului Sf. Mihail (de unde şi numele satului).
 


De aici am coborât în Cisnădie (Heltau 1323) care m-a întâmpinat cu primul turn cu ceas din Transilvania (1425), dar şi cu indicatorul spre Sadu, urmatoarea destinaţie.




Urc şi cobor un nou deal împădurit spre Sadu (Sodenbach – pârâul dintre pajişti). Peste tot linişte – e ora amiezii. Aici s-a născut la 1692 Ioan Micu, mult mai bine cunoscut sub numele de Inocenţiu Micu-Klein.



Mai arunc o privire înapoi spre Măgura Cisnădiei (Gőtzenberg), cea de grele încercări dătătoare (pentru mine mai mult pe coborâre, decât pe urcare).



În Tălmaciu am oprit la un magazín mixt pentru refacerea proviziei de apă, apoi am parcurs cât mai repede scurta porţiune de drum naţional, în vâjâitul tirurilor.
Am cotit la stânga pe DJ 105G, spre Racoviţa. O turmă de vaci paşte în tihnă pe malul Cibinului.



Inchei asa cum am început, cu munţii Făgăraş ca fundal în spatele podurilor feroviare de la Podu Olt.



Harta plimbarii este aici

Calitatea drumurilor a fost mereu buna, nici o problema pentru rotile de sosea.

În cele ce au urmat am luat un regio prins în halta Mârşa, spre Braşov şi apoi IR 1746 spre Bucureşti. Am scris aceste rânduri pentru că Mărginimea e o bucată frumoasă de România, mai puţin prezentată pe forum prin ochelari de turist. În speranţa că voi avea ocazia să parcurg şi partea dintre Poplaca şi Dobra în viitorul apropiat, vă urez drumuri frumoase şi să ajungeţi acasă cu bine!

Anul trecut am reusit sa ajung in varful Transfagarasanului escaladand si versantul sau nordic. De data aceasta am realizat ascensiunea calare pe MTB, hibrida mea de sosea aflandu-se in reparatii capitale.

Miercuri 27 Iulie m-am urcat de dimineata in IR 1621, care m-a depus la Ucea dupa pranz. Din Ucea, impreuna cu 5 sau 6 colegi ciclisti, ne-am indreptat spre Cârtişoara, unde aveam rezervare (eu si cativa la pensiune, altii in tabara, la cort).


 
Dimineata urmatoare ne-am intalnit toti in tabara. Eram din nou 4-500 de oameni, unii cu familii si copii, si am inceput legendara catarare.

 
Sunt 22 de kilometri abrupti pana in varf, cu peisaje extraordinare de-a lungul drumului. Intai navigam prin padure, spre Cabana Bâlea Cascada.


 
Aici poti lua masa ori poti sa te imbarci in telecabina catre Lac. N-am facut niciuna din astea, am luat doar o mica pauza, cateva suveniruri pentru familia care ma astepta acasa si apoi am reinceput catararea. 


Padurea se termina si intram in etajul alpin, pe Drumul cu serpentine, poduri, ace de par si panorame care fac fericit orice montaniard, ciclist, motociclist si sofer.


 

 

 
M-am mai si oprit, evident pentru fotografii si pentru a impartasi impresii cu colegii ciclisti care atacau si ei Marele Drum



 
Atentie, se anunta ca partea nordica va intra in reparatii capitale in vara 2013, deci nu se va putea ajunge la Bâlea Lac cu bicicleta decat pe partea sudica. Nu stiu in ce masura accesul cu bicicleta va fi afectat pe nord, care este in mod clar partea mai frumoasa si spectaculoasa.

In final, cu tot cu pauzele de poze si rehidratare, am ajuns sus in 3 ore jumate, si m-am bucurat de o masa (si o bere ) binemeritate.


 
Pana atunci vremea fusese superba, dar aici fiind la munte, cativa nori au aparut din senin si au turnat o ploaie mocaneasca vreme de vreo 2 ore, timp in care am stat la taclale. Dupa care, odata soarele aparut din nou pe cer, am savurat coborarea dementiala spre Cârtişoara. Unii mai domol, cu maxim 50-60 km/h, precum subsemnatul. Altii, mai ales cei calare pe cursiere, chiar cu mai mult. Insa toti sub obladuirea calda a apusului de soare .
 
Trebuie sa ai frane bune si nervi de otel pe coborare. Insa chiar si incepatorii o vor duce la bun sfarsit, daca au o bicicleta functionala, atentie si responsabilitate.


Multumesc pentru atentie si va invit in continuare sa descoperiti Romania pe bicicleta!

super faine ambele circuite

Da, sunt niste trasee superbe. Transfagarasanul este visul multor ciclisti. Asa ca, felicitari Traveller!

Felicitari si din partea mea. Imaginile si descrierile captivante.

Pe 21 aprilie am fost impreuna cu grupul de prieteni biciclisti intr-o zona foarte frumoasa a Campiei Romane, pe care n-o mai batusem pana acum:



Am incarcat bicicletele pe masina si am intrat pe traseu la Ghimpati.

Am avut un total de 92 km, (40 km offroad), dintre care superb a fost drumul pe malul estic al Baltii Albele, inainte de intrarea in Naipu (cum vii pe drumul de pamant dinspre Schitu).


Astfel se ajunge peste camp in satul Petru Rares. Lume civilizata la porti, ne-au dat ziua buna si le-am intors salutul.


De aici tot offroad, pe sub poala padurii, pana in Valea Bujorului. 2 caprioare ne-au traversat calea, dar au fost mai sprintene decat camera foto. A urmat asfaltul DJ505 pana in Chiriacu si Izvoarele.


De aici a inceput un drum de angajament psihologic pana in gara Chiriacu, cladire de la anul 1911 (pastrand si tablita originala cu numele).


Am continuat pe DJ503, paralel cu calea ferata Videle-Giurgiu. Asfaltul spart de pana la gara si pamantul cu multe pietre de dupa gara a nascut o stare speciala de asteptare.
Lumea a inceput sa se incrunte: mai e mult pana la mult dorita carciuma?
Asa aratau, desi au mutrele alea vesele erau in stare sa ma manance daca nu se implinea proorocirea ca vom ajunge la han la km 65 al turei :


Din fericire, calculul era bun !
Pe coborarea spre lunca Dunarii, de langa satul Ghizdaru, am admirat un marfar:


Coborarea ne-a adus in satul Balanu, cu biserica sa construita intre 1898-1900.


Dupa care am ocolit padurea Balanoaia pe la sud si am pus cap-compas spre nord pe DN5B, catre han. Am tras pe urcare, cu friptura si berea mereu in minte .
Am ajuns, a fost greut dar a meritat. Ne-am savurat friptanele, berile (iar eu si o cafea buna) .


Am mai admirat nitel peisajul de transhumanta...


...apoi am luat-o la trap spre Ghimpati, in pluton, cat mai compact posibil, ca incepuse sa bata vant din fata si mai aveam o catarare la Schitu.


O zona foarte frumoasa pe care va invit s-o explorati, mai ales drumurile de pamant de pe malul lacurilor si din paduri merita toate eforturile!

Restul pozelor : aici

1 mai 2013. Ora 9.15, ajung la statia de metrou Berceni unde inca nu era prezent nimeni. Au inceput sa curga insa unul dupa altul toti colegii biciclari, doritori sa sarbatorim muncitoreste intai maiul. In total 9 insi.
 
Intai am dus constant un 20 la ora relaxat pana in Varasti.
Primele peisaje de primavara ni s-au dezvaluit in trecere pe langa balta Berceni :

 
La Dobreni am continuat inainte, in acelasi ritm care ne-a conservat energia pentru partea finala, caniculara, a plimbarii.
In satul omonim al comunei Herasti ne-am ascuns in curtea unui magazin satesc, pentru a reumple bidoanele si a mai discuta pe obisnuitele teme biciclistice.

 

 
Odata incheiata pauza, instalat in apropierea podului peste Arges, i-am imortalizat cum se napusteau cu entuziasm, vointa, disperare, sete de victorie pe prima rampa a zilei.
S-a detasat Sorin, profitand de lipsa de reactie si surpriza tuturor :

 

 
Dupa care terenul a inceput sa devina unduit in Hotarele si Isvoarele, anuntand dealurile ce aveau sa vina in Teiusu si Mironesti.
Si au venit, intai sub forma catararii pe asfalt de la Teiusu, care ne-a urcat de la 40 la 80 m altitudine si ne-a invitat sa admiram panorama in directia Argesului si a Bucurestiului:

 
Apoi a urmat piatra de incercare a traseului, o succesiune de coborare-urcare-coborare pe pamant uscat, unde nimeni n-a ramas dator; catararea pe pamant pietros si uscat este o provocare pentru orice pasionat MTB si ecred ca e si motivul pentru care aceasta portiunea a DJ411 ramane inca neasfaltata, frecventata doar de tractoare, TAF-uri ... si MTB-uri :

 
Ne-am continuat periplul catre Comana, si n-am rezistat sa admiram lanurile galbene de rapita ce ne inconjurau din ambele parti. Ne-am oprit la umbra unui arbore, evident, ca sa neutralizam cate ceva din din cele 35 de grade pe care Soarele le-a aruncat asupra noastra azi:

 
Drumul judetean 411 devine impecabil asfaltat in cele ce urmeaza, dupa intersectia cu DJ412 (spre Prundu). Ne bucuram, toata soseaua e a noastra

 
In final, am ajuns la han, unde nu doar soarele ardea, ci si preturile (1 mic mai scump decat o bere!). Asta e, ne-am descurcat si asa, dar al'dat nu mai venim la scorurile alea.

 
Intoarcerea a fost la inceput mai grea, cel putin pentru subsemnatul, care suferea de diverse amorteli la extremitati. S-au rezolvat dupa un popas la magazinul satesc din Varlaam, la care s-a adaugat rotirea ghidonului spre anterior, la troaca personala. Ne-am intors prin Adunati - 1 Decembrie - Jilava in ritm alert, in forma fizica buna dupa cei 100 km ai zilei.
 
Va doresc o zi placuta si va invit sa vedeti si restul galeriei de poze

Superb!
Mai vrem!
Citim cu sufletul la gura expeditiile Travelleriene, singuri, la serviciu, in familie, oriunde....
Pacat ca sunt atat de rare!

Multumesc, sunt prea onorat de complimente !

Ca sunt prea rare... din pacate asta-i programul cu serviciul, familia...

Dar e bine si asa. Am sa continui sa va prezint "Romania necunoscuta" cat mai mult posibil

Cu bine!

Zis-a cronicarul : si acum, daca tot am inceput anul in forma buna, sa-l continuam pe masura.
 
9 meşteri mari, calfe şi zidari, s-au prezentat la staţia de metrou Aurel Vlaicu pe 12 Mai, dimineaţă la orele 10. Schimbând decorul, am decis să mai explorăm şi zona de nord.
 
Prima halta a fost în Ştefăneşti, unde era linişte şi ordine, chiar şi gâştele cu puii mergeau reglementar pe trotuarul de iarbă.

 

 
A doua pauză a fost forţată de o pană. Am avut timp sa ratacim nitel cu privirea pe cer, dupa nori si avioane.


Odată rezolvată pana, lumea a băgat serios piciorul în pedală, decisă în a face o zi mare. Asta în ciuda vântului turbat care a bătut din faţă în prima jumătate a zilei.
 
În Moara Vlăsiei ne delectăm cu peisagiul local şi îl pierdem pe drum pe unul din colegi, care a apucat-o la dreapta pe şosea. Avea să ne aştepte la terasă în Gruiu, unde cu amabilitate ne-a şi reţinut o masă

 

 
Noi o luăm înainte pe offroad, spre nodul de Snagov al A3. Aici se săvârşeşte o căţărare mică dar frumoasă, prin inima padurii. Nu am avut timp decat de o poza, inainte, ca apoi am tras ca la galere pe pamantul uscat, pana in dreptul satului-fantoma Vlasia.


Cu offroadul terminat, am tăiat pădurea Snagov, având ca ţintă bine-meritata terasă din Gruiu, de care deja se interesa avid toata lumea.

 
Am intersectat de 2 ori şi convoiul imens al concurenţilor Primei Evadari. Noi aveam însă program liber ales, hors-concours. Pe care l-am cinstit la terasa binecuvântata, plină de biciclişti.

 
După 2 ore am ridicat ancora (grea, de la bere şi mâncare!) spre casă. Acelaşi ritm alert, de unde a rezultat media de 21 km/h pe cei 104 km ai mei. Diferenţa de la ăia 16-18 din plimbările anterioare, la ăştia 21, s-a simţit clar, mai ales că am atacat tot cu pinioane mici şi Căldăruşaniul. Astfel că bicepsul meu femural a protestat vehement o bucată de drum.
 
L-am liniştit cu o pauză de pepsi în Dascălu, ceea ce mi-a permis să închei tura un sub scut, ci pe scut. Pardon, pe bicicleta.
 
între Ştefăneşti şi Tunari ne-au atras atenţia câmpurile de orz, materia primă a combustibilului nostru preferat.

 
Şi uite aşa am încheiat o zi destul de grea, dar foarte frumoasă şi plină de bună dispoziţie, ceea ce vă doresc în continuare. La mai mare!

 
Galeria de poze o gasiti aici:
https://picasaweb.google.com/117379308490232544527/20130512Gruiu#