Turism cu bicicleta

De la un timp mă bătea gândul să fac o tură (de fapt, mai multe, consecutive) prin orăşelele Transilvaniei care ascund biserici fortificate şi, împreună cu ele, un peisaj idilic, o fărâmă de istorie şi o doză bună de linişte.

Şi pentru ca trebuia făcut primul pas, l-am făcut ieri, duminică 18 aprilie, începând cu ţara Bârsei, aflata cea mai aproape de casă.

Se anunţase a zi frumoasă de primăvară în depresiunea Braşovului.

E 7 dimineata, bicla mă aşteaptă cuminte în curte.



E senin, dar bate un vânt taios. La 7.30 sunt deja în vagonul de biciclete al acceleratului 1745, care pleacă din Gara de Nord spre Braşov (si de aici spre Satu Mare). E ticsit – suntem 11 insi – 9 MTB-işti, 1 pe cursiera si eu cu Hibrida-Lolobrigida



Trenul ne duce încet pe Valea Prahovei :



Lumea coboară pe traseu în Ploieşti, Buşteni, Predeal.



La Braşov ajung eu şi băiatul pe cursiera Fuji. El pleacă spre Cheia, eu iau calea Poienii (pentru că nu fususem incă pe aici cu bicicleta).



Constat că am luat în piept prima căţărare pe anul ăsta nepregătit. Asta e, mestec inainte pe 30/26. Primul popas, primul punct de belvedere asupra Braşovului. Se vede Piata Sfatului, iar aici in prim Plan, Turnul Cetatii.





Al doilea prilej de belvedere e deja sus, pe porţiunea plată dintre cele 2 urcări.



Bun, am ajuns la intersectia cu drumul spre Râşnov. Fac dreapta şi încep coborârea. E prima, cea scurtă. Ca nu cumva să mă relaxez prea devreme, urmează încă vreo 2-3 serpentine de urcare. Mă impulsionează vreo 3 câini, care îmi scot un pic sufletul. Scap de ei şi mă opresc. Ies în decor, pe iarbă. O pauză binemeritată.









După asta, urc şi culmea asta de deal şi îmi dau drumul la vale, pe serpentine. Coborârea e ameţitoare. Pentru prima dată îmi dau seama de diferenţa frânelor între cursiere şi MTB. În multe curbe, pe şosea e nisip cu pietricele fine. Se termină şi ajung în Râşnov. Rosenau în germană, oraşul este atestat documentar prima dată în 1331.

Privire înapoi spre coborâre…



E o duminică liniştită, doar câţiva oameni ieşiţi în centrul oraşului.







Întreb de Cetatea Ţărănească, mi se spune că-i închisă. Căutând ieşirea pe DN 73 spre Cristian, îmi arunc privirea înapoi şi o văd cum străjuieşte oraşul, din înalt. Cetatea este atestată prima dată în 1335. A fost construită ca adăpost pentru populaţia locală, în urma năvălirilor tătare sau turce din zonă.





Hai mai departe. Trec calea ferată ce leagă Braşovul de Zărneşti şi ajung în Cristian (în germană Neustadt, “oraşul nou”). Întreb de biserica fortificată, dar lumea se cam scarpină în cap. “E una pe acolo…”
Noroc că-i zăresc turla. E în direcţia Vulcanului, ceea ce-mi convine.







Din DN 73 se desprinde DJ 112 B spre Vulcan. Drumul este foarte bun (ca de altfel toate drumurile din zona). Aici încep un parcurs greu, pentru că vântul bate insistent dinspre vest (adică din faţă). Sunt 7 km în care parcă mă târăsc. Cât de mult poate să sape în psihicul ciclistului o astfel de vântoasă, la drum lung…

Mă opresc şi îmi zăresc de la distanţă obiectivele :

În stânga Vulcan :



În dreapta Codlea, sub umbra Măgurii Codlei :



Pe aici în plin câmp, spre stânga mea, ar trebui să se afle ruinele castrului roman Cumidava. Nu este semnalizat turistului în nici un fel si nici vreun drum nu pare să fie.

Ajung în final în Vulcan. Numele românesc provine dintr-o interpretare fonetică a celui german – Wolkendorf (“satul norilor”). Multă linişte şi arhitectură săsească tradiţională. Case frumoase, colorate în verde, roz, bleu şi portocaliu deschis. Biserica fortificată, ridicată în secolul XIII, este închisă şi mai puţin accesibilă, fotografic vorbind. Ceasul funcţionează.







Înainte să plec, privesc de-a lungul pârâului Vulcăniţa, care stăbate satul :

Spre sud (Zărneşti) :



Spre nord (Codlea) :



Îmi iau picioarele la spinare… ba nu, la pedale, şi apuc spre Codlea.
De data asta sunt 7 km în care zbor. De altfel Cristian, Vulcan, Codlea şi Ghimbav (în care trebuie să ajung mai incolo) sunt dispuse în colţurile unui pătrat cu latura de 7 km, după cum spune şi harta turei :

Route: Brasov - Poiana - Tara Barsei - Brasov | Bikemap.net

Probabil şi vântul mă ajută, dar mai ales falsul plat pe care alerg (600 m altitudine în Vulcan, 560 în Codlea).
Aşa că ajung foarte repede în Codlea.



Numele oraşului (Zeiden, în germană) este subiect de contradicţie, după cum se poate citi aici :

publicinfo.ro - Portal de Informatii Publice - Codlea

Caut centrul vechi, cu biserica fortificată. Întreb o mamă cu copila de mână. Mama nu prea ştie să răspundă, fetiţa însă da.

Ajung, cobor din şa, dau ocol la pas fortificaţiei. Pozez şi locul central de promenadă al locuitorilor Codlei.









Pe latura de vest a zidului – ce sa vezi domne, Trattoria del Zeiden. Iar dinăuntru razbătea muzica de petrecere. Denumirea mi s-a parut cel puţin hilară.



Ies in strada şi observ că lumea a urcat pantele Măgurii ca să şadă la soare. Doar a venit primăvara…

Am zabovit destul, plec spre Ghimbav. Trebuie sa am în vedere şi faptul că la 6 fără un sfert am tren înapoi spre Bucureşti.
La Ghimbav mă duce DN 1 (E68), pe care sunt puţine maşini. Chiar şi aşa, se merge tare, îmi iau câteva claxoane. Vântul este imprevizibil de data asta. O pală din stânga, una din dreapta. Una mă impinge cam periculos către interiorul drumului.

Trag pe dreapta să pozez râul care dă numele acestei regiuni : Bârsa. Cuvântul e de origine slavă şi înseamna iute, repede. Totuşi, ea curge lin pe sub şosea şi calea ferata ce o însoţeşte către Braşov.



Greu să scapi de firele astea din poze…

Se vede Ghimbav deja, sub cupola protectoare a Postăvarului. Oraşul situat de-a lungul pârâului Ghimbăşel îşi primise denumirea de la acesta din urmă : pârăul cu sălcii – Weidenbach.





2 străzi principale - Lungă şi Nouă – fac legătura cu centrul unde vreau şi eu să ajung.
Strabat şiruri cuminţi de case săseşti, la fel de frumos colorate.







Stema oraşului, pictată pe o astfel de casă :



Biserica fortificată se vede după colţ, în spatele Şcolii.



O ocolesc şi o fotografiez (inclusiv Bastionul Berzei, unde şi-au facut cuib aceste păsări) :








Ca o regulă generală – bisericile de aici sunt construite în secolul XIII şi au primit fortificaţii în secolul XIV, datorită invaziilor succesive (tătarii începând cu 1241, turcii pe la 1420 – informaţii de aici : cetatea taraneasca Ghimbav )

Câţiva locuitori au ieşit şi ei la soare în părculeţul din faţa Primăriei, aflată peste drum de cetate.



Am ajuns aici pe strada Nouă, mă întorc înspre DN 1 pe strada Lungă. Se pare că străzile lungi şi paralele sunt caracteristice organizării acestor aşezări.

Mă întorc în Braşov. Intru prin cartierul Bartolomeu, unde dau peste un monument despre care habar nu aveam – scrie aici că Biserica Bartolomeu e cel mai vechi monument medieval din Braşov, dar n-am văzut să fie promovată în vreun fel.



Şi ceasul ei merge la fix şi mă anunţă că sunt în grafic.



Biserica are o casa parohială foarte frumoasă (sau cred că asta este), cu faţada la strada Lungă.





În concluzie, vă invit în România. Chiar aveţi ce vedea, doar că trebuie să faceţi efortul de a căuta singuri frumuseţile, că multe din ele sunt ascunse, în timp ce promovarea vizează doar câteva obiective comerciale pe care tot românul le ştie deja. Restul…e mister.

P.S. În următoarea plimbare am să încerc să acopăr partea de nord-est a regiunii. Povestirea va fi tot aici. Cu bine !

Daca tot am dat o pedală pe tema asta, am zis s-o dau, fireşte, şi pe a doua.

Aşa că luni, în dimineaţa de 24 mai 2010, zi liberă de Rusalii, m-am înfiinţat în Gara de Nord, la vagonul al Acceleratului 1745, prietenul ciclistilor.



Lume multă şi bună se înghesuia aici – vreo 20 (!) de şoselisti pregătiţi să urce pe Cheia. I-am recunoscut aici, printre alţii, pe Heinz, vali_aldea, rocky_marian.

Potera pentru Cheia coboară în Ploieşti.





Spaţiul se umple cu 4 MTBuri, care vor coborî cu tot cu proprietari la Buşteni, pentru o tură în Munţii Baiului.



La Braşov ajung la 11 şi demarez la 11.15 către partea de nord a Ţării Bârsei. E cald si un vant de primăvară suflă uşor, aşa că pedalez în tricou.

Ies din oraş pe strada 13 Decembrie şi, după traversarea centurii, ajung în comuna Sânpetru (Petersberg). Este atestată documentar la 1240 (“Mons Sancti Petri”), iar actuala biserică fortificată a fost ridicată după năvălirea turcă de la 1432.





Aşezarea arată foarte chivernisit, probabil şi interesul imobiliar crescut din ultima vreme asupra zonei şi-a spus cuvântul.

Sanpetru este situat la poalele Dealului Lempeş, mai exact la S-V de el. Părăsind localitatea, iau drumul Bodului şi trag cateva cadre cu latura vestică a dealului, despre care o să vorbim ceva mai încolo.





Intrarea în Bod coincide cu o coborâre scurtă şi bruscă şi marchează intrarea în lunca Oltului, care face o buclă prin sudul munţilor Baraolt.





Bod este atestat documentar prima dată la 1211, când au fost aduşi aici saşi dintre Rin şi Mosela. În urma năvălirii tătare de la 1241 este complet ars, de unde şi denumirea săsească Brenndorf (“satul ars”).

După o succesiune de viraje dreapta-stânga, admir biserica situată lângă primărie (fortificaţia mai există doar parţial, căzând la cutremurul din 1802).



Nu ştiu cum, dar de aici o apuc aşaaa… după mi se pare mie. E o zi liniştită, lumea stă pe la porţi, eu merg fără grijă… şi văd o bornă kilometrică pe care scrie Zărneşti 36 km (!?).

Întreb o mamaie care şade la poartă, dacă ăsta e drumul spre Feldioara. “Da, maică, da’ să faci dreapta la Podu’ Bârsii”. Da, e clar, am luat-o spre Colonie, pe drumul care dă în “europeanul” E60.

Ideea îmi e confirmată atât de către un moş simpatic, pe o biclă din aia care sfidează trecerea anilor, dar şi de faptul că traversez pârâul Ghimbăşel.



După asta mă îndrept către intersecţia cu drumul mare. Şi cu râul de care se leagă denumirea acestei depresiuni : Bârsa, care curge învolburată pe sub podul mai sus pomenit.

Mai departe, să-i dăm bătaie, că drumul european care mă duce la Feldioara nu e prea circulat azi, deci mă simt în largul meu. Mă opresc să pozez de la distanţă orăşelul pe care saşii l-au numit Marienburg (sau Castrum Sancte Maria, în documentele latineşti, iar maghiarii Foldvar – cetatea de pământ).



Intrarea în Feldioara pe E60 se face printr-o scurtă (dar frumoasă) căţărare. Ca atare, dau un ocol şi o mai parcurg o dată. Timp în care un nor de ploaie răzleţ îşi face de cap pe deasupra vechiului burg transilvănean.



Mă învârt prin străzile in centru, până la biserica evanghelică. Nu e într-o stare prea fericită. Bălării năpădesc curtea, găuri mari îi muşcă din ziduri. Aici fost sediul principal al Ordinului Cavalerilor Teutoni în Ţara Bârsei, în secolul XIII. La 100 de metri mai în spate înţeleg că sunt câteva ruine ale cetăţii fortificate. De lângă cetate porneşte un drumeag care m-ar scoate înapoi spre Bod, dar e acoperit cu pietriş mărunt.





Aşadar, ies din Feldioara pe la nord, urmând sa parcurg o buclă înapoi. Ieşirea se face printr-o coborâre. De altfel (după cum am şi constatat), oraşul e aşezat pe o colină care domină această parte a ţării Bârsei. În coborâre depăşesc un scuterist (deşi n-aveam mai mult de 50 la oră). Era în linia dreaptă de dinaintea curbei din imagine.



La limita de nord a aşezării pasc liniştiţi 2 cai frumoşi.



La câţiva paşi de ei trece calea ferată ce leagă Braşovul de Sighişoara.





Iar la o aruncătură de băţ curge maiestuos Oltul.





Aici trec din judeţul Braşov în Covasna. Drumul valonat mă duce prin satul Hăghig, văzut aici la trecerea peste calea ferată.



Din Hăghig, şoseaua proaspăt cârpită mai trece prin Araci, un sat bine în care "comunitarii" sunt bine reprezentaţi. Sunt întrebat, în trecere, dacă nu cumva mi-e frig. Ia uite domne, şi eu care credeam că o să m-anunţe că mi se-nvârte roata …

Adevărul e că se-nvârte, şi trec înapoi Oltul, în Braşov.

Lumea a ieşit la picnic pe malul râului.



Dar decât să şedem în neştire pe pătură, mai bine învârtim pedalierul. Angrenajul fâşâie rotund şi mă îndrept înapoi către Bod.

Fac cunoştinţă cu Tania, care molfăie liniştită niscaiva iarbă în faţa porţii.



Mă sui şi eu pe calul meu cu 2 roţi şi fac stânga spre Hărman.

Drumul şerpuieşte pe latura de nord-est a dealului Lempeş.



Acesta este un ecosistem mai deosebit, declarat rezervaţie naturală, după cum citim aici :

http://www.primaria-.../rezervatii.php

Totuşi, fumul de la grătare şi un oarecare zvon de manele îşi fac simţită prezenţa.



Ajung la cea mai bine păstrată biserică fortificată din zonă, la Hărman. Are statut de muzeu şi este singura pentru a cărei vizitare se percepe o taxă.



Construcţia e impresionantă, biserica fiind înconjurată de o fortificaţie cu 6 bastioane.



Fac o pauză, după care îi dau ocol la pas.







Şi pe aici e linişte deplină, doar unul sau doi biciclişti mai străbat strada agale.



Încalec iar şi decid să renunţ la drumul către Prejmer. O să ajung şi acolo odată şi odată. Asta pentru că acum… am altă idee. Am chef să urc dealul Lempeş. Pe jos, dar braţ la braţ cu bicicleta.

Apuc drumul spre Sânpetru, aflat pe latura sudică a dealului. Acesta nu e altceva decât prelungire a munţilor Baraolt, la sud de albia Oltului.



Este şi un loc foarte apreciat de parapantişti. Acum n-am văzut nici unul.

Urcând însă pantele dealului, pe o poteca dintre 2 case…



… am văzut biciclişti. Copiii pe care-i vedeţi se “dădeau” la vale pe troacele lor, până când unul a făcut o tumbă prin aer şi s-au gândit să se retragă spre casa.





Adică spre satul Sânpetru, care se dezvăluie atât de frumos de pe această înălţime.





Pozez nişte flori, ascult greierii şi păsările.





Mă aflu chiar pe versantul sudic al dealului, unde se găsesc diverse specii botanice care sunt ocrotite. Poate cea mai importantă este Ruscuţa primăvaratică (dediţelul galben, Adonis vernalis), care e şi plantă medicinală (http://www.eplante.r...s-vernalis.html).

Pozez şi biserica evanghelică din Sânpetru, printre 2 arbori pitici specifici rezervaţiei.



Caut să descopăr o potecă pe unde să putem coborî lin. Până una-alta, urcăm.



Bicicleta e consternată – adicătelea, cum vine asta, pe unde o port după mine? Pe iarbă? Pe pământ? Dar asta e, mie mi-a plăcut întotdeauna să merg pe munte cu piciorul.



Ceea ce am şi făcut. Am gasit şi o panta rezonabilă de coborât (mă rog, avea vreo 30%, dar am coborât pe lateral).





Harta micii bucle de azi o avem aici :

http://www.bikemap.n....63299&z=11&t=1

De aici m-am întors fain-frumos spre Braşov. În gara m-am reîntâlnit cu câţiva dintre temerarii care trecuseră de Cheia, în ciuda ploii torenţiale. Cu ei m-am şi reîntors acasa cu trenul, nu înainte de a asista la o răpăială scurtă, “de vară”, pe peronul gării.

De asemenea, biciclarii MTBisti de dimineaţă ni s-au alăturat şi ei pe traseu, evident plini de noroiul în care lor le place să se dea.

Cu speranţa că nu v-a plictisit istoria de faţă, vă mai invit încă o dată să descoperiţi frumuseţile României, pe 2 roţi.

Campina - Voila - Sotrile - Baraj Paltinu

Catararile sunt o provocare aparte in ciclism. Uneori le cauti pentru ca vrei tu provocarea, alteori iti apar in drum si trebuie sa le treci, daca vrei sa cunosti ce e dincolo de creasta dealului.

Asadar, stiind ca voi gasi acolo niste urcari abrupte, dar si relaxarea muntelui, am pornit-o cu noaptea in cap spre comuna Sotrile din judetul Prahova.

Trenul m-a depus in Campina la 7.45. Si aici sunt oarece lucruri de vazut.

Una este casa memoriala Nicolae Grigorescu.



Altul este castelul construit pentru poeta Iulia Hasdeu.



Din Campina, dupa ceva invarteala (am nimerit intai la Cornu), am aflat drumul spre Voila, cartier al Campinei cunoscut mai mult pentru spitalul de psihiatrie "claustrat" undeva deasupra orasului.

Se urca abrupt, printr-o padure unde uiti de spatiu si timp.



Dar urcarea adevarata incepe dupa ce trec de spital. Drumul e bun, cu mici exceptii (datorate ploilor ). Ceata invaluie copacii si drumul, contribuind la mister. La fel si zgomotele padurii (de altfel sigurele care se aud, in afara de ritmul precipitat al respiratiei)



[video=youtube;k-tINPmtkFU]https://www.youtube.com/watch?v=k-tINPmtkFU[/video]



In fine, ajung in Sotrile. Semne prietenoase ma intampina . Urcarea continua, evident



Traficul e aproape zero (cate un taxi, cate un microbuz de calatori). Cativa oameni pierduti prin ceata. Un domn m-a oprit sa-mi spuna ce frumos ar fi sa venim mai multi sa facem o cursa pe serpentine !!



Si casele se ascund bine in spatele aburului dens.



Cativa cai pasc si ei linistit undeva intre satele comunei.



Un manz pleaca de langa maica-sa si vine usor catre mine. Sta sa-l mangai pe crestet. Miroase bicla... n-a mai vazut un cal ca asta... albastru... hmmm.



O alunecare de teren. Singura care a reusit sa rupa drumul.



Semnalul de coborare e dat de aparitia turlei bisericii (intrebasem un satean).



... dar si de indicatorul pe care scrie Valea Fiarelor



Urmeaza o coborare "ca-n filme", pe asfalt de cea mai buna calitate.





Jos fac stanga si imediat vad o parte din barajul Paltinu, spre care ma indrept.



Mai parcurg cateva serpentine frumoase si sunt sus. De aici firul apei, adica Doftana, este incadrat de Muntii Baiului (la vest) si Muntii Grohotisului (la est).





O pauza binemeritata. Pentru prima data de azi dimineata, apare si soarele, se mai incalzeste.

Dupa pauza, ne amuzam din nou cu o coborare. Pastrez drumul spre Campina, Sotrilele raman in urma.



La un moment dat, ininte de Brebu, Doftana trece printr-un fel de "chei" sapate intre doua creste de piatra. Aici se afla si un tunel original sapat de natura in piatra muntelui.





Inainte de Campina, trec podul spre Doftana.



Fosta inchisoare se afla inca aici, in parasire. A fost scurta vreme muzeu, dar nu a fost rentabil si s-a inchis.



Mai fac un pas catre Telega (desigur, tot urcand vartos, cum altfel).



Aici inteleg ca sunt niste bai, plaja, chestii. Dar patrupedele si velocipedele au accesul interzis. Trag o poza si gata.



Daca tot s-a facut vreme buna, in Telega lumea a iesit la balta sa prinda peste.



Nici acu nu mi-a iesit figura cu intorsul la Bucuresti pe bicla. A trebuit sa prind un tren ca sa ajung mai iute acasa. Dar n-au intrat zilele in sac, aventura de-abia incepe...



Va salut !

PS :

harta : http://www.bikemap.n...&zoom=11&type=2

alte poze : http://picasaweb.goo...0100619Sotrile#

Superb reportaj! Totusi, cum poti poza si merge pe bicicleta in acelasi timp? Pozele nu par miscate. Daca te opresti sa pozezi, pierzi din viteza. Si alta intrebare: Daca ai fost in Telega, se mai vede fosta linie ferata? Mai este ceva din ea???

Pozele din mers sunt facute cu telefonul pe care il tin intr-un buzunar din spate, de la tricoul de ciclism. Desigur, fac pozele in conditii in care pot sa incetinesc, am spatiu de manevra si drumul imi permite.

Legat de CF Campina - Telega, linia este in teren si am putut fotografia urmatoarele ramasite :

Podul CF peste Doftana (in plan secund)

http://picasaweb.google.com/razvandansilion/20100619Sotrile#5484560666611368450

Cantonul Campinita si trecerea la nivel cu CF :

http://picasaweb.google.com/razvandansilion/20100619Sotrile#5484560978061166370

http://picasaweb.google.com/razvandansilion/20100619Sotrile#5484561058879330994

Pentru bucuresteni, posibilele obiective turistice si de relaxare din jurul orasului sunt in general putin sau deloc cunoscute. Aici as include si Parcul Natural Comana, rezervatie aflata la 45 km de Bucuresti, pe teritoriul comunelor Comana si Mihai Bravu.

In luna mai se tine aici Sarbatoarea Bujorului (e timpul cand infloreste bujorul romanesc, Paeonia peregrina, protejat in rezervatie, cat si o alta planta ocrotita - ghimpele, Ruscus aculeatus). Anul asta sarbatoarea s-a tinut pe 9 mai, dar atunci am fost la Prima Evadare.

M-am hatarat ca duminica, pe 30 mai, sa dau o tura in directia asta, cu bicicleta.

Scopul nu a fost doar să vizitez zona si sa ma realxez in natura, ci şi să testez comportarea bicicletei în afara şoselei.
Pe la 10.10 treceam de Gara Progresu.

Am avut parte de un E60 cu trafic relaxat.

Un mac dormitează sub soare lângă Adunaţii Copăceni.



Finalul căţărării de la Călugăreni.



Intru în comuna Uzunu şi fac stânga la rond.



Gata, de aici se termină şoseaua bună.



Drumul care duce spre Mihai Bravu e plin de gropi şi crăpături, fac slalom printre ele. Merg cu maxim 15 la oră, am timp să fac poze din mers .

Sunt deja pe teritoriul rezervaţiei, se vede pădurea.



In comuna Mihai Bravu drumul arată mai civilizat.



Las în dreapta satul Vlad Ţepeş şi apuc către Comana.



În mijlocul pădurii. Oprirea nu e cea mai bună opţiune, mă invadează toate insectele.



După o bifurcaţie...



... parcă merg printr-un tunel verde.



După care drumul se strică definitiv, e pământ bătucit, cu pietre mici. Am încercat să înaintez pe bicicletă, dar în unele locuri am mers şi pe lângă ea.

În fine, ajungem la marginea comunei Comana.





O bicicletă mulţumită că a scăpat de off-road...(aşa credeam noi!) .



Comana intr-o duminica linistita:



La marginea de nord a comunei se afla mânăstirea Comana, ctitorită de Vlad Ţepeş la 1461.





După ieşirea din Comana, traversez Neajlovul în sens invers.



Pentru că savuram intens calitatea bună a şoselei, ratez bifurcaţia spre Grădiştea.



Nu-i nimic, o iau la stanga pe varianta Budeni. Numai că, după ultima casă a satului începe un drum comunal pe bune.



Am mers când călare, când pe jos, ca în poveste

Dar n-a fost prea rău, că am mai surprins câteva crâmpeie din frumuseţile câmpiei (avem şi de-astea)...

... cum ar fi câmpurile de maci de pe lângă lanurile necoapte de grâu,





sau mânăstirea Delta Neajlovului, aflată în plin câmp,



M-am intersectat si cu cateva masini. Cel mai potrivit mijloc de transport pentru acest drum ramane insa cel care se zareste in departare



"Calvarul" durează vreo 5 km (din care vreo 2 parcursi pe langa bicicleta). În final, ajung în satul Brăniştari, unde reîncepe asfaltul .



Prost, dar mă bucur şi de ăsta, după atâta pământ cu pietre. Bicla s-a comportat admirabil. Gumele Kenda Kriterium au fost la cote înalte. Umflate la 7 atm (din maximul de au oferit şi o suspensie neaşteptat de buna.

În Brăniştari am oprit la un magazin mixt, să umplu bidoanele din care apa se terminase. Am stat un pic la palavre cu patronul şi un moş care isi sorbea linistit ţuica la umbră

La rond am reintrat în drumul european, de unde i-am dat bice pân’ acasă.



Per total, o experienţă reuşită (mai putin arsurile de gradul II de la soare, de pe brate si antebrate ).

Traseul, aici :

Bikemap Comana

Recomandare : Daca vreti sa veniti ajungeti cu masina fara a avea probleme cauzate de drumul accidentat, la rond la Adunatii Copaceni, dupa podul peste Arges, faceti stanga spre Gradistea. Traseu pe care am sa-l incerc si eu. insa tot pe 2 roti, ca de obicei ;).

Frumos reportaj! Daca ajungi la Gradistea poate faci si cateva poze cu defunctul pod feroviar!!! :a6:

Nu am mai vazut inca vreun topic legat de turism cu bicicleta pe acest forum, asa ca il voi deschide acum.
Cicloturismul inseamna turism cu bicicleta si este ceva mai putin popularizat pe la noi.

Si va voi prezenta ultima mea calatorie pe care am facut-o ieri.

Oradea - Paleu
Un traseu scurt, dar interesant

Am pornit intr-o scurta iesire cu bicicleta de la Oradea la Paleu. Traseul strabate un deal, soseaua fiind in serpentina.

Sa incepem. Aici este punctul de pornire. Suntem destul de aproape de iesirea din oras :


Pedalam tot inainte pana la o intersectie, de la care o luam la dreapta si incepe incet urcusul. Dupa scurt timp, orasul ramane in urma, iar in fata ni se arata dealul :


Cu toate ca soseaua este una secundara si ingusta, este totusi circulata, deci trebuie circulat cu prudenta.

Ajungem la ultimul supermarket din oras :


Iar peste drum de supermarket este un rand de case unite, sau ce o fi :


Iar in fata ni se arata dealul tot mai aproape :


Vedere dinspre oras :


Ne apropiem tot mai mult de deal:


Ajungem la poalele dealului, de unde incepe urcusul. De aici nu mai este nici o casa, doar o sosea inconjurata de vegetatie, dar nu prea deasa. In urma se vad ultimele case :


Dupa ce urcam putin pe serpentina, putem admira panorama Oradiei :






Continuam sa pedalam pe aceasta sosea aflata intr-un peisaj atat de pitoresc :




La un moment dat, de la sosea porneste un drum de pamant, ... nu stiu pana unde duce, in caz ca duce undeva :


Ce departe am lasat orasul !


Bun, dupa ce am mers putin pe drumul acesta de pamant, pana la portiunea unde era foarte accidentat, consider ca ar fi mai bine sa ma intorc la sosea si sa continui urcusul, adica sa ne continuam urcusul.

Din nou soseaua ce serpuieste pe deal :

Desi soseaua nu este foarte circulata, totusi trebuie sa conducem prudenti si preventivi.

Am ajuns pe varful dealului. Asa se vede peisajul de aici:


De aici se vad deja primele case pe varful dealului, semn ca ne apropiem de Paleu. Nu mai avem mult de pedalat pana cand suntem instiintati ca am intrat in sat :

Si nu orice sat, ca dupa cum se vede, este un sat european.

Deocamdata pana aici a fost traseul. Dar nu se termina totul aici. Abia de acuma incepe partea cea mai interesanta, mai excitanta : coborarea pe serpentina !

Despre ceea ce simti cand cobori..., atunci iti dai seama intr-adevar ca nu ai urcat dealul degeaba. Acum te bucuri pe deplin de efortul facut la urcare.

Cam atata a fost, dar nu in ultimul rand, sa va prezint bicicleta mea, cu care am facut acest traseu :

Frumos !!! Cel mai mult am fost impresionat de acel autobuz sau autocar Ikarus 260. Felicitari pentru reportaj! Dupa cum ai observat, pe acest forum mai avem un pasionat al bicicletelor, Traveller!

Prima data am cunoscut Comana pe 30 mai, anul curent :

30 mai 2010 - Comana

Atunci, numai pe sosea, "in recunoastere", de unul singur.

In ultima vreme am revenit de mai multe ori cu placere in aceasta rezervatie naturala deosebita, aflata la 35 km de Bucuresti, in jurul comunei Calugareni.

Pentru ca mi-am injghebat ciclocrosul planuit (adica o bicicleta cu care pot merge si pe sosea, si off-road), am dat o tura din nou pe la Comana, de data asta pe drumuri de tara si de-a dreptul prin padure. S-a intamplat sambata trecuta, 18 septembrie.

Traseul a fost prin Berceni - Colibasi - Falastoaca - Comana - Gradistea - Mogosesti, parcurs impreuna cu Claudiu.

Frumoasa e padurea asta la sfarsitul verii...













Restul pozelor, AICI.

Vizitati aceasta oaza de liniste, la o aruncatura de batz de Bucuresti. Eu prefer, bineinteles, bicicleta si cativa prieteni alaturi - distractia si relaxarea sunt garantate .

Mai nou, exista si autobuzele RATB, linia T9, care merge catre manastirea Comana.

PS : ieri am dat din nou o tura pe acolo, in echipa de 4, poate una din ultimele din sezonul curent de bicicleala.

Poze de la Claudiu : Comana - Singureni

Poze de la mine (acum mai putine) :Comana din nou

Interesant reportajul.
Imi provoaca nostalgia iesirilor cu bicicleta pe care le practicam si eu pana in 1990.
In 2004 am trecut prin zona cu masina venind de la Comarnic peste munte, Paltinu, Valea Doftanei, Telega, Manastirea Brebu si Campina.
Sa stii ca tunelul fotografiat de tine a fost sapat pentru a lasa sa treaca mocanita ce trecea candva pe Valea Doftanei.
Am prezentat si eu cateva poze pe un alt forum cu tematica feroviara.
Felicitari pentru efortul depus pentru ca stiu ca nu e usor , dar cand ajungi acasa si te uiti la fotografii, ti se umple inima de placere.

Multumesc!

Si eu sunt prezent pe diverse forumuri feroviare, fiind un iubitor al trenurilor.

Cu bine,

RAzvan.

Traveller, ti-am citit cu mare interes reportajele de calatorie pe bicicleta. Felicitari pentru poze si descrieri. In plus de asta, imi pare bine sa gasesc un membru care practica cicloturismul.

Avand in vedere ca tu deja ai ceva experienta in calatoriile lungi cu bicicleta, ai putea sa dai niste sfaturi celor ce ar dori sa se incumete la asa ceva. Poti sa scri in acest topic: https://calatorii.all-up.com/t326p15-biciclete

Salut si multumesc de aprecieri!

Am sa adaug in topicul de calatorii cu bicicleta si alte plimbari mai lungi sau mai scurte pe care le-am facut de cativa ani incoace.

Numai bine!

Din nou in rezervatie, de data asta intr-o echipa de 4 insi, pe un traseu diferit.

Duminica 17 aprilie am hotarat sa facem din nou o plimbare pe drumurile rezervatiei naturale Comana. O tura mixta, dar cu ceva mai mult off-road decat asfalt. A fost o zi de primavara (prea mult asteptata ).

Am iesit din Bucuresti pe soseaua Berceni, impreuna cu Inginerul, GiGix si OmBun. Care, dintr-o saritura in alta, a reusit sa faca din prima pana :


Am trecut iute peste moment, am depasit satele Dobreni, Campurelu, Colibasi, am trecut podul peste Arges la Falastoaca si ne-am angajat pe acum binecunoscuta catarare ce ne introduce in rezervatie :


Cat vezi cu ochii, un drum drept prin campia strabatuta de raul Neajlov. Iar in jur, verde a primavara :


Noroiul ocazional nu ne-a stirbit buna-dispozitie :


Am facut un popas in Prundu (o localitate mai veche decat Bucurestiul, din cate se vede) :



Pe portiunea asta de asfalt strabatem padurea Mihai Bravu, indreptandu-ne spre vest; masinile sunt rare, soseaua e a noastra :



Dapa satul Pietrele, cotim din nou spre nord si, dupa o zguduiala pe un drum din dale de beton vechi, intersectam calea ferata Gradistea - Giurgiu :


O urmam si, dupa 10 minute, in fata ne apare, pustie, gara Mihai Bravu (doar 2 perechi de personale o mai frecventeaza zilnic):


De aici pana in comuna Mihai Bravu suntem iar "tratati" cu asfalt de calitate uimitoare, numai bun pt concursuri de sprint, si o padure care ne inconjoara cu zgomotele naturii :



Al doilea popas il facem in Comana, la un magazin universal deja cunoascut din plimbarile precedente :


Revenim catre est pe drumul care traverseaza padurea Comana, o urcare exceptionala incheie periplul nostru :


Dupa care, iesind din padure, ne indreptam catre casele noastre :


Am fost la padure, dar nu la un gratar, ci la o pedala, asa cum ne place noua ;) !

Hai sa incep cu felicitari pentru achizitie, discoid

Am mers mai mult timp prin Bucuresti cu o bicicleta SSP (singlespeed) transformata dintr-un MTB Neuzer Nelson. SSp-ul te mentine in forma extraordinar.

Ca sa continui invitatia ce-am primit-o de a posta in aceasta sectiune, am sa va istorisesc o plimbare facuta in zona Campinei anul trecut. Se pare ca zona e atat de plina de pante abrupte, incat mai raman inca multe de explorat.

Astfel, am organizat o plimbare catre Brebu, iar de acolo prin satul Pietriceaua, catre Alunis (la invitatia lui Claudiu, aka "dom' inginer").

Am plecat din nou cu personalul 3001 la 5.45, insa fara vagon de biciclete. Noroc ca e etajat. Aviz amatorilor !

La 7.45 eram in Campina si apucam pe drumul catre Brebu (prima la stanga dupa podul peste Doftana, inainte de intrarea in Telega).

In Brebu am descoperit complexul arhitectonic "Curtea Domneasca", unde m-am odihnit 5 minute. Vreme frumoasa. ideala de bicicleala, insa arsita Bucurestiului era lasata acasa, din fericire.













Din Brebu soseaua incepe din nou sa urce in serpentine, 6 km catre satul Pietriceaua.



Este un drum judetean modernizat, pe care oricarui ciclist iubitor de sosea si peisaje i-ar face placere sa mearga.



Intrarea in Pietriceaua incepe tot printr-o panta abrupta, a carei inclinatie inca n-a fost stabilita. Este oricum peste 10%.





In sat, ca si pe drum, e liniste. Masini trec rar, se aud greieri si pasari. De la altitudinea maxima de 640 m pe care drumul o atinge in centrul satului, incepe o coborare brusca spre partea cealalta a dealului.





Drumul e aici pavat cu dale de beton, pentru ca utilajele conventionale de asfaltare nu au ajuns inca.

E un sat civilizat, chiar si caii merg cuminti pe trotuar



Am coborat, un drum valonat se asterne in fata pana in Alunis, drum modernizat la randul sau. Peisajele iti merg la inima dupa o saptamana de munca in marele oras.



In centru, indicatoarele iti arata ca te apropii de Slanic Prahova si Valenii de Munte.



Dupa o pauza acasa la dom' inginer si o transformare a bicicletei (care a primit o pereche noua de cauciucuri mai rezistente - multumim!)...







... o apucam inapoi spre Pietriceaua.



Soarele incepe sa arda si aici...



Urcarea inapoi pe Pietriceaua mi-a cam pus capac, am parcurs ultimele sute de metri pe langa bicla, pentru ca nu mai aveam suflu, iar raportul 30/26 nu mi se mai parea suficient.

A urmat o pauza de recuperare si hidratare sus, in sat.





Jos in Brebu, am oprit la marginea unui lac pe care nu-l observasem de dimineata, la urcare.





Dupa care ne despartim cam pe fuga in Campina - eu aveam un tren de prins inapoi spre casa, iar Claudiu s-a indreptat catre Sotrilele deja cunoscute mie.

Harta turei : harta

mai multe poze :
http://picasaweb.google.com/razvandansilion
http://picasaweb.google.com/106685532438868515800

In concluzie : nu va mai plictisiti acasa ! Sunt atatea locuri frumoase, numai bune pentru relaxare de weekend, la o aruncatura de bat de Bucuresti ! Bineinteles, eu prefer in continuare bicicleta pentru astfel de evadari in natura ;)

Felicitari pentru reportaj, Traveller. Mi-a placut si acesta, ca si toate reportajele tale.

Pentru a lua bicicleta in tren, ar fi bine sa ai una usoara. "Tractorul" meu, cel prezentat pe prima pagina e prea greu de luat in tren. Am observat ca tu ai o bicicleta ciclocross, bine zic?

Felicitari, Traveller, pentru reportajele postate si mai ales pentru expeditiile realizate care necesita conditie fizica, ambitie si perseverenta. Le-am vazut si pe blog-ul tau si voiam sa-ti spun sa le publici si pe forum, pentru ca mai multi "privitori" sa se bucure de ele.
Acum 21 de ani am facut si eu un tur mai mic al Romaniei ( sau mai bine zis al Carpatilor), impreuna cu un coleg si doua semicursiere Sputnik (pe atunci doar acestea se gaseau pe la noi).
Poate intr-o zi sa public povestea acestui tur, daca nu sunt invechit pentru generatiile mai tinere.
Cu stima,
C.F.

Salut! E o cursiera hibrida (iar cu anvelopele astea poate fi socotita deja ciclocross). Are 10 kile jumate, ceea ce e chiar rezonabil. Am si testat-o pe drumuri de tara, dar si pe piatra cubica, si-a facut datoria din plin pana acu

Si acum, dati-mi voie sa postez un videoclip alcatuit in urma uneia dintre cele mai mari aventuri (daca nu cumva cea mai mare) pe 2 roti de pana acum : incercarea de a ajunge la mare intr-o zi (Bucuresti - Calarasi - Costinesti), pe 30 aprilie 2011.

Incercarea a fost facuta intr-un grup de 5 prieteni, pasionati intr-ale biciclitului. Un al 6-lea ni s-a alaturat in Calarasi. Am plecat la orele 4.00 de la Aparatorii Patriei. 3 dintre noi (inclusiv subsemnatu) am incheiat parcursul dupa 175 km, in comuna Baneasa din judetul Constanta, la orele 15.00. Eu m-am oprit din cauza genunchiului stang, care a cedat.

Pe drum am fost martorii rasaritului de soare in comuna Soldanu, la orele 6.08, apoi am avut parte de o intalnire cu caprioarele in padurea Ciornuleasa din jud. Calarasi, am traversat Dunarea cu Bacul la Ostrov si am dat piept cu infernala piatra cubica, dar si peisajele de vis, ale Dobrogei.

Alti 2 dintre noi au mers mai departe si au ajuns la Costinesti la 1.30 in noapte !

Traseul turei e aici : Dobrogea, 30.APR.2011

Iar imaginile sunt aici :

Foarte interesant filmuletul..si ilustratia muzicala. Si nu in ultimul timp realizarea traseului.
Felicitari!