Turism cu bicicleta

Felicitari pentru tura!  

Tot planuiam cu doi buni prieteni, Razvan si Cristi, o tura in zona Ciucasului, unde nu mai fusesem niciodata. Ca de multe ori anul asta, vremea ne-a obligat sa stam frumusel acasa cateva saptamani la rand. In saptamana 3-7 noiembrie am tot stat cu ochii pe site-urile dedicate meteorologiei, cu speranta unei ferestre de vreme buna si, deja de joi apele s-au mai limpezit: urma sa avem o sambata insorita, cu temperaturi de 12 grd in Ciucas. Asa ca s-a pus de-o mica sedinta vineri si... am plecat doar doi: Razvan si cu mine. 2 Razvani, deci.

Cum el e planificatorul-sef al trezirilor de dimineata, a propus ca ora de intalnire din Bucuresti sa fie 6 si 1/4, ora greu de compilat pentru mine. Facusem totusi socoteala astfel ca sa putem ajunge din nou la masina inainte de lasarea intunericului. Chiar cu doua minute inainte de ora convenita, imi faceam aparitia in fata Bisericii Elefterie. Cateva vorbe scurte de dimineata la lumina felinarelor si am trecut la treaba: demontat roti si urcat bicicleta mea peste a lui, in masina. Am beneficiat in ultima clipa si de ajutorul nepretuit al lui Cristi, care ne-a pus la dispozitie trei bucati de buret care sa separe cele doua fiare asezate una peste cealalta.
 
La 6.22 porneam motorul si luam azimut Ploiesti. Dupa depasirea acestuia, pauza de tigara ca sa nu moara soferul intrat in sevraj

 
Se face 8.30 si ajungem la Maneciu. Soarele ne face cu ochiul printre nori si contabilizam 8 grade C.  
Cele doua bicle, eroinele povestilor noastre:

 
Traversam barajul, porniti la fix 8.50.
 
Imediat dupa baraj, urcusul se ascute brusc, pe un forestier instabil, printre cele cateva case de la marginea Maneciului. Dupa primul kilometru, lasam casele in urma si intram in padurea aramita:

 
Iesim in sfarsit la "gol", ceea ce ne prilejuieste o prima panorama asupra lacului si a barajului:



 
Si o imagine cat o mie de cuvinte:

 
Drumul care urca sustinut, dar de buna calitate, impreuna cu peisajele calde ale toamnei, ne fac sa ne oprim destul de des ca sa retinem "amintiri digitale":

Trebuie sa precizez ca de-a lungul turei imi propusesem sa realizez si niste experimente tehnice, iar la final m-am declarat multumit de acest prim pas: unu la mana, am carat dupa mine caramida de aparat foto Fuji S6500 fd, un batranel de 8 ani, cu care m-am apucat sa fac fotografii pe manual, ca deh, toamna e cucoana simandicoasa si trebuie tratata ca atare. Doi la mana, am carat 2 telefoane si un acumulator extern, testandu-le capabilitatile GPS.
 
Prima catarare find terminata cu bine, ne-am bazat pe cunostintele lui Razvan si am decis ca vom face tura in sensul acelor de ceasornic. Asadar, am coborat in valea Telejanelului. Ce am lasat in spate:

 
Si ce urma:

 
Toamna ne surprindea la fiecare pas, noi incercam sa fim la inaltime. Inca eram pe un fel de fals plat in urcare, pe malul drept al raului, si ne permiteam opriri, cascat gura (la propriu, de admiratie!), mai luam o gura de ceai din termos, o gura de sandvis sau  glucoza.
 
Vine si momentul in care ajungem la cascada. a_micul coboara in fata ei, s-o imortalizeze tete-a-tete:
Eu raman sus in drum si retin momentul intalnirii dintre om si natura:

 

 
Dupa acest intermezzo, ne afundam in padure. Mie imi miroase a zmeura. a_micul ma invita sa-mi miroasa a orice altceva, ca nu dorim intalniri cu mos martin, si el mare amator de zmeura. Si sufla in fluierul de care nu se desparte. 
Suntem pe versant umbros, drumul devine noroios, un noroi din ala fluid, din care ne stropim cu darnicie.

Astfel ajungem in ceea ce a_micul numeste valea Buzaielor. Suntem la 845 m altitudine si vedem in zare muntii Ciucas:

 
Ne vedem si pe noi intr-o poza, ca era prea bun momentul de popas ca sa ratam ocazia:

 
Am lasat noroiul in urma, meritam pauza asta. Ciugulim ce avem prin rucsaci, nu prea mult, ca amandoi mancasem bine de dimineata.
In borseta din spatele pipei este de serviciu un Samsung GS+, fara cartela de telefon, ce ruleaza traseul in OruxMaps. In buzunarul de la spate sta telefonul meu uzual, GoCleverul ce ruleaza mapmyride. Ambele arata ca suntem pe drum. De aici vom incepe sa urcam usor spre pasul Boncuta.

Odata Valea Buzaielor depasita, continuam catre Poiana Stanii, bucurandu-ne pe drum de saltaretul Telejenel caruia oamenii locului i-au construit mici saritori care sa-i fereasca de torente atunci cand se dezgheata zapezile muntilor, sau cand ploile il umfla primavara si toamna


Ajungem in Poiana Stanii unde luam o scurta pauza langa indicatoarele turistice ce ne indruma: Banda Albastra la Cabana Ciucas in 3-4 ore si Cruce Rosie catre Pasul Boncuta in 30-45 de minute. In stanga noastra se desfasoara un mic santier al unei pastravarii alimentate cu apa din amonte pe o conducta. La terminarea acesteia, inainte ca apa sa treaca spre bazine printr-un canal, proprietarul a amenajat o mica moara de apa ce joaca rolul unei turbine de foleseste viteza apei pentru generarea energiei electrice in folos propriu:
 

 
In fata perspectivei Coltilor Boncutei:
 

 
Incepem urcusul destul de dificil catre Pas, urmat de o scurta pauza "de ceai":
Drumul pana in Pasul Boncuta ne-a luat cam 20 de minute cu tot cu pauza

 
Drumul continua in usoara urcare, iar noi pornim voiniceste calare pana cand ne dam seama ca greul de-abia incepe. Sub forma primei portii de push-bike a excursiei, 1.5 km printr-un sleau "confort sporit", unde rampa sarea de 22%.

 
La orele 14:16 ispravim de impins si ajungem in creasta masivului Tataru. 

 
Intre timp se implinisera 4 ore si jumatate de la plecare, iar Samsungul folosit pe post de GPS titular a dorit sa-si dea obstescul sfarsit al bateriei. Profit de pauza si il mut in borseta pe colegul sau, care din acest moment ruleaza 2 aplicatii (mapmyride + maps.me), cu ecran si date mobile deschise permanent.
 
Astfel ne angajam pe drumul de creasta, catre pasul Tabla Butii:

 
Mergeam printr-o atmosfera care mie mi se parea taaare ciudata si "misterioasa" , o perdea subtire de nori acoperea soarele si parca eram in Dosarele X, numai noi in linistea crestei de munte. Mi-a placut! In starea asta am si ajuns in pas, in urmatoarele 20 de minute.

 
Aici ne-am facut comozi si am studiat imprejurimile.



 
Ramasesem si fara ceai in termos, inca de pe portiunea aia unde-am impins cu simt de raspundere la ele, deci am coborat la izvorul de langa cimitirul Eroilor din primul razboi mondial. Am intrat si in curtea cimitirului. Tipetele unor pasari, care imi sunau a croncanit de corbi, usor lugubru, accentuau atmosfera ciudata .


 
Ne-am odihnit, acum privim catre sud, in directia caruia suntem gata sa calarim din nou:

Drumul continua pe culmea golasa, cel mai adesea in usoara urcare, fragmentat din cand in cand de cate o coborare scurta dar foarte dura si accentuata pe o cale impanata cu piatra ascutita si instabila. Daca faci abstractie de privelistea muntilor din departare ca si de relativa proximitate a padurii, peisajul este uscat si cu aspect selenar. Facem loc unui SUV ce calatorea incet, la bordul caruia o pereche relativ in varsta incerca sa se bucure de privelisti:
 
 
In curand ajungem la fundatiile si suprastructura de sprijin a funicularului ce a functionat in aceste locuri, prilej pentru mine de a-l fotografia pentru a pune si mai mult in evidenta pustietatea locurilor pe care le strabatem
 

 

 

 
In departare, mici adaposturi de vara ale ciobanilor ce pastoresc oile in zona, retrasi odata cu venirea zilei de Santamaria Mica:
 

 
Ne continuam drumul, in acelasi sens general ascendent, dar fragmentat:
 

 

 
Incercand sa aducem varfurile mai aproape, cu ajutorul tehnologiei imaginii:
 

 
Din cand in cand, cate o zona usor innoroita ne aduce aminte ca pe aici, din cand in cand, exista si apa. Din fericire pentru mine, vizita la Cimitirul Eroilor a avut si darul de a imi pune la dispozitie in vecinatatea acestuia si firul de apa de izvor absolut necesar unei persoane ce de mult si-a gatat ceaiul din termos.
 

 
Peisajele lasate in urma accentueaza senzatia de pustiu si capat de lume
 

 
In scurtele pauze pe care le-am luat fie ca sa ne readucem respiratia in parametri normali, fie ca sa mai surprindem in memoria aparatelor de fotografiat colturi din peisajele strabatute, consultam profilul turei si constatam ca suntem ceva mai sus decat ar trebui sa fim. Tot discutand cu distinsul meu prieten, ajungem la concluzia ca, in mod cert Varful lui Crai va fi ocolit pe un drum pe care insa, deocamdata, nu-l puteam localiza, si asta din cauza altitudinii. Ne era greu sa credem ca eroarea site-ului putea fi atat de grosolana. Ne-o fi fost noua greu sa credem, dar realitatea cruda avea sa ne arate ca drumul nostru nu tinea cu harta ci cu... varful
Il privim de jos si suntem convinsi ca nu vom ajunge in varf. Dar salbaticia rampei, combinata cu starea acesteia conducand inevitabil catre "push", ne pun la grea incercare rezervele de putere ramase dupa parcusul de pana aici
 

Desenand traseul in mapmyride am anticipat, de va fi sa-l parcurgem in sens orar, ca o sa avem 2 zone cu inclinatie "mov-vanata", de impins. Zona de "push" de sub varful lui crai a fost de 1.2 km, per total am scapat ieftin si cu bateriile bine conservate.
Fapt confirmat de consumul foarte redus de mancare de-a lungul zilei. Ca atare nu am fost pusi in situatia de a face apel la ciobani benevolenti, cum stim ca au facut alti prieteni in ture similare ).

Ma rog, "sub varful lui crai" e un fel de a spune. GPS-ul lui Razvan indica 1500 m altitudine, al meu 1480, deci (cu toate erorile ce le are altimetria GPS) eram in imediata apropiere a piscului. Din drumeagul ce urca in serpentine se desprindeau poteci spre varf, dind nastere la bifurcatii, din fericire drumul de creasta apare statornic in Maps.me si ne-am descurcat onorabil.

Carevasazica, am ajuns pe Varful lui Crai, cel care figureaza in diverse surse cu diferite inaltimi (1460, 1472, 1502).
In spate, la nord-vest, masivul Ciucas

 
In dreapta, spre sud-vest, lacul de acumulare de unde am pornit in excursia noastra

 
Iar spre sud ne ia in primirea coborarea de 8 km, care urmeaza sa ne "livreze" pe platoul de deasupra satului Slon

 
Parcurgand-o ma gandeam ce bine am facut ca am abordat traseul in sensul asta, invers cred ca ajungeam rupti pe varf . Coboram in paliere, ca sa mai si retinem cate ceva din peisaj. 

 

 
Popas la un izvor, sa umplem bidoanele. Izvorul era marcat si pe GPS cu indicativul "apa". Ne mai tragem o data in auto-pozna.

 
Lacul, din ce in ce mai aproape de noi, in pacla asfintitului:

 
Coborarea mare se termina, ne apropiem de sat si incepem sa intalnim oameni. Si caini
Are loc o negociere. Noi ca sa trecem, el ca nu prea:

 
Ce se vedea din exterior

 
Bineinteles, am trecut. Atmosfera era de-a dreptul pastorala, puteai sa reciti lejer versuri din Miorita:


 Stapane, stapane, mai cheama s-un cane,
Sa trecem si noi, biciclisti de soi,
Veniti de pe plai, din varful lui crai!

Lasam in spate alte relicve ale funicularului ce exista odata, demult...
 

 
 Frumosul paznic de oi cu care Razvan a derulat negocieri
 


Oprim pe platoul de deasupra satului Slon ca sa ne mai bucuram cateva clipe de ultimele momente ale excursiei noastre. De nicaieri mai apare un caine care insa doar ne da de cateva ori ocol. Fara sa ne latre, ne fixeaza din priviri asteptand ceva de mancare de la noi. Cum nu mai aveam nimic, a trebuit sa se multumeasca doar cu vorbele noastre domoale...
 

 
 Ne continuam coborarea, dupa ce am profitat de pauza si ne-am mai pus cate-o haina pe noi. Depasim bifurcatia si reintram pe portiunea comuna anterioara buclei pe care am facut-o. De-aici incolo, doar cativa kilometri ne despart de frantuzoaica. Intrati insa in ultima bucata de padure, ne impotmolim intr-o turma mare de oi ce nu ne lasa sa avansam. Ne tinem cateva minute in spatele ei, pana renuntam si luam o noua pauza, fiind imposibil sa inaintam:

 
Dupa 10 minute de stat pe marginea drumului, reluam coborarea si ne oprim langa masina. Aici, cu trotinetele pline de noroi, ne apucam de curatat macar grosier noroiul uscat cu periile din dotare, in speranta ca nu voi umple chiar tot portbagajul cu pamant
 

  
 O tura foarte frumoasa, relaxanta, ce ne-a purtat privirile peste munti vreme de mai bine de 9 ore, sfarsita cu bine.

Traseul:
http://www.mapmyride.com/workout/789174161

Frumos si peisajul si descrierea. Felicitari!

Bine v-am regasit in 2015!

In satul Sitaru din comuna Gradistea, judetul Ilfov, in locul ce-i zice Balamuci, se afla manastirea Sf. Niculae, monument istoric de la 1752. Am fost acolo pe 4 aprilie.
Cum turele Randonneurs Romania bat la usa, iar kilometri adunati de subsemnatul nu-s prea multi, am zis ca o plimbare in directia ei ar fi ce-mi trebuie.
Am vrut sa ma trezesc la 6 si sa plec la 7. Am reusit sa ma trezesc la 7.20 si sa plec la 8. M-am felicitat, pentru ca la ora respectiva, desi soarele rasarise deja, era ger de-a binelea. :-T
 
Am ales o ruta mai putin batuta in preumblarile anterioare. De la rondul de dupa pasajul Pipera am apucat-o pe str. Racovita, pana in sos. Andronache, apoi stanga peste centura Stefanesti. Prima pauza - in comuna Dascalu, pe o banca la soare. Primul biciclist pe ziua de azi:

 
Pana in satul Gagu mai trec 1-2 tiruri, care fac dreapta spre europeanul de Urziceni. Intrare in Gagu:

 
Soseaua intre Gagu si Gradistea merge intre camp si poala padurii. 3 elemente de arhitectura din epoci diferite coexista in milocul campului - fantana cu ciutura, turnul de apa si antena GSM:


Alaturi vegheaza padurea inundata de soare:

 
Intrare in comuna Gradistea, traversez magistrala feroviara 700 (Bucuresti Nord - Urziceni - Galati). In gara Gradistea e liniste:

 
Apoi dreapta la intersectie, catre satul Sitaru, si dupa 4 km apare indicatorul:

 
Drumul spre manastire mai dureaza inca 1.5 km. Indicator al sitului natura 2000 Gradistea-Caldarusani-Dridu, care ne invita la plimbare cu bicicleta in zona:

 
Manastirea e inconjurata de padure, numai ciripitul pasarilor "acopera" linistea. Nu era nici un vizitator. M-am relaxat vreun sfert de ora. 

 

 
Ctitorul primei biserici de zid din sihăstria de la Sitaru a fost boierul Papa Greceanu, străbunicul domnitorului Constantin Brancoveanu. In 1752 biserica va fi refăcută după cum grăiește pisania de mai jos, în vremea Mitropolitului Neofit al Ungrovlahiei, fiind pictată de „Neacșa ierei, Dima ierei, Grigorie, Șerban, Constantin și Constandache”, în 1753.

 

 

 
Randonneuza la odihna - s-a comportat peste asteptari; etajarea celor 9 trepte e un progres, am folosit doar pinioanele de 13 si 14 dinti pentru "rulajul aerob". Mai jos echipata complet, gata de drum lung:

 
Harta cu monumentele istorice din judetul Ilfov, in incinta manastirii:

 
Pe deasupra manastirii e culoar aerian catre Otopeni:

 
Pe urma am luat inapoi catre casa, urmand acelasi traseu. Doar ca de data asta am avut vant din fata. Nu atat de incapatanat ca ultima data, a suflat "doar" cu 10-15 km/h. Balta Stefanesti:

 
La intoarcere m-am intersectat cu mai multe grupuri de cursieristi. Traseul a fost asta:
http://ridewithgps.com/trips/4340350

După cum am spus in postul anterior, primul obiectiv pe anul în curs a fost participarea la brevetul de 200 km organizat de Randonneurs România şi Craiova Cycling Team sub titlul de Cupa Băniei.
 
Am să povestesc aici toate cele trăite şi simţite cu această ocazie, foarte specială pentru mine. Vineri seara m-am îmbarcat la bordul trenului privat Softrans, Hyperion, care a plecat la 17.20 din Gara de Nord. Era plin, iar loc mai mare pentru depozitat biciclete se află doar în vagonul 3.
Cum rezervarea mea era pentru vagonul 1, am lăsat locul respectiv acolo şi m-am aşezat pe un scaun pliant de lemn, cu care era prevăzut spaţiul respectiv.  În vagon au mai ajuns 2 biciclişti, ambii pe cursiere. Trenul s-a pus în mişcare şi am fost întrebat bineînţeles "cum am de gînd să merg mîine". Cumpătat, zic, pentru că în cazul meu nu se punea problema de viteze 30 plus, ar fi fost sinucidere curată.  ;)) 
 
Cum însă 200 km e o distanţă pe care nişte cursierişti antrenaţi o pot parcurge "light and fast", i-am lăsat să-şi vadă de planurile lor şi, în mersul legănat al trenului, te-duc-te-aduc, am început să le coc pe-ale mele.
 
Mai făcusem o dată 200, acum un an cu @[member='SorinKiss'], însă în condiţii lejere, era o zi splendidă, fără vînt. Acum se anunţa vînt dinspre vest cu 25-40 kmh... iată deci provocarea. Veneam după un început de an cu doar 350 km bicicliţi, din care 3 ture peste 50, culmea toate cu vînt de faţă la întoarcere. În rest, bilanţ compus din lipsuri în gestiune. 
 
La Craiova m-am cazat la vila Flale, cu 85 de lei pe noapte. E pe lângă gară, am auzit trenurile noaptea. Me happy %%- . Are şi restaurant, mai mult dedicat evenimentelor, dar dacă anunţaţi proprietara o să vă gătească. Bine! 
 
Dimineaţă pe 18 m-am prezentat la apelul nominal în faţa Sălii Polivalente, la 6.30. Mîncasem o casoletă de humus cu ardei copţi, mă simţeam binişor.

 

 
Mi-am luat brevetul în primire, numere de telefon si indicaţii despre traseu. Am uitat să-i fac poză brevetului, pe care la sfîrşit l-am predat organizatorului, cu ştampilele de la punctele de control.
 
Toată lumea pe cursiere, cu cîteva excepţii. În fine, se face 7, se mai aşteaptă pentru cîţiva întîrziaţi sfertul academic şi plecăm.
 
De la bun început strategiile sunt clare, se formează un pluton al "evadaţilor"  şi unul al (ne)urmăritorilor, adică eu. :-H
Ba nu, mai era o domnişoară călare pe un DHS Silver încălţat cu cramponate  :eek: . Cu mult curaj, a supravieţuit pînă la primul punct de control, la km 73.
 
Trecem Jiul la Podari:

 
Se urcă dealul, prima şi cam singura căţărare mai serioasă de pe traseu, şi se ajunge pe o zonă de plat. Aici începe "distracţia", nenică, sub forma unor rafale puternice de vînt, care aveau să mă canonească pînă la primul punct de control. Singura mea şansă de a rezista pe termen lung - raportul 36 cu 14 sau 16. Mai sunt şi 2 păduri pe drum, prima e Radovanu, care mă conduce pe vîrful dealului de deasupra localităţii omonime.

 

 
Cobor dealul, vîntul... turbat nu alta!, pedalez pe foaia mare ca sa pot coborî o pantă de 7%.   8-)
 
Muzeul Henri Coandă, comuna Perişor:

 

 
Am uitat să spun că tactica includea alimentaţie la ore fixe şi beutură izotonică "ad libitum". Ca să nu cumva să dau cu capul de zid. 
 
Drumul european 79 e în stare mixtă, cînd cîrpit, cînd în lucru pentru lărgire, cînd complet refăcut. Cea mai bună porţiune e între Perişor şi Galicea Mare, unde am rulat cel mai bine. Nu singur. Cu vîntul în meclă, bineînţeles.

 
După Galicea Mare vremea, care precum vedeţi era senină, se burzuluieşte niţel, vîntul ia proporţii. Evident îmi trec prin cap toate scenariile posibile, înjur conform canonului precizat de @[member=a_mic], de morţi, rahat, acte de perpetuare a speciei şi alte onomatopee fără valoare literară. Vîntul nu stă, neam. Se opresc însă stropii de ploaie şi ajung la PC 1 Maglavit.
 
De aici, după ştampilarea brevetului şi pauza de-o banană, pornesc CU VÎNT DIN SPATE,  către Poiana Mare. După secţiunea de european cu vînt am rămas cu oarece oboseală în muşchii membrelor superioare, de altfel singura problemă fizică care a persistat pînă spre final.
 
Spitalul de Psihiatrie (fost pentru Măsuri de Siguranţă) de la intrarea din Poiana Mare:

 
Fosta gară din Poiana Mare, în părăsire de cînd traficul pe linia secundară Golenţi-Poiana Mare a fost oprit. Dezolare mare...

 
Trecere la nivel complet asfaltată, cu eliminarea şinelor. Capitol feroviar încheiat.

 
Se face cald, drumul începe să nu mai fie prea neted, apar gropi şi crăpături, dar ce contează!, avem vînt din pupa  =D> .
Orele 13.00, pauză la o troiţă din Piscul Vechi:

 
Bateria de la mobil moare subit şi pierd înregistrarea GPS. Pun telefonul de rezervă, fără GPS, că traseul e cam clar şi trebuie să păstrez mobilul în caz de ceva.
 
A început sezonul rapiţei:

 
DN55A, pe care merg acum, mă poartă prin sate uitate de lume, multietnice, ca să zic aşa, în care copiii mă întîmpină cu Ola, Hello şi Ciao. Le răspund şi eu, bat cuba cu ei, spun sărumîna la doamnele de la porţi. O fi ăsta EuroVelo 6 românesc? Se pare că da.
Pauză pe o bancă în Negoi, sub un pom fructifer:

 
Imediat ce o iau din loc, lîngă primăria Negoi, trec pe lîngă ruinele conacului Gabroveanu, pe care nu le-am pozat şi mi-a părut rău. Astfel, le prezint de la Google Street View citire, pentru că mi s-au părut interesante, mai ales clădirea cu "donjon" din stînga.

 
Apare şi lacul Bistreţ. După cum vedeţi, bucata asta de drum a fost cea mai fertila din punct de vedere "turistic". Aproape uitasem că sunt obosit  ;;). 

 
Gura de vărsare a rîului Desnăţui în lacul sus-amintit:

 
După asta ajung în Cîrna, la al doilea PC, şi cotesc către Nord. Nasol! Că dau din nou piept cu vîntul. Se cam lasă răcoarea, trec prin diverse sate în care îmi piere şi cheful de poze. Care-i treaba cu creierul în momentele astea - păi se apucă neîntrebat de nimeni să livreze diverse scenarii pesimiste. Dacă mai eşti şi singur la drum, salata-i gata! În fine, am dat la manivelă pe rapoarte mai mici şi am căzut la pace.
 
Mai trec 30 km şi ajung în Segarcea. Răsfăţ! Urc o rampă, pe la mijloc opresc la un chioşc aşaaa... din senin, şi îmi iau o Coca Cola şi-o cafea. Mi se oferă cafea de 1 leu sau Tchibo la 2 lei. Boierie! La 2 lei să fie!
 
Revergorat, după minutele de pauză, reiau  urcarea şi intru pe un drum DJ561, de data asta foarte bine asfaltat, către Craiova. Dreapta la Calopăr, unde cobor printr-o pădure în lunca Jiului. O bucată foarte relaxantă, în care mi-am refăcut proviziile de încredere:

 
Ieşit din pădure, mai urmează cîteva sate şi trecerea la nivel cu calea ferată din Podari mă anunţă că nu mai e mult pînă departe:

 
Am ajuns la final, într-o stare fizică destul de bună dar asupra căreia vîntul îşi pusese amprenta serios. Totuşi, picioarele m-au ţinut tot timpul în joc. Şi inima şi plămînii. Şi creierul, cînd nu complota împotriva mea cu vîntul ăla mizerabil
 
Am predat brevetul, am făcut 12 ore şi 15 minute (aşa, rotund, că aştept rezultatele oficiale). Mai bine decît anul trecut, însă acum în condiţii mai grele. E de bine. Şi e loc de şi mai bine. 
 
La pensiune m-a ospătat găzdoaia cu o supă de pui şi o tocană de purcel. Probabil se gîndea că după un drum de 200 km sunt tocană. Ea era convinsă că venisem pentru o tură de 20.  )
 
Cu noaptea în cap am luat trenul de 5.45, care m-a depus azi dimineaţă în gară:


Traseul final:
http://ridewithgps.com/trips/4436301
 
La bună vedere!

Felicitari!
Stiu cum e sa impingi la pedale 200 Km.

16 mai,  orele 9.00,  soare ascuns in spatele unui plafon diafan de nori, temperatura ideala de primavara.
Ma intalnesc cu MaC la statia de metrou Grozavesti, sa facem o bucla de 150 km prin teritoriile de vest si nord-est ale Capitalei, pe unde isi aveau locul vechii codrii ai Vlasiei, azi sub forma de glorioase resturi de padure. 
Nu s-a anuntat ploaie, dar suntem pregatiti si pentru asta. Iesim prin Chiajna, urmand DJ601 pana la intersectia sa cu DN7.

Asfalt cam asa si asa, dincolo de Cosoba chiar submediocru, ne cam zgaltaie.
La Brezoaele pozam margaretele unui concetatean care avea curtea plina de ele. Targul cu de toate, care bloca tot centrul localitatii, nu l-am pozat, ca eram preocupati sa facem slalom printre oameni, masini, mici cu mustar si tarabe

 

 
Tot in Brezoaele traversam si Dambovita :

 
La Slobozia Moara luam o pauza de un sfert de ora la un magazin mixt, de-o ciocolata, apa si-o cafea.

 
Dupa care traversam DN7 si orasul Racari. Cum am depasit drumul national ne-a luat in primire vantul din fata, care avea sa ne tina companie pana la Gruiu.
 
DJ601A si trecere la nivel cu linia CF 901 (Bucuresti Nord - Titu - Pitesti - Craiova). Asfalt impecabil pe DC43 intre Racari si Ghimpati.

 
La iesirea din Ghimpati intalnim acest loc de adunare publica si pierzanie al satelor noastre, o veritabila "agora" rurala:

 
Campurile galbene de rapita au disparut, e sezonul lanurilor de grau:

 
Comuna Butimanu, intersectie cu DN1A, punct aflat la mijloc intre Bucuresti si Ploiesti, unde strajuieste bustul maresalului Constanin Prezan, fiu al locului:

 

 
Mai facem o scurta pauza, dupa care parcurgem iute cei 4 km de DN1A, cu oarece trafic greu pe langa noi. La Bujoreanca facem dreapta si revenim pe drumuri judetene si comunale linistite, cu Ialomita in stanga noastra. Padurea de dupa Burias si DC179 care o traverseaza:

 
Foarte interesant ca toate comunalele de pana acum au avut asfalt net peste DJ 601A dintre Bucuresti si Slobozia Moara.
Trecem de mijlocul turei in apropierea haltei CF Scrovistea, inconjurata de padure din 3 parti:



 
Dupa traversarea magistralei feroviare 1000 intram in satul Balteni. Aici, ascuns pe drum laturalnic de dupa gradinita, se afla schitul Balteni, ctitorie de la 1626, unul dintre monumentele muntenesti cele mai vechi dar si mai putin cunoscute. O oaza de liniste strapunsa doar de ciripitul pasarilor, unde curatenia si mirosul de salcami in floare sunt la locul lor. Nu era nimeni, dar portile erau deschise si am intrat fara probleme prin str. Sf. Nicolae:

 

 
[img=https://lh5.googleusercontent.com/-QuYKB8NZu3M/VVg6DmoflTI/AAAAAAAAlr8/eDRVugVFaic/w446-h595-no/PICT3495.JPG[/img]
 

 
Relaxati, traversam padurea Cocioc catre Peris, unde drumul a fost reasfaltat impecabil:

 
Din Peris am cotit din nou catre est, iar prin camp cu vant in fata. Ne-am oprit la Gruiu, cu vreo 2 mici pauze intre timp. Incercarea noastra avea in vedere mentinerea unui ritm constant, aerob. Cum noi am tinut un 20 la ora, pulsul lui Mac n-a depasit 130 bpm si ne-am simtit si bine, cred ca ne-a iesit.
La binecunoscuta carciuma Leu ne-am intalnit cu 2 amici, care ne-au asteptat sa terminam pizza si berea, dupa care am pornit-o impreuna pe ruta Caldarusani - Moara Vlasiei - Stefanesti.
Desi s-a mers mai tare, singurul care s-a resimtit fizic a fost ciclocomputerul lui Mac ;)) , in rest ne-am descurcat binisor, tinand cont ca inca n-am reusit sa atingem 1000 km pe anul in curs.
Dar na, decat mult si fara rost... mai bine putin da' bun ;). 

 

 
Au aparut si MaCii pe campii )

 
Harta celor 150 km a fost asta:
http://ridewithgps.com/trips/4675973
 
Un traseu foarte frumos, pe care vi-l recomandam mai ales pentru bucatile Bujoreanca - Peris si Gruiu - Moara Vlasiei, poate cele mai placute sosele ciclabile din jurul Bucurestiului.

Si eu care credeam ca linia Golenti - Poiana Mare a ramas intacta!!

In Gruiu nu ati trecut si pe la gara Snagov Plaja?

N-am trecut pe la gara Snagov pentru ca ar fi fost un ocol neprogramat. Si a mai fost si vantul care ne-a cam incomodat exact pe bucata Peris - Gruiu.

Curentaţi de reclama de formul ciclism.ro şi de legenda ce înconjura zona, mai ales căţărarea feroce de la Sultanu, ne-am decis şi noi să-i facem o vizită pe 2 roţi pe 30 mai 2015.
Noi, adică MaC şi BodoC plus subsemnatul. La 10.30 eram în parcarea de lîngă castelul Iulia Haşdeu din Cîmpina, unde ne-a depus bunul mobil al lui BodoC.
Traseul a fost următorul - http://ridewithgps.com/trips/4822619 , gândit iniţial cu plecare direct din Poiana Cîmpina, amendat ulterior pe motiv că de ce să luăm în piept neîncălziţi prima căţărare a zilei...
 
Aveam foarte curînd să aflăm că nu conta, rampa de 15% ne-a luat oricum ca din oală. Noroc că mai sunt şi nişte interludii de doar 5-6%, unde ne tragem sufletul şi admirăm Cîmpina "din pod"

 
Urcăm ce urcăm...

 
Dar mai şi coborîm, băbăeţi!

 

 
Popas lîngă o salcie bătrînă în satul Izvoru, pe malul Proviţei

 
Era din ce în ce mai linişte, mai frumos mirositor a salcîm şi soc, mai puţine maşini, doar oameni ieşiţi de la biserică, şi cu care ne salutam reciproc din goana calului. Vorba vine goană, că mergeam la trap. Viaţă, domne, ce mai!
 
În satul Ocina de Jos traversam rîul prin albie, că aşa zice nenea GPS. Pe podul nou construit n-am vrut să trecem .
Pe urmă ne îndreptăm către comuna Adunaţi, o aşezare unde, cu toate că oamenii au casa-n pantă (ca şi în celelalte din zonă), sunt civilizaţi şi chivernisiţi.

 
Începe cea mai lungă, dar nu şi cea mai grea căţărare a zilei. Ne simţim bine şi, în ciuda semnelor ubicue de 10%, încercăm să ne bucurăm de ea, că e prin pădure, suntem doar noi şi ciripitul păsărilor, rar cîte o maşină.

 
Trecem de altitudinea maximă, 771 m, drumul începe să coboare, întîi uşor...

 
Apoi, odată ajunşi la limita cu judeţul Dîmboviţa şi satul Costişata, ne ia în primire o coborîre mai serioasă, maxim 13%, pe un macadam cam rupt, pînă în centrul satului. Probabil că atunci cînd plouă "drumul" se transformă într-un veritabil torent. Per total, cam 3 km de offroad.

 
Jos se face prima oprire de bere ) şi de realimentare a bidoanelor cu apă, la un magazin mixt. Io n-am fost în formă de bere toată ziua, doar beuturi izotonice sau cola "de refacere", ca atare sorb alene o bere chiar acum cînd scriu aceste rînduri, pentru inspiraţie.   
 
De aici drumul coboară prin comuna Bezdead, asfalt cu multe gropi şi crăpături. N-avem treabă cu Pucioasa şi facem stînga la Diaconeşti.
A treia urcare este, unde altundeva?, spre vîrful dealului din comuna Vîrfuri, şi ne dă ocazia să admirăm una dintre multele panorame de la înălţime de azi.

 
Dacă tot am zis de înălţime, păi să zicem că şi vremea a fost la înălţime, un soare filtrat de nori şi temperatură ideală cap-coadă.
 
Cimitir cu ruinele bisericii vechi în Valea Lungă Ogrea.

 
Drumul şerpuieşte printre pajişti verzi şi păduri.

 
Şi deodată ajungem la bifurcaţia aşteptată - de aici încolo vom fi la cheremul Sultanului... (completaţi pe puncte-puncte ce doriţi, Baiazid, Mehmet sau Suleiman, catararea e oricum groaznica dar zona e atît de frumoasă încît nu trebuie ratată!).



 
Şi a început, imediat după limita nesemnalizată de judeţ (căţărarea se află, deci, în Prahova).Am şi împins, să zic 300-400 m, că altfel nu prea a fost chip, dar am ajuns.

 

 

 

 
Ne-am hodinit şi am coborît panta de 20% către Proviţa de Sus. Mai aveam un singur hop către Cîmpina, dealul Proviţei de Jos.
Lucrul bun era că ne simţeam în continuare bine şi, sub soarele de apus şi fumul de la grătarele proviţenilor, am ispravit-o şi pe asta.
Spre vîrful dealului, după ce am depăşit antenele GSM (*reaţi-ai dreacu cu antenele voastre pe vîrf de deal!  ), am zărit Cîmpina şi am tras concluzia fotografică a zilei.

 
Au fost 73 km cu 1250 ascensiune, peisaje deosebite şi atmosferă rurală care invită biciclistul la relaxare. Asta cînd nu trage cu "ultimele" puteri la deal . Ceea ce vă invităm să faceţi şi boieri Dumneavoastră!
 

O tură cu ajutorul trenului are farmecul și, în același timp, inconvenientele ei. Dacă se întîmplă să fii fan trenulist, treci mai ușor peste ele. Dacă ești cu o gașcă întreagă, e și mai ușor să ignori diversele stîngăcii ale operatorilor feroviari români. În cazul de față, am stat la căldurică în tren și ne-am amuzat suficient de mult cît să nu ne strice distracția.
 
Nici vremea nu ne-a stricat-o, avînd în vedere că la coborîrea în gara Măneciu ploaia se oprise.
 

 
Erau vreo 3 grade, răcoare, ce mai!, dar lumea voia să dea o pedală sau chiar două, așa că am ieșit din Măneciu către drumul ce ține malul drept al Teleajenului, rîu proaspăt ieșit din chingile barajului. 
 

 
E un fel de fost drum din dale de beton, acum serios erodate și acoperite cu bălți de apă și noroi. Toată lumea e călare pe MTB, doar unul pe CX, deci nu sunt probleme. Acceptăm lejer să ne stropim din cap pînă în picioare. 
 
 

 

 
Din cînd în cînd, cîte o pauză, dar nu prea scurtă că simțim frigul.
 

 
După 7 km facem stînga pe DJ 100N către primul sat al comunei Drajna, Făget.
 

 
E prima cățărare a zilei, una de încălzire. În apex, ăia mai experimentați îi încurajează pe începători )
 

 
De aici coborîre și urcare spre Drajna de Sus. a_micul face pana, din cauza străvechilor Nobby-Nic, acum devenite NeNobby-Nic, că nu mai au "nobs" .
Veche casă boierească veche în Drajna.
 

 
Pe lîngă castrul roman de la 101 AD, din aceeași localitate, trecem repede pentru că e acum în stadiu de șantier arheologic îngrădit.
http://www.histmuseumph.ro/index.php
 
În Văleni coborîm iute și nu facem pauză de bere.  :-
Oprim la biserica de lemn Sf Spiridon, monument istoric de la 1726.
 

 
Plecarea de la biserică este marcată de cea mai abruptă urcare, cu un maxim de peste 20%, pe strada Eremia Grigorescu din Văleni.

 
A fost practic debutul a vreo 10 km de cățărare (cu cîteva văi mici) către Teișani și Piatra Verde.
 


Cum necesarul de pauze se înmulțea, aveam deja în vedere să luăm trenul care pleca direct spre București la 16.47 din Homorîciu, fără să ne mai întoarcem în Măneciu. Bucata de pădure care coincide cu altitudinea maximă a urcării, de 660 m.

 
Piatra Verde văzută din apex. Azi, datorită umezelii de peste 80%, mult mai verde ca în zilele uscate și călduroase.
 

 
Lumea își dă drumul la vale, cu încredere, pe dalele de beton în stare acceptabilă.
 

 
Cobor și eu, încheind plutonul alături de @a_mic
 

 
Din cartierul (fost sat) Groșani al Slănicului urcăm pe DJ 102, ca să închidem bucla în Homorîciu, via Schiulești. După pensiunea Fata Pădurii pierdem pavajul și continuăm pe forestier.
 

 

 
A fost ultimul moment de calm și luciditate, ca să zic așa, pentru că ne-a luat noroiul lipicios în primire, de nu se mai învîrteau roțile și trăgeam de biciclete ca de cai morți. Chinul a durat 1.5 km și vreo 3 sferturi de oră. Jos oblojim răniții pe 2 roți, ca să ne poată duce mai departe pînă în gară.
 

 
Pe coborîre am împroșcat cu pietre și pămînt în toate direcțiile. Am vrut inițial să fotografiez viaductul feroviar de la Crasna, acolo unde linia ferată face o buclă pronunțată pentru a putea menține o declivitate acceptabilă. Nu am mai avut timp, astfel că redau mai jos poza utilizatorului Michael de pe forumtrenuri.com (de pe vremea cînd mai opera CFR Călători):
 

 
Am ajuns la gară. Clădirea e închisă, deci nu am putut să tragem pe dreapta în sala de așteptare. Ne-am făcut comozi "pe prispă", mai erau 30 de minute pînă la sosirea trenului. Se aduna ceva lume. Ne-am dus la clasicul magazin mixt, ca să ne aprovizionăm cu mîncare și-o bere - a se remarca ora tîrzie dedicată acestei activități ) .
 

 
După care ne-am urcat în tren. Mecanicul și-a pus mîinile în cap cînd ne-a văzut pe peron , lucru de care nu ne-am sinchisit prea tare. 
Cel mai mare neajuns în trenul ista era că nu avea, domne, cine să-i țină berea a_micului, în timp ce îl ajuta pe naș să calculeze costul biletelor.  ;)
Prin urmare a trebuit să apeleze, în dinamică, la prieteni și pasageri benevolenți.  ;)
 
Astfel ne-am trecut timpul în aglomerația progresivă, maximă după Ploiești Sud, pînă acasă în gară, unde ne-am strîns mîinile și ne-am luat la revedere, cu promisoiunea că altădată o s-o facem și mai lată. Nu înainte ca a_micul să mai facă încă o pană, sub privirile îngăduitoare ale polițistului de proximitate!
 
Inregistrarea traseului final - https://ridewithgps.com/trips/8001453

Ce ne-am zis? Ce-ar fi să ne reîntoarcem la cățărarea feroce de la Sultanu?

Numai că de data asta am decis să o abordăm pe un alt traseu, care a inclus ceea ce se numește Drumul Voievozilor din județul Prahova. Proiectul, inaugurat în 2011, este în lucru și constă într-un traseu ce conectează localitățile Ciorani, Drăgăneşti, Gherghiţa, Balta Doamnei, Gorgota, Tinosu, Brazi, Târgşoru Vechi, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, urmând cele mai importante zone în care au fost făcute descoperiri arheologice şi există monumente arhitecturale de interes naţional.

http://www.asociatiaturismprahova.ro/ro/idei-de-vacanta/drumuri-speciale/drumul-voievozilor.-pe-urmele-istoriei
http://www.historia.ro/exclusiv_web/timp-liber/articol/drumul-voievozilor-fost-inaugurat

Pe 20 iunie, cu vreme frumoasă în aer și la orizont, cu zi liberă de Sânziene, ne-am întâlnit pe peronul Gării de Nord la 8 jumătate. Pe lângă @MaC® și @BodoC, cu care vizitasem deja Sultanu, era și @a_mic, care aștepta cu nerăbdare să vadă cum e să-ți dea un deal cu șoseaua-n cap!


Cu biletele rezervate electronic la Regiotrans, am plecat cu personalul lor de la 8.50, care pe la 10 ne-a debarcat în gara Buda.


De aici am purces pe DJ 101i, bine asfaltat și gol, către Filipeștii de Târg. Spre norocul nostru, un plafon diafan de nori ne-a cam apărat de soare aproape toată ziua.
Înainte de a trece Prahova pe pod ne oprim să căscăm gura la maci.




Intrați în Filipeștii de Târg, ne proptim în parcul central, în primul obiectiv istoric: ruinele Palatului Constantin Cantacuzino, ridicat între anii 1653 1633-1641. În vremuri de mult apuse, conacul a adăpostit bogata şi vestita bibliotecă a lui Constantin Cantacuzino Stolnicul (fiul postelnicului cu nume identic), erudit, poliglot şi mare cărturar, cel care a renunţat la domnia Valahiei în favoarea nepotului său, Constantin Brâncoveanu.






L-am cercetat pe îndelete. Mai multe detalii despre el, aici: http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/turism/ruinele-palatului-cantacuzino-filipestii-de-targ--130038.html
Următorul pe listă, la 200 de metri spre nord, pe drumul spre Florești, este conacul Pană Filipescu, construit în secolul al XVII-lea, în jurul anului 1650, în satul Filipeștii de Târg (actualmente în județul Prahova), de marele logofăt Pană Filipescu, soțul Mariei Cantacuzino (fiica mare a postelnicului Constantin Cantacuzino).
Este o construcție care face trecerea la stilul brâncovenesc, cu foișor și coloane ale căror capiteluri susțin arcade semicirculare, cu un parter înalt sub care se află beciuri cu uși largi. Restaurarea sa a început în 2012 și a fost terminată în 2015, iar pe 24 mai a.c. a și fost inaugurat și reintrodus în circuitul turistic, în cadrul proiectului Drumul Voievozilor.


Ca fapt divers, în timpul regimului comunist a folosit drept depozit de cartofi al CAP locale. Noi nu ne-am putut bucura de vizitarea muzeului pe care conacul îl găzduiește acum, dat fiind că era închis din cauza zilei libere. Nu-i nimic, rămâne pentru o dată viitoare, și dacă îl veți vizita nu ezitați să scrieți despre el aici.


Am încălecat pe-o șa din nou și am continuat spre nord pe DJ 101 P. După aproape 2 km am intrat în satul Cătina din comuna Florești, unde pe partea dreaptă ne-am oprit la biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie de la 1636-1646 a jupanului Tanase si sotiei sale, Tudora; ispravnicului Vasilache si sotiei sale, Maria; spatarului Mihail si sotiei sa, Dafina.


Biserica este zidită în formă de cruce, cu o singură turlă, așezată pe pronaos. Ea prezintă o arhitectură mai puțin comună bisericilor ortodoxe de zid, avînd clopotnița pe pronaos. În anul 1850, de o parte și de alta a turlei s-au adaugat doua turle mai mici. În turlă se urcă pe o scară circulară.
În secolul al XVIII-lea, turnul-clopotniță s-a dărâmat, iar refacerea acestuia a dat bisericii o înfățișare originală. Clopotnita a fost refăcută pe o bază pătrată, având dimensiuni mult reduse față de baza fostului turn. Fatadele bisericii sunt împărțite în două registre, printr-un brîu compus dintr-un profil median și două rânduri de zimți.
Specialiștii apreciază ca biserica a fost pictată în frescă de catre ucenicii zugravului Pîrvu Mutu, in anul 1692.

În aceeași localitate se află și “Ansamblul Curţii boiereşti Mavros - Cantacuzino” – monument istoric de categorie A, datând din anii 1840-1842 este situat în satul Cătina, comuna Floreşti şi este compus din Conacul Mavros – Cantacuzino, Capela Romano-Catolică, Turn de apă, parc şi Monumentul funerar al Mariei Suţu. În prezent conacul găzduieşte un spital de psihiatrie pentru pacienți cronici, astfel încât nu am putut fotografia obiectivul.

Fostul conac Mavros-Cantacuzino, amplasat în mijlocul unui parc natural cu o suprafată de 6 ha, a fost construit de generalul Nicolae Mavros (consilier de stat al ţarului Rusiei), a cărui fiică s-a căsătorit în 1845 cu Ioan C. Cantacuzino-Măgureanu. Se zice că în acest conac s-ar fi adăpostit Nicolae Bălcescu în preajma revoluţiei de la 1848, când era urmărit de armata țaristă. In parcul vechiului conac se află un grup statuar din marmură albă(Fata pansand un ranit), operă din 1878 a sculptorului rus Mark Antokolski (1843-1902) (sursa: http://www.colineleprahovei.ro/index.php/floresti).
Interesant este că, deși a fost construit cu peste 50 de ani înaintea Micului Trianon de la Florești, conacul Mavros rezistă și azi, fiind chiar folosit ca spital, după cum spuneam.
O imagine preluată de pe monumenteprahova.ro:


Pe la Micul Trianon nu ne-am mai abătut. Aici se încheie prima parte a excursiei, cea cu tentă cultural-istorică. Urmează, bineînțeles, partea sportivă, cu 3 cățărări sănătoase.
Prima se începe după ieșirea din satul Măgureni, după traversarea rîului Provița. Se urcă prin pădure, pe DC 115B, asfaltat. Se urcă vreo 140 m în 3.5 km, cu rampă maximă de 8%. Sus, în apex, unde se trece în județul Dîmbovița, drumul e rupt de o alunecare de teren.










Din apex se coboară pe un forestier cu șleauri, ceva mai abrupt decât versantul pe care am urcat. Era și nițel noroi, cel mai solicitat a fost MaC, care avea bicicleta încălțată cu slickuri de 1 inch.
Jos în comuna Iedera am luat un prînz improvizat (salam, banana, bere, sucuri) la magazinul mixt de vizavi de terenul de fotbal. Terasa era destul de animată, cee ace nu ne-a deranjat, mai ales că eram deja pe jumătate cu gîndul la Sultan.
 

După necesara realimentare și rehidratare, am continuat prin decorul pastoral, de-a lungul râului Cricov, până la intrarea în Sultanu.




Drumul prin sat e valonat bine de tot, și nu doar succesiunea de urcări și coborâri, ci și peisajul deosebit, ne ține permanent în priză









Băjeții se apropie încrezători de Marele Zid


De aici încolo ne-am luptat fiecare cum puteam cu rampa mereu crescândă. Am încercat un fel de “mers șerpuit”, care a ținut până la primul ac de păr. De aici am împins cam 150 de metri, după care am reușit să mă sui la loc în șa. Ajuns la foișorul din vîrf, m-am suit pe zidul de sprijin, de unde perspectiva era mai interesantă, și mi-am așteptat prietenii, care nu au întârziat să apară, în ordinea numerelor de pe tricou:














Fix pe Sultanu stratul ăla de nori dispăruse și ne lăsase… cu ochii-n soare!
Nu mai aveam apă, astfel că o bere jos în… Provița de Sus se impunea. Am băut-o pe bordură, după care, cu antenele de pe dealul ce ne despărțea de Provița de Jos, mereu înaintea ochilor, am terminat și a treia cățărare a zilei.








În gara Câmpina am ajuns imediat, cu viteze generoase pe coborâre.


Aveam de asemenea bilete rezervate online la personalul Regiotrans de la 17.48.
Ne-am întors lejer acasă, după ce am filozofat despre vrute șii nevrute în tren, că așa e drumul cu trenul după o tură faină cu bicicleta, lenevești, sorbi alene din doza de bere, diseci turele trecute și viitoare…

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/9551012

Un tur al padurilor din Campia Vlasiei. Sau cum sa ajungem la micii de Gruiu altfel. O tura facuta inaintea celei de le Sultanu, care merita povestita, pentru ca parcurge zone numai bune de relaxare, mai putin batute de picior/roata, din apropierea Bucurestiului.
@a_mic, @BodoC, @Poseidon si subsemnatul ne-am intalnit in Gara de Nord la linia șepte, la orele 8.30, duminica 29 mai.
Aveam bilete luate online de la RegioTrans, iar IR14031 pleca la 8.50.

 
In vagon s-au mai urcat 2 confrati si trenul a luat-o din loc la ora stabilita.
Figura cu "aratatul" si "validatul" biletelor aflate in zmartfon a durat 2 secunde. 7 lei de caciula (4 omu + 3 bicla) pana la Peris, in 25 de minute. Am coborat la 9.15 in gara Peris, care avea in dotare alaturea si o mare antena GSM, pana la care nu trebuia urcat nici un deal.

 
Rama RT si-a continuat drumul spre Brasov, iar noi spre padurea Cocioc, prima de pe traseu.
In padure era liniste (cu exceptia fosnetului adierii printre frunze si a ciripitului discret al pasarilor) si mai ales racoare.

 
Iesire din padure, in satul Balteni, ii aratam si a_micului schitul omonim, pe care nu-l mai vazuse.



 
A urmat traversarea magistralei feroviare 1000 la Scrovistea si intrarea in padurea Burias. Aici era tot liniste, semn evident ca lipsea un al 5-lea participant, @MaC care era ocupat cu treaba...
 
La iesirea din Burias, in urma promptei si pretioasei indicatii verbale a englezoaicei care graieste in numele RideWithGPS, am facut la dreapta. Asfaltul continua cu un pod peste Ialomita si ne conduce in judetul Prahova, prin satele cochete ale comunei Poienarii Burchii, unde lumea ne saluta. Si noi pe ei asijderea.

 

 
In satul Pioresti din Poienarii Burchii gasim manastirea Pissiota, probabil unica manastire ortodoxa din tara in care Renasterea Italiana se regaseste atat de evident ca stil arhitectonic. A fost ridicata in 1928 de Nicole Pissiota, un antreprenor grec stabilit in Romania intre razboaie. Nu este monument istoric, ceea ce explica si faptul ca la intrarea in pronaos, inchisa initial cu sticla si fier forjat, s-a montat tamplarie termopan... Completand cu  aparatele de aer conditionat, o modernizare complet nereusita, in opinia mea. Pacat, pentru ca edificiul e foarte frumos si merita mai mult.

 

 

 
Am plecat mai departe, nu inainte de a ne intersecta pentru a treia sau a patra oara pe ziua asta cu un grup de biciclisti care faceau o tura "in familie".
Inainte de a traversa DN1 la Potigrafu, n-am ratat niste maci de pe campurile cultivate cu grau.

 
In Potigrafu, anticipand intrarea in padurea Gherghita, am oprit la un magazin mixt si ne-am luat cate o bere. Pe care am savurat-o in mijlocul padurii, in timp ce troacele se odihneau si ele. In drum, la soare, erau deja 29 de grade.

 
La iesirea din padure am intrat in comuna Balta Doamnei. "Doamna" din denumire este Doamna Elina (1598-1653), sora logofatului Udriste Nasturel Herescu si sotia domnitorului Tarii Romanesti, Matei Basarab (care a domnit intre 1632-1654). Dumneaei s-a nascut la Herasti, in conacul care exista si azi (nu mai e muzeu vizitabil, fiind retrocedat). Scoala gimnaziala din Herasti (jud Giurgiu) ii poarta numele.
 
Am parcurs 3 sate inlantuite, Curcubeu, Balta Doamnei si Lacul Turcului. In satul omonim, de resedinta, se afla bisericuta de lemn Sf. Trei Ierarhi, ingradita si inchisa. A fost datata in secolul XVIII, fara a se cunoaste cu exactitate data constructiei. Este monument istoric si nu mai gazduieste slujbe.

 
Dupa iesire din Lacu Turcului, la o intersectie in cruce, facem dreapta pe macadam. Se trece peste A3, exista o mica portiune asfaltata, apoi revine macadamul, si mai accidentat.  
Bajetii, pufaind ca locomotivele

Macadamul, destul de accidentat, ne conduce in satul Merii Petchii al comunei Nuci.

 

 
Deja anticipam mancarea si berea de la terasa Leu din Gruiu, astfel ca, odata depasita o coloana de manifestanti electorali in Nuci, pe un asfalt proaspat, am marit un pic ritmul. Am facut o pauza la podul peste Ialomita, inainte de Lipia.


In bidoane era un fel de lesie...

 
Dar pana la urma am ajuns la Gruiu, unde ne-a intampinat MaC, venit cu masina, de la serviciu.
Dupa ce ne-am potolit setea si foamea am luat-o catre gara Moara Vlasiei.

 

 

 
Aveam tren la 17.27, a venit o sageata albastra, R7038 de la Urziceni, aglomerata, inclusiv cu biciclisti. Bilete am primit in gara, doar pentru oameni. Pentru bicle ne-am tocmit cu un fel de om care era controlor in trenul asta, "la el in tren", cum zicea el. Asa moare CFR, putin cate putin, pe mana unora ca asta. Practic am platit 5.50 lei de om si 6 lei de bicicleta, in final (asta dupa ce ne ceruse 15 de caciula!). Am trecut si peste asta si am ajuns acasa. Nu prea am avut timp de bicicleala anul asta, asa ca m-am bucurat de tura asta la maxim, in primul weekend de vara pe 2016!
 
Traseul: https://ridewithgps.com/trips/9197702

Din pacate ultimele 2 posturi nu au poze! Frumos reportajul cu Sultanu. Vezi ca undeva ai gresit niste ani de constructie, ti-a iesit ceva de genul "constructia a fost ridicata intre 1653-1641" ceea ce este interesant...

Evident,  era 1633-1641, cer scuze pentru eroare. .
O sa corectez linkurile pozele din ultima tura.

LE: corectat, acum cred ca se vad toate.

Ne-am intors ieri pentru o variatiune pe aceeasi tema, de data asta intr-o echipa mai compacta, adica MaC®, SorinKiss si subsemnatul.
Scopul era sa descoperim un drum care nu aparea pe majoritatea hartilor si sa "fentam" Sultanu, cu o scurtatura pe offroad.
 
Acelasi "personal" Regiotrans cu plecare la 8.50 ne-a depus la 10.15 in gara Floresti Prahova, pe care am traversat-o pe o pasarela, spre vest.

 
De data asta n-am mai ratat Palatul Micul Trianon, care se afla la o aruncatura de bat.

 

 
Lucrarile de reconstruire par sa fi stagnat, si nu era nimeni sa ne spuna mai multe prin preajma.
 
Alaturi de palat se afla foste anexe, in care acum functioneaza un sanatoriu TBC. Iar alaturi de sanatoriu, biserica Sf Nicolae ridicata la 1887 si pictata un an mai tarziu de Gh. Tattarascu. Am fi vrut sa intram sa intram sa vedem pictura despre care am citit ca rivalizeaza cu cea a manastirii Agapia, dar nu eram in haine potrivite. 
[img=https://c6.staticflickr.com/9/8806/29190915661_63b706600e_k.jpg[/img]
 
Ne-am multumit cu observarea exteriorului si ceea ce am putut observa pe peretele si bolta pronaosului.
[img=https://c6.staticflickr.com/9/8227/29190910861_168ba1227f_k.jpg[/img]
 
Ne-am indreptat spre Magureni, pe DJ 145, sat pe care l-am parasit spre nord-vest. La traversarea Provitei pe pod am observat ca era extrem de saraca in apa. Dupa pod ne-am oprit ca sa studiem tabla cu trasee turistice si ecranul GPS.

 
Tinta noastra era satul Draganeasa, unde Ride with GPS, in modul OSM Cycle, zice ca se ajunge pe un drum secundar, nemarcat pe alte harti. Pe harta turistica din Magureni este partial acoperit de traseul verde. Bajetii, pregatiti de o mica aventura pe malurile (si, dupa cum se va vedea, si in albia) Provitei.
[img=https://c1.staticflickr.com/9/8211/28981356200_eb99855264_k.jpg[/img]
 
Imediat dupa podul mare peste Provita parasim asfaltul spre dreapta, pe un forestier.
[img=https://c5.staticflickr.com/9/8093/29161462852_85fb1234cb_k.jpg[/img]
 
Forestierul umbros si placut nu tine prea mult, pentru ca da intr-o fosta albie pietroasa a raului, unde aderenta... e cu probleme.

 
Dupa care revine la starea de drum forestier, dar doza de pietris ramane substantiala.

 
Intersectie in unghi drept - noi continuam inainte, traseul turistic verde o ia la stanga pentru a reveni in Magureni.

 

 
Drumul se departeaza un pic de albia raului si incepe sa urce. O poienita numai buna de campat.

 
Drumul turistic atinge o rampa de 10% si se "varsa" intr-un drum de exploatare petroliera. 

 

 

 
Urcarea se termina si ne da prilejul sa admiram satul Draganeasa de pe culme, cu muntii Baiului in fundal.


-va urma-