PE URMELE LUI EMINESCU

<<Tu, bătrână Vienă,
Tu, leagăm străvechi al împăraţilor,
Auzi tu la poartă
Pasul greu al eroilor?”
(M. Eminescu- mss.2290)
Evoluţia creaţiei literare a lui Mihai Eminescu este inimaginabilă, chiar inexplicabilă fără a lua în calcul perioada studiilor vieneze, 1869-1872.
Poetul ajunge în septembrie 1869 la Viena, care era în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe lângă Paris, cea de a doua capitală culturală a Europei.
Viena l-a întâmpinat cu o viaţă agitată, colorată şi splendidă, cu centrul oraşului- Ringstrasse- în construcţie. În 1857, împăratul Franz Iosef a dat ordin să se demoleze vechile ziduri ale cetăţii vieneze, iar în locul lor să se construiască actualul Ring cu o lungime de 4 km şi o lăţime de 57 de metri, cu nenumărate palate şi lăcaşuri de cultură, a căror construcţie s-a terminat după 30 de ani: opera (1869) şi Votivkirche (1871), terminate în timpul şederii sale aici. Parlamentul, Burgtheaterul, primăria, noua universitate erau proiectate sau erau deja în curs de construcţie.
La Viena, Eminescu se întâlneşte cu o parte dintre colegii săi de clasă de la gimnaziul de la Cernăuţi, de asemenea cunoscuţi din timpul şederii sale la Blaj, Sibiu sau Bucureşti: Teodor Nica, Ioan Bechnitz, Al. Chibici-Râvneanu, T. V. Stefanelli, Iancu Cocinschi, Samoil Isopescu, Petru Novleanu, Ioan şi Ilie Luţia, Vasile Morariu, Pamfil Dan şi nu în ultimul rând pe Ioan Slavici.
...
Poetul nu era un auditor consecvent al cursurilor universitare, preferând lectura în liniştea cămăruţei sale, cu cafeaua neagră alături. Şi dacă se încumeta totuşi să păşească în augustele aule universitare, atenţia îi era captată de agitaţia din străzile strâmte din jurul vechii universităţi în actuala Backerstrabe, respectiv în piaţa Ignaz- Seipel din primul cartier vienez:
,, Prin ferestre uliţernici
Noi priveam pe madam Maier
Şi priveam cum mazel Resi
Şi cu Seppi joacă ştaier”
...
Eminescu se putea dedica zile întregi unei lecturi, întins pe canapea sau plimbându-se prin cameră. Citea literatură şi în special literatură germană (Goethe, Lenau, Heine, Keller), literatură franceză (Jan Jaque Rousseau,Victor Hugo, Alfred de Vigny, Lamartineistorie) şi filozofie.
La 1 ianuarie 1870, Eminescu împreună cu Vasile Burlă şi L. Nastasi, face o vizită şi o urare fostului domnitor Al. I. Cuza, la locuinţa acestuia din Dobling- Bilrothstrasse nr.26, unde ,,au fost bine primiţi”. Eminescu îl văzuse pe Cuza în anul 1864, în timpul vizitei acestuia la Botoşani.
...
Eminescu prefera să meargă la Burgtheater şi Hofoper.
Era unul din vizitatorii de pe Stephansplatz şi participa, printre altele, la spectacolele cu Henric al IV-lea, Regele Lear şi Cleopatra. Mai cu seamă înscenările realiste ale pieselor lui Ahakespeare îl entuziasmau pe tânărul poet. Pentru ,,Regele Lear” de Shakespeare, Eminescu obţinuse cu mare greu un bilet într-o iarnă vieneză.
Eminescu mergea la comedii şi că râdea zgomotos, râsul lui molipsind şi pe cei din jurul său. Prietenul său din perioada studiilor vieneze, scriitorul Ioan Slavici menţiona referitor la aceasta: ,,El râdea mult, cu lacrămi şi zgomotos, îi era deci greu să asiste la comedii, căci râsetele îi erau deseori oarecum scandaloase” (Ioan Slavici, Amintiri, Bucureşti 1924, Ed. Cultura Naţională, p.104 ).
...
Despre Eminescu se zice că ar fi avut o relaţie intimă cu Auguste Baudius şi cu Friederike Bognar şi că ar fi stârnit invidie din această cauză.
După Vasile Gherasim însă Eminescu primea din când în când cartea de vizită a Friederikăi Bognar, pe care, într-un colţ, era trecută ora de primire în locuinţa actriţei pe Landstrabe, în cartierul al treilea vienez.
...
În timpul studiilor la Viena, Mihai Eminescu scrie o serie de poezii de mare importanţă.. De la Viena Eminescu trimite revistei ,,Convorbiri literare” poeziile ,,Venere şi Madonă” şi ,,Epigonii”. La sfârşitul lui ianuarie 1871 trimite aceleiaşi redacţii ,,Mortua est”, ,,Înger de pază” şi ,,Noaptea”. Eminescu s-a întors la început de septembrie 1872 în ţară, aducând cu el alte realizări literare valoroase din timpul şederii la Viena: nuvela ,,Sărmanul Dionis”, fragmente din poemul ,,Panorama deşertăciunilor” sau ,,Memento mori”, apoi poeziile ,,Înger şi demon” şi ,,Floare albastră”. Tot la Viena este concepută şi prima variantă a poemului său de critică socială ,,Împărat şi proletar”, a cărui primă parte avea titlul ,,Proletarul” şi avea ca temă înfrângerea Comunei din Paris. ...>>

Casa din Viena în care a locuit Eminescu (Kollergasse 3):



Plăcuța de pe casa din Viena în care a locuit Eminescu (Kollergasse 3)



Fotografiile de pe wikipedia.

Un articol din revista Luceafarul din nov. 2009

<< În anul 1870, se împlineau 400 de ani de la sfinţirea Mânastirii Putna, cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, locul sau de veci, manastire care se afla în teritoriul românesc aflat sub ocupaţia Imperiului Austro- Ungar.
Într-o sedinţa a „Societaţii Literar-Sociale România”, din 4 decembrie 1869, un botosanean de la facultatea de medicina, C. Aronovici, a ţinut o alocuţiune „Despre geniul lui Stefan cel Mare”, în care arata ca în august 1870 se împlineau 400 de ani de la sfinţirea Manastirii Putna. Mihai Eminescu a preluat imediat aceasta idee, vazând în ea o posibilitate de a organiza o mare manifestare populara la mormântul domnitorului, sub semnul unei mari idei patriotice, la care sa participe studenţimea româna de pretutindeni.
...
Eminescu vedea în organizarea acestei manifestaţii si un prilej de a organiza, la sfârsitul serbarii, un congres al tuturor studenţilor de pretutindeni, precum si un prilej de unificare a studenţilor români din Viena, din cele doua societaţi literare.
...
Într-un „Proiect de program pentru serbarea naţionala la mormântul lui Stefan cel Mare la 15/27 august 1870”, redactat de Eminescu si într-un „Apel catre fraţii si comilitonii din Bucuresti, Iasi, Cluj, Sibiu, Cernauţi, Viena, Paris, Berlin, Pesta, Torino si alte universitaţi.
...
Din pacate manifestarile au trebuit sa fie amânate cu un an din cauza izbucnirii razboiului franco-german, pe 7/19 iulie 1870. Pe 18 martie 1871, comitetul serbarii se reconstituie avându-l ca presedinte tot pe Nicolae Teclu, pe Slavici ca secretar si pe Valeriu Bologa drept casier. Pe 19 aprilie, cele doua societaţi literare fuzioneaza sub denumirea de ”Societatea academica social-literara România Juna”, iar Eminescu este ales bibliotecar.
În 5 iunie 1871, comitetul central a facut un nou apel catre românii de pretutindeni, trimi’ând noi liste de subscripţie pentru a strânge fondurile necesare organizarii manifestarilor. Merita menţionata generozitatea unor români care au contribuit cu sume importante de bani: orasul Botosani cu 500 de franci, Suceava – 300, Bucuresti – 500, orasul Roman – 300, Bârlad – 500, Bacau – 500, Falticeni -300 de franci etc. Moldova lui Stefan cel Mare a fost cea mai darnica si mai generoasa în aceasta acţiune.
...
La 1 august 1871, organizatorii îsi stabilesc la Cernauţi un cartier general si aleg un ”comitet de acţiune”, cu Slavici ca presedinte, Eminescu secretar, V. Morariu si Dan Pamfil, drept casieri. Comitetul lanseaza în ”Albina” din 5 august 1871, un manifest operativ prin care chema publicul la ”o adunare numeroasa de românii din toate provinciile române, însufleţite de unul si acelasi spirit”.
...
Pe 15 august 1871, într-o zi frumoasa de vara, în porticul festiv ridicat special în apropierea manastirii, I. Slavici a ţinut cuvântul de deschidere si apoi convoiul s-a îndreptat spre manastire.
Membrii comitetului, cu esarfe tricolore, purtau urna de argint si doua valuri de catifea rosie si albastra cusute cu fir de aur de doamnele române din Bucovina si România.
Toate acestea s-au depus pe mormânt. A urmat închinarea delegaţilor. Colonelul Boteanu si-a depus sabia pe mormânt zicând: „…cu adânca emoţie, ca în numele ostirii române îl depune, în semn de admirare si pioasa veneraţiune pe mormântul marelui capitan si cârmuitor de lupte” (T. V.Stefanelli).
La masa festiva de 1600 de persoane, amenajata lânga poric, A. D. Xenopol a ţinut o cuvântare si apoi s-a întins hora mare la care, în final, a cântat si Ciprian Porumbescu, spunându-i tatalui sau: „Tata, am cântat Daciei întregi!”.
...
În amintirea Serbarii si Congresului de la Putna din anul 1871 s-au batut mai multe medalii si s-a amplasat bustul lui Mihai Eminescu, sculptor Oscar Han, 1938. ...>>

<<Primul bust al poetului s-a dezvelit la Mănăstirea Putna. Cercul studenţesc ,,Arboroasa 1926” a ridicat un bust lui Eminescu în curtea mănăstirii Putna, pe soclul căruia se află inscripţia ,,În amintirea primului Congres studenţesc şi a primei serbări a românilor de pretutindeni ce a avut loc în 1871 la mormântul lui Ştefan Voievod, prin îndemnul lui M. Eminescu, ridicându-se acest monument din iniţiativa Cercului Studenţesc Arboroasa 1926” – ,,Mihai Eminescu-1850-1889”. Bustul este din bronz şi este realizat de sculptorul Oscar Hann.>>



Imagine de pe net.

<< Pe urmele lui Mihai Eminescu (XIX): EMINESCU, STUDENT LA VIENA – II
Articol scris de: ing. Nicolae IOSUB / 17 Sep 2010
Pe urmele lui Mihai Eminescu (XIX): EMINESCU, STUDENT LA VIENA – II
(Continuare din numărul trecut)
Referitor la locurile legate de şederea vieneză a lui Eminescu, am amintit că poetul studiase în clădirea vechii universităţi (astăzi sediul Academiei Austriece de Ştiinţă) din piaţa Dr. Ignaz-Seipel din centru, de la vechea universitate se ajungea, mergând spre sud-est şi traversând râul Vienei, în al treilea cartier, Landstrasse. Eminescu a traversat probabil pe podul care nu mai există astăzi Stubenbrucke sau pe Marxerbruke în direcţia Adamsgasse, Gartnergasse, Kollergasse şi altele, el locuind acolo împreună cu alţi studenţi români.
Dacă din arhivele Poliţiei din Viena, reiese ca domicilii ale lui Mihai Eminescu: Kollergasse-3, Dianagasse-8, şi Gartnergasse-3 (Schaumburgergasse-15), la celelalte de pe Adamgasse sau Radezkystrasse avem doar mărturii de la colegii săi, Isopescu şi Cocinski.
Mihai Eminescu fiind mereu în criză de bani (pe care îi cheltuia pe taxele şcolare, cărţi şi alte lucruri necesare, pentru teatre şi alte plăceri), nu-şi putea achita uneori cazarea, fapt pentru care i se oferea de către colegii săi, veniţi şi ei la studii în capitala Imperiului, găzduiri temporare.
Imediat după sosirea sa la Viena, Eminescu a locuit în cartierul al nouălea, pe Porzellangasse nr.9. O placă comemorativă, amplasată acolo în mai 1951 de către Societatea Austriaco- Română, indică faptul că Eminescu locuise acolo în 1869. Cea mai mare parte a sejurului său vienez şi-o petrece totuşi în cartierul al treilea. Astfel, se ştie că poetul a locuit pe Radetzkystrasse, respectiv pe Dianagasse nr.8, împreună cu Samoil Isopesu şi Iancu Cocinski.
Pentru toate adresele la care a locuit Eminescu în cartierul al treilea, Uniunea Scriitorilor Români a amplasat, în anul 1965, pe Kollergasse nr.3 o placă comemorativă cu următoarea inscripţie:,,În această clădire a locuit din aprilie până în octombrie 1871 marele poet român Mihai Eminescu. Semnat: Uniunea Scriitorilor a Republicii Populare Române”.
În toamna anului 1871 îl găsim pe poet în clădirea cu nr.5 de pe Schaumgasse, în cartierul al patrulea vienez Wieden, iar în primăvara următoare se mută din nou în cartierul al treilea, pe Gartnergasse-3.
Iarna anului 1871/1872 a fost una grea pentru Eminescu: poetul s-a îmbolnăvit grav, zăcând trei săptămâni. Îngrijit de colegii săi studenţi la medicină s-a refăcut abia în februarie 1872. Lipsa banilor şi alte greutăţi l-au adus pe poet într-o situaţie destul de grea.
...
O altă clădire care a rezistat în timp a fost cea de pe Achaumburgergasse-15, clădire ce a fost demolată datorită vechimii, urmând ca în decursul anului 2007 să fie pusă pe zidul clădirii din Porzellangasse-9, de unde cea originală a dispărut ca şi aceea cu Cuza de pe Billrothstrasse-26/30. Dispariţia lor s-a datorat faptului că în urma unor lucrări de renovare au fost demontate, fără ca apoi să fie repuse la loc, ne spune d-ul Usvad.
În 30 ianuarie 2009, Asociaţia ,,Unirea” din Viena, a reuşit să instaleze o placă comemorativă cu Mihai Eminescu, pe clădirea de pe Porzellangasse Nr.9-1090 din Viena.
....
În primăvara lui 1872, Veronica Micle a venit la Viena la un consult medical. Pentru a ajunge cât mai repede pe urma lui Eminescu, s-a cazat la pensiunea Lowenbach, unde locuise şi poetul o vreme. În literatura de specialitate despre Eminescu şi Veronica Micle părerile cu privire la prima întâlnire a celor doi sunt diferite. Multe amănunte însă fac credibilă varianta unei prime întâlniri la Viena. Astfel, Veronica Micle îi scrie lui Eminescu într-o scrisoare din 20 august 1879:,,Cunoscându-te la Viena, modestia şi mai ales darul de a povesti vesele întâmplări din viaţa marilor gînditori m-a făcut să-ţi port respect. Şase luni, cît am stat în capitala austriacă, mi s-au părut şase zile. Îţi aduci aminte cînd te-am cunoscut pentru întîia oară la doamna Lowenbach, gazda mea…” (George Sanda, Veronica Micle. Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972, p.29 ).
Ştefan Micle îl aprecia pe Eminescu şi i-a fost ulterior şef, când poetul devenise director al bibliotecii centrale din Iaşi (1874) şi inspector şcolar. Eminescu a fost de asemenea inclus de Ştefan Micle în diferite comisii de examene, de exemplu în comisia de la Şcoala Normală Vasile Lupu, la 26 decembrie 1874 (preşedintele comisiei era Samson Bodnărescu). În comisia pentru concursul de ocupare a posturilor vacante ale liceului din Botoşani, Eminescu figura alături de Ştefan Micle şi alţii.
Ioan Slavici remarcă în ,,Amintiri” următoarele: ,,Aflasem încă de la alţii că / Eminescu, notă H.D./ i-a fost recomandat unei doamne de la Iaşi ca însoţitor la vizitarea oraşului” (Ioan Slavici, Amintiri, Bucureşti, 1924, Ed. Cultura Naţională).
Încă înainte de a-l cunoaşte personal pe Eminescu, Veronica Micle a citit o serie din poeziile lui Mihai Eminescu, apărute în Convorbiri literare din Iaşi. Cunoştea chiar şi chipul său din prima fotografie, aşa că, versurile Veronicăi Micle din poezia ,,M-am gândit…”, nu sunt o surpriză:
,,M-am gândit cu drag la tine pînă nu te-am cunoscut,
Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut.
Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,
Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu”
(George Sanda, Veronica Micle. Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1972, p.31)
Amândoi fiind de aceeaşi vârstă, cu dragoste pentru poezie, relaţia lor s-a înfiripat în mod firesc şi va dăinui toată viaţa lor. Veronica Micle a fost muza inspiratoare a lui Eminescu şi unica sa dragoste, dragoste care i-a unit până la moarte, în 1889.
....
Cafeneaua vieneză Troidl de pe Wollzeite era locul cel mai frecventat de Eminescu şi colegii săi de universitate. Obişnuia să consume aici o bere, o cafea, fuma mult şi întreţinea interesante şi documentate conversaţii cu colegii săi. Avea un glas plin de vervă şi era admirat şi elogiat pentru nobleţea şi frumuseţea stilului său.
Perioada vieneză a fost una din cele mai frumoase şi productive perioade din viaţa lui Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu, în cei trei ani, cât a învăţat la Viena, a avut mulţi prieteni apropiaţi cu care cu siguranţă s-a şi fotografiat. Din păcate nu ne-a rămas nici o fotografie din această perioadă, ci numai afirmaţia: ,,D. Isopescu mai aminteşte de o fotografie făcută în atelierul Lovy de pe Mariahilferstrasse vis-a-vis de Gartenbaumgesellschaft, pe atunci. Se fotografiaseră în grup d. Isopescu, Eminescu, Ştefanelli. Cu părere de rău, până acum n-am putut-o afla, şi nici d. Isopescu nu mi-a putut da vreo îndrumare cum s-ar putea descoperi această preţioasă fotografie” (Eminescu la Viena, Vasile Gherasim, Eminesciana 8, Ed. Junimea, 1977).
Se ştie că singurele documente palpabile aflate în arhivele Universităţii ce autentifică prezenţa Poetului la Viena, ca student, sunt cele două fişe matricole pe care el şi-a pus semnătura. După ce d-ul Dorel Usvad a extras copii după ele a ales ca pe marca poştală să fie reprodusă semnătura de pe prima fişă matricolă. Sub semnătură a pus anul naşterii Poetului-1850, iar pe manşeta colii, în partea de sus, a adăugat comenzii legenda „CEL MAI MARE ROMÂN”. ...>>

<< Articol scris de: ing. Nicolae IOSUB / 11 Mar 2010
Pe urmele lui Mihai Eminescu (XIII): EMINESCU ŞI JUNIMEA
Ing. Nicolae Iosub
....
Mihai Eminescu vine în ţară, în vara anului 1871, în vederea pregătirii Serbării de la Putna şi nu este exclus să fi trecut pe la Iaşi pentru a lua contact cu membrii ,,Junimii” şi cu T. Maiorescu. Însemnarea din registrul ,,Junimii” scrisă de mâna poetului dovedeşte că poetul a fost la Iaşi în 1871. La poziţia 49 din registru este trecut: Mihail Eminescu – 1849 – decembrie 20 Sf. Ignat – Botoşani. Următorul înscris în registru este din anul următor 1872.
....
Abia în septembrie 1872 îl găsim pe Eminescu la Iaşi în mijlocul ,,Junimii” unde, în procesul-verbal al şedinţei a I-a de la 1 septembrie, cu care se începuse sesiunea 1872-73, se consemnează:
,,M. Eminescu ceteşte fragmente din Diorama şi anume, «Egipetul» şi începutul «Evului de mijloc». Apoi ceteşte nuvela sa «Sărmanul Dionisie». Asupra acesteia d. Pogor şi Maiorescu observă că sfârşitul şi modul dezlegărei nu corespunde cu caracterul întregii scrieri. Se primeşte pentru a se tipări” (A. D. Xenopol).
La citirea nuvelei ,,Sărmanul Dionis” junimiştii n-au apreciat cum se cuvine calitatea operei, dovadă fiind şi comentariul lui I. Negruzzi: ,,Ce fac eu cu cititorii Convorbirilor, când voi publica nuvela aceasta? Au să-mi întoarcă toţi înapoi revista”.
Peste o săptămână, pe 7 septembrie, Eminescu citeşte poeziile ,,Înger şi demon” şi ,,Floare albastră”. În şedinţa următoare s-a dezbătut problema subvenţionării lui Slavici şi Eminescu pentru continuarea studiilor. Acest lucru se hotărăşte în şedinţa din 22 septembrie 1872, prin contribuţia benevolă a junimiştilor, iar în noiembrie Eminescu era deja la Berlin pentru înscrierea la facultate.
...>>

Muzeul de literatura al Moldovei- Casa <<Vasile Pogor>>



Muzeul de literatura al Moldovei- Salonul <<Junimii>>

Dintr-un articol din revista Luceafarul-10 martie 2009:
<< .....Eminescu şi gara C.F.R. Botoşani
Gara C.F.R. din Botoşani este un loc pe unde şi-a purtat paşii şi poetul Mihai Eminescu. Gara a fost construită în anul 1870, odată cu linia ferată Botoşani - Leorda - Vereşti, linie ferată ce a făcut legătura între Botoşani şi Iaşi şi cu linia ferată austriacă prin Burdujeni. Primul drum făcut de Mihai Eminescu, cu trenul de la Botoşani a fost în 30 august 1871, când poetul face o vizită societăţii ,,Junimea” din Iaşi, după manifestările de la Putna. Tot în gara din Botoşani poposeşte poetul la 13 august 1876, când vine la înmormântarea mamei sale, sau în 10 aprilie 1887 când se externează de la sanatoriul de la Mănăstirea Neamţ.
Botoşăneanul Vladimir Şardin, în cartea sa ,,Din trecutul Botoşanilor. Figuri dispărute” din 1929, descrie cum l-a cunoscut pe Eminescu în 1887 care-l vedea deseori în gara Botoşani.


Gara Botoşani – CPI 1923
Astăzi gara Botoşani este la fel ca în timpul când poetul pleca sau sosea cu trenul de la Iaşi, Bucureşti sau Cernăuţi. Se cuvine ca o placă memorială să amintească de aceste popasuri ale poetului în gara Botoşani
....
♦ Hotelul Moldova din Botoşani, aflat pe Calea Naţională, vis-à-vis de teatrul ,,Petrache Cristea” a fost locul unde şi poetul Mihai Eminescu şi-a purtat paşii. Acest lucru se întâmplă în vara anului 1872, când Eminescu participă la o agapă în restaurantul acestui hotel împreună cu Toma Micheriu, Nataliţa sora lui şi Andronic Ţăranu. Toma Micheriu (1858-1892) a fost un rrom de origine transilvăneană, născut în 1858 şi care a urmat studiile muzicale la Munchen şi apoi la Viena, bursier al guvernului român. A studiat violoncelul şi compoziţia, devenind un virtuos al acestui instrument.
Mihai Eminescu îl cunoaşte pe Toma Micheriu la Viena, unde era şi el student la universitate. În vacanţa de vară a anului 1872, Eminescu se întâlneşte la Botoşani cu Micheru şi organizează o seară împreună cu Nataliţa, sora acestuia, la hotelul Moldova.



Din cauza lipsurilor materiale, Micheriu este nevoit să-şi întrerupă studiile şi îi cere sprijinul lui Eminescu, pentru a interveni pe lângă Titu Maiorescu, pentru a-l ajuta.
În luna august 1872, Eminescu îi scrie o lungă scrisoare lui Titu Maiorescu, în care îi cere ajutorul pentru a-l susţine pe violonist, pentru a da un concert la Iaşi şi cu fondurile adunate să poată continua studiile. În urma acestei scrisori, Maiorescu îi acordă lui Toma Micheriu, când era ministru, o subvenţie, în martie 1875, subvenţie care va constitui cap de acuzare împotriva criticului în procesul miniştrilor din guvernarea conservatoare.
...
♦ Pentru cinstirea lui Mihai Eminescu, botoşănenii au acţionat pentru realizarea unor busturi, denumirea unor străzi sau edificii culturale primind numele poetului ele amintind de perioada de viaţă şi activitate la Botoşani.
Un liceu ,,Mihai Eminescu” poartă numele poetului, unde în anul 1987, la împlinirea centenarului s-a instalat bustul poetului realizat de sculptorul ieşean Richard P. Hette. Pe soclu este inscripţionat: ,,Mihai Eminescu 1850-1889” şi versurile: Când amintirile-n trecut / Încearcă să mă cheme, / Pe drumul lung şi cunoscut/ Mai trec din vreme-n vreme/ (M. Eminescu – Când amintirile)



Bustul lui Eminescu de R.P. Hette – Liceul M.Eminescu



Bustul lui Eminescu de D. Pasima-2001



Bust din bronz de Ovidiu Maitec – 1968

La 14 ianuarie 2001, în cadrul manifestărilor dedicate lui Mihai Eminescu, a fost dezvelit bustul din piatră al poetului, bust sculptat de Dumitru Pasima. Bustul este fixat pe un soclu de beton placat cu marmură. Este amplasat în parcul din faţa Casei Tineretului din Botoşani.
Cel mai frumos bulevard din Botoşani, bulevard ce străbate oraşul, cu clădiri vechi de patrimoniu şi cu Parcul ,,Mihai Eminescu” se numeşte şi el Mihai Eminescu. Pe acest bulevard se plimba Eminescu, în 1887, în drum spre parcul ce-i poartă astăzi numele.
Biblioteca Judeţeană Botoşani poartă şi ea numele poetului. >>

<< Pe urmele lui Mihai Eminescu (XV): MIHAI EMINESCU LA SUCEAVA
Articol scris de: Nicolae IOSUB / 11 Mai 2010
Pe urmele lui Mihai Eminescu (XV): MIHAI EMINESCU LA SUCEAVA
Autor, Nicolae IOSUB
....
În Bucovina, Mihai Eminescu, nu a locuit efectiv decât patru ani, când şi-a făcut cele două clase primare şi două gimnaziale (vacanţele le petrecea la Ipoteşti) şi apoi perioade mai mici, cu intermitenţă, când încerca să-şi continue studiile, încercări soldate cu eşecuri. Eminescu nu a iubit şcoala de la Cernăuţi, fiind adus aici de multe ori împotriva voinţei lui, metodele de predare fiind greoaie şi neagreate de elevi, aparţinând unui sistem străin de tradiţia românească.
Cu toate acestea, Mihai Eminescu şi-a făcut, la şcolile din Cernăuţi, cei mai apropiaţi şi mai credincioşi prieteni ai săi, pe care i-a apreciat şi stimat toată viaţa lui. Cu mulţi dintre ei a continuat studiile la Viena.
Putem remarca aici pe: T.V. Ştefanelli, Samuil Isopescu, Chibici-Revneanu Alexandru, Pamfil Dan, Burlă Vasile, Bumbac Ion şi Bumbac Vasile, Cocinschi Ioan, Dracinschi Ştefan, Grigoroviţă Mihai, Morariu Vasile, Luţia Ilie şi Luţia Ioan, Ştefureac Ştefan şi alţii.
În perioada studiilor la Cernăuţi şi a studenţiei sale la Viena, Bucovina, din care făcea parte şi actualul judeţ Suceava, aparţinea din 1775 de Imperiul Austro-Ungar.
Mihai Eminescu avea o afinitate deosebită pentru meleagurile bucovinene şi pentru faptul că de pe aceste meleaguri, satul Călineştii lui Cuparencu, se trăgea şi tatăl său, Gheorghe Eminovici. Aici, la Călineşti, au trăit străbunicii poetului - Petrea şi Agafia Iminovici - bunicii poetului - Vasile şi Ioana Iminovici. Este posibil ca, măcar odată, Mihai Eminescu să fi vizitat, împreună cu tatăl său, pe bunicii săi din satul Călineşti.
Tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, a învăţat trei clase de carte la Suceava, cu dascălul Ioniţă, după care părăseşte de timpuriu satul natal, Călineştii, înainte de 1834. Trece graniţa în Moldova şi se stabileşte la Dumbrăveni, pe moşia boierului Costache Balş, la început ca scriitor de cancelarie al baronului Mustaţă, care luase Dumbrăvenii în arendă, şi apoi ca administrator, până în anul 1848, an când cumpără moşia de la Ipoteşti.
Primul popas al poetului pe meleaguri sucevene a fost în anul 1863. În luna decembrie 1863, Mihai Eminescu merge la Cernăuţi pentru a-şi ridica ,,Testimoniul” cu situaţia lui la învăţătură, eliberat de direcţia liceului german din Cernăuţi, cu nr.17, semnat de directorul Ştefan Wolf, act necesar pentru a se putea înscrie la Gimnaziul din Botoşani. La întoarcere călătoreşte împreună cu Vasile Bumbac din Costâna, în casa căruia este găzduit Mihai.
După ce ajunge la Ipoteşti, Mihai Eminescu trimite o scrisoare de mulţumire lui Vasile Bumbac în care spune: ,,Stimate Bădiţă Basileus, îţi mulţumesc din suflet pentru găzduire şi cele IV caiete. Acolo e toată Bukovina! Ele sunt hrana mea de toate zilele. Sărbători cu bine şi cu sănătate de la al Dumitale supus M. Emi. Decb. 863″.
În perioada 1875-1882, cumnatul poetului – profesorul Ion Drogli - căsătorit cu Aglaia, este numit inspector districtual peste Suceava şi Câmpulung- Moldovenesc şi a locuit în Suceava, unde poetul a făcut mai multe vizite.
....
Cu prilejul manifestării de la Putna, poetul călătoreşte şi la Suceava, locuind la ,,Otelul Langer”, iar după sărbătoare se întoarce cu Slavici la Suceava, după cum menţionează o cronică locală rădăuţeană: ,,Azi au pornit spre Suceava cu harabaua…”.
Un alt popas a lui Mihai Eminescu la Suceava a fost în timpul sărbătorii de Crăciun, în anul 1885. Poetul venea cu sora lui, Harieta, de la Cernăuţi, unde fusese să-şi viziteze cealaltă soră, Aglaia. Poetul a călătorit, împreună cu sora lui, cu trenul până la Suceava.
La Suceava, amândoi fraţii au fost găzduiţi de acelaşi Vasile Bumbac care locuia pe strada Sotestier Gasse. A treia zi de Crăciun, de Sf. Ştefan, poetul participă la sărbătorirea zilei onomastice a fostului său coleg de universitate, Ştefan Dracinschi, împreună cu V. Bumbac, C-tin Mandicevschi, Ştefan Ştefureac, A. Daşchievici şi Dimitrie Isopescu, toţi profesori la liceul sucevean (Eugen I. Păunel – Popasuri eminesciene în Cernăuţi).
....
Dar, cel mai mult, a dorit să vadă ruinele cetăţii lui Ştefan cel Mare, acum în ruine, martore a atâtor momente din istoria Moldovei, pe care poetul o evocă în poemul Ştefan cel Mare:
,,Suisem noaptea la Suceava;
Pe ziduri vechi; cetatea unde-i?
Cum trece-n lume toată slava
Trecu-Sic tranzit gloria mundi!”
Pe zidurile groase ale cetăţii, aflate în ruină, poetul vede umbrele mustrătoare a falnicilor domnitori:
Dragoş Vodă cel bătrân
Pe Moldova e stăpân
Şi dormind cu toată slava
Şade-n scaun la Suceava.
La Suceava lăudată,
Cea cu zid înconjurată,
Zid de piatră nalt şi gros,
Că pe el merg cinci pe jos!”
......
La Câmpulung- Moldovenesc s-a dezvelit un bust din bronz, realizat de sculptorul Ion-Iulian Murnu. Pe soclu este inscripţionată o strofă din poezia ,,La Bucovina”.
Toate acestea, sunt o dovadă de adâncă preţuire acordată poetului Mihai Eminescu, care îşi are rădăcinile, prin bunicii şi străbunicii săi, pe aceste meleaguri încărcate de istorie.>>

<<Pe urmele lui Mihai Eminescu (VII) EMINESCU LA DUMBRĂVENI
/ 28 Aug 2009

Pe urmele lui Mihai Eminescu (VII)
EMINESCU LA DUMBRĂVENI
Ing. Nicolae Iosub
Numele lui Mihai Eminescu este legat de localitatea Dumbrăveni, judeţul Suceava, (ce făcea parte de Ţinutul Botoşani la 1850) printr-o serie de întâmplări reale dar şi unele fanteziste.
Aici, la Dumbrăveni avea să trăiască şi să muncească familia lui Gheorghe Eminovici, o bună perioadă de timp, aici îşi întemeiază familia, născându-i-se şi primii copii, aici este ridicat la rangul de căminar de către domnitorul Mihail Sturza, la 12 mai 1848, şi tot aici va învăţa taina administrării moşiilor şi afacerilor.
Gheorghe Eminovici părăseşte de timpuriu satul natal, Călineştii lui Cuparencu, înainte de 1835, trece graniţa în Moldova şi se stabileşte la Dumbrăveni, pe moşia boierului Costache Balş, la început ca scriitor de cancelarie şi apoi ca administrator până în anul 1848. Costache Balş a intervenit pe lângă domnitor pentru obţinerea, de către Gh. Eminovici, a titlului de sluger, în 1837 şi apoi de căminar.
Costache Balş, moare la 15 aprilie 1848, iar Constantin Hurmuzachi, îl reţine pe Gh. Eminovici, pentru administrarea moşiei până la 23 aprilie 1849.
La 29 iunie 1840, Gh. Eminovici se căsătoreşte cu Raluca Iuraşcu, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu, cu care va avea şase dintre copiii săi, născuţi aici la Dumbrăveni
Curtea boierească de la Dumbrăveni avea un conac moldovenesc de stil vechi, cu 9 odăi, cu beciuri şi cu o terasă spaţioasă. De jur-împrejur se întindea un parc cu straturi de flori, boschete, copaci înalţi de ornament şi pomi roditori. În spate se afla un pavilion din cărămidă unde a locuit familia lui Gh. Eminovici. Tot aici se găseau diferite construcţii: hambare, grajduri pentru animale, cişmele de piatră etc. Curtea dispunea şi de o biserică din piatră cu două clopote.
Ana Balş, soţia lui Constantin Balş, apelează de multe ori la Gh. Eminovici, după moartea soţului său, pentru rezolvarea unor afaceri, având o mare încredere în căminar. După ce Constantin Hurmuzaki renunţă la administrarea moşiei, Ana Balş îi propune lui Gh. Eminovici să preia administrarea moşiilor sale, dar acesta refuză pe motive de sănătate, aşa după cum spune Matei Eminovici, într-o scrisoare către Corneliu Botez din Galaţi, din 29.04.1909: ,,…Hurmuzachi cu timpul a părăsit serviciul la Bălăşoaia, şi orice afacere mai serioasă se ivea, Bălăşoaia trimitea după tata, într-un rând i-a oferit ad-ţia şi n-a primit-o numai din cauza sănătăţei căci la un foc nu ştiu unde, ridicând tata nu ştiu ce lucru greu, se surpase, îi eşiau maţele sub piele la partea dreaptă…şi era tata aşa de reu, în cît nici putea încăleca, nici umbla de cît în trăsură pe arcuri”.
....
Dacă, poetul Mihai Eminescu nu s-a născut la Dumbrăveni, în schimb el a fost cu tatăl său prin acest sat şi la curtea lui Balş, în anul 1864, aşa după cum îşi aminteşte Matei Eminovici, în aceeaşi scrisoare către Corneliu Botez, în 1909: ,,Aceasta exact în anul 1864, căci era delimitarea şi Bălăşoaia rugase şi angajase pe tata ca perfect cunoscător a Dunbrăvenilor, s-o reprezinte tata în comisia de delimitare, vr-o 8 luni a stat tata mai mult în Dumbrăveni şi atunci ne-a luat şi pe noi, pe mine şi pe Mihaiu, cari eram în vacanţă acasă, şi ne-a dus pe acolo”.
Deci, Mihai împreună cu fratele său Matei au stat la Dumbrăveni mai multe luni, în vacanţa lor de vară. Mihai venise de la Cernăuţi chiar mai repede, după cum afirmă actorul Al. Vlădicescu: ,,În adevăr la 63/64 când am fost în Bucovina cu Theatrul Român…Eminescu se afla atunci la Botoşani şi pornit de acest entuziasm a mers cu noi numai de mulţumire nu însă ca sufleur, ci ca simplu admirator şi când am părăsit Cernăuţii pentru a merge în Transilvania am trecut iar prin Botoşani şi Eminescu a rămas în familie” (Scrisoarea lui Al Vlădicescu către Nicolae Petraşcu- Galaţi-12 decembrie,1919). Acest lucru se întâmpla în 15 mai când trupa de teatru îşi încheie turneul la Cernăuţi.
....
Aici, la Dumbrăveni, Mihai aude povestea de dragoste dintre nepoata Bălăşoaiei, venită de la Viena şi feciorul lui Gheorghe Hodoroabă din Vereşti, ce lucra la Velniţa din Dumbrăveni şi despre care: ,,Spunea tata că acest flăcău ţăran era de o frumuseţe parcă era un cadru”. Fata s-a îndrăgostit de frumosul flăcău, a furat vreo 300 de galbeni de la stăpână, a încălecat pe-un armăsar arab negru şi a plecat la Vereşti. Împreună cu Hodoroabă au trecut Siretul şi au plecat la Viena. Calul a ajuns înapoi acasă alb de spume. Balş a făcut intervenţie prin ambasada rusă şi Hodoroabă a fost extrădat, dar fata n-a mai primit-o la Dumbrăveni. Poetul a reuşit să cunoască povestea de dragoste dintre nepoata soţiei lui C. Balş şi acest ţăran cu care ar fi fugit peste graniţă. În urma acestei poveşti, poetul a scris pe poarta castelului, cu cretă, versurile:
,,La castel în poartă calul
Stă a doua zi în spume,
Dar frumoasa lui stăpână
A rămas pierdută-n lume”.
O altă informaţie din care se deduce că Mihai Eminescu a fost de mai multe ori la Dumbrăveni, este o scrisoare a poetului către Veronica Micle, în care acesta spune: ,,Îmi amintesc că stăteam ceasuri întregi sub fereastra M-me Heller, soţia administratorului moşiei Balş,care cânta la piano. Tata de multe ori m-a descoperit acolo şi era vorba în casă, văzând pasiunea mea pentru muzică, ca dânsa să-mi deie lecţii”.
Perioada cât Mihai a stat la Dumbrăveni, a fost suficientă pentru ca să cunoască acestă mare familie de boieri moldoveni. În casa lui C. Balş, Mihai Eminescu are prilejul să cerceteze vasta bibliotecă, de cca. 3000 de volume, cu cărţi vechi şi rare, în limbile română, latină, germană, franceză şi rusă, cărţi legate în piele aurită, ţinute în dulapuri de mahon.
Boierul avea şi vre-o 56 de tablouri, din care şi a membrilor familiei Balş, pe care Mihai are prilejul să le admire şi cred că l-au impresionat cele ale lui Napoleon, Petru cel Mare, cele şapte minuni ale lumii, al Mariei Magdalena şi icoana lui Iisus Hristos.
Trecerea lui Mihai Eminescu, pentru o perioadă scurtă din viaţa sa prin acest loc, unde a muncit şi locuit familia sa, o bună perioadă de timp, nu a rămas fără urmări. Locuitorii Dumbrăvenilor, mândri că poetul a trăit şi în localitatea lor l-au cinstit aşa cum se cuvine, ridicându-i un frumos bust din bronz, în anul 1902.
Acum 107 ani, pe 14/27 iunie 1902, într-o zi de duminică, satul Dumbrăveni a trăit unul din cele mai importante evenimente din istoria sa, graţie iniţiativei proprietarului de atunci, Leon Ghika. Bustul lui Eminescu a fost aşezat în parc, în faţa curţii, instalat pe un postament din piatră, fiind executat în bronz de sculptorul Oskar Spathe din Bucureşti. Chipul poetului este redat ,,cu fruntea ridicată şi cu ochii visători, privind în depărtare ca stăpânit de inspiraţii poetice” (Victor Crăciun, Un veac de nemurire, Ed. Minerva-1991 ).
Pe un soclu, ce are o înălţime de doi metri şi jumătate, este fixată o placă de bronz pe care sunt inscripţionate, un veritabil mesaj peste veacuri, versurile din poezia ,,Valurile! Vânturile!” şi inscripţia: ,,Aici s-a născut Mihai Eminescu- 15 Ianuarie 1850-15 Iunie 1889”:
,,Ne-nţeles rămâne gândul
Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară numai îngânându-l,
Valurile, vânturile”.
Printre participanţii la manifestare s-au aflat: Petre Grădişteanu- preşedintele Ligii Culturale, I. A. Rădulescu din partea revistei ,,Convorbiri literare”, Cincinat Pavelescu, Al. Davilla, o delegaţie din Galaţi, iar din Bucovina- S.Fl. Marian şi Victor Morariu- reprezentanţii studenţilor cernăuţeni şi reporterul Constantin Berariu.
Solemnitatea dezvelirii bustului a avut loc duminică 14 iunie, ora 11, cu o slujbă religioasă oficiată de preotul Vasile Gheorghiu din Dumbrăveni, urmat de piesa corală, pe versuri de Eminescu ,,Rugămu-ne-ndurărilor” şi o cântată compusă de L. Tempea din Ardeal pe versurile lui Şt. O. Iosif şi prezentată de elevii ambelor şcoli din Dumbrăveni. S-au recitat ode, s-au rostit discursuri şi s-a dat citire unei telegrame cu semnătura a 500 de gălăţeni, din partea cărora s-a depus o coroană de flori cu inscripţia: ,,Gălăţenii, nemuritorului poet român Eminescu”.
,,Şi iată astăzi Dumbrăvenii
Te-au regăsit, cum te-au pierdut,
O! geniu falnic între genii
De-a pururi falnic renăscut” (Şt. O. Iosif)
Festivitatea s-a încheiat cu un marş compus de Eminescu, ,,La arme!”, pus pe muzică de compozitorul ieşean Eduard Caudella, poezie ce a stârnit un entuziasm de nedescris:

LA ARME!
Auzi! Departe strigă slabii,
Şi asupriţii către noi.
E glasul blândei Basarabii,
Ajunsă’n ziua de apoi.
E sora noastră cea mezină,
Gemând sub cnutul de Calmuc,
Legată’n lanţuri e-a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au ? poate numai doarme,
Ş’aşteptă moartea de la câini.
La arme! La arme!
La arme dar Români!
Fraţi Români ! La arme!
La arme dar Români!”. (Mihai Eminescu-1878)
... Toată asistenţa s-a fotografiat în jurul bustului.
După serbare, Leon Ghica a dat un concert coral şi instrumental în incinta şcolii, susţinut de corul plugarilor din Dumbrăveni şi apoi o petrecere nocturnă în parcul conacului, luminat feeric cu lămpi electrice: ,,Seara se aprinseseră globurile electrice, iar în cerdacul casei roşie, unde să se fi născut Eminescu, era o feerie de lampişoare electrice în toate culorile” (Victor Morariu – Bustul lui Eminescu de la Dumbrăveni).
Destinul bustului lui Eminescu de la Dumbrăveni nu a fost dintre cele mai fericite. După a doua conflagraţie mondială, bustul lui Eminescu a fost luat de pe soclu, adăpostit de familia lui Petrache Andruşcă şi apoi adus la Botoşani şi ascuns în podul Liceului Laurian de unde a dispărut. Soclul a fost demolat de un tractor rusesc cu şenile, lichidându-se astfel ,,odioasa moştenire burghezo- moşierească”.
După mai mulţi ani, în 1992, locuitorii comunei Dumbrăveni, care n-au uitat povestea bustului lui Eminescu, în frunte cu profesorii de la şcoala din sat şi oficialităţile comunei au amplasat, în faţa şcolii, pe un soclu de piatră, un alt bust al marelui nostru poet. Bustul a fost inaugurat pe 14 iunie 1992, deci exact la 90 de ani de la inaugurarea primului bust. Alături se află o piatră, probabil o porţiune din soclul primului bust, pe care scrie că la Dumbrăveni s-a născut Eminescu: ,,Aici s-a născut/ EMINESCU”. >>

Din Wikipedia:
<<Istorie insolită

În ziarul Rampa, 28 ianuarie 1929 a apărut un articol cu titlul Cu dl.Cincinat Pavelescu, despre el și despre alții, semnat de Romulus Dianu. În articol exista și următoarea relatare cu privire la sculptorul Oscar Späthe:

Cei prezenți la solemnitatea inaugurării monumentului poetului Mihail Eminescu de pe moșia Dumbrăveni a prințului Leon Ghica au rămas neplăcut surprinși de figura acestuia cu obrajii ciupiți ca de vărsat. Excepția o făceau doar invitații gazdei care cunoșteau cum de se realizase o atare bizară fizionomie. Ce se întâmplase? Sculptorul Oscar Spaethe se bucura în pragul secolului al XIX-lea de faima unui bun portretist, căci se număra printre puținii care reușeau să redea satisfăcător trăsăturile personajului cunoscut de el numai cu ajutorul fotografiilor. Aureolat de acest prestigiu, prințul Leon Ghica i-a comandat în 1899 un bust al lui Mihail Eminescu, pentru un monument ce urma să fie inaugurat la moșia lui din Dumbrăveni, județul Botoșani, cu prilejul comemorării a 10 ani de la moartea poetului. Pentru orientarea în redarea fizionomiei autorului Luceafărului i-a trimis sculptorului câteva fotografii ale unor unchi ai poetului cu care acesta semăna foarte mult. Sculptorul a lucrat cu sârg la portret, fără a mai face alte investigații documentare personale, dat fiind termenul scurt pentru predarea la timp a sculpturii. Cu o zi înainte de inaugurare s-a deplasat cu bustul la Dumbrăveni, pentru a-l monta personal pe soclu. Cei câțiva invitați care veniseră cu el de la București să asiste la inaugurare și gazdele au constatat cu stupoare când lucrarea a fost scoasă din lada în care era ambalată, ca Eminescu era redat cu o frumoasă și bogată barbă. La masa de seară, Oscar Spaethe află de la comesenii săi de gafa sa. Îngrozit de spectrul unei mari batjocuri la care va fi expus cert în curând, i-a părăsit imediat și înarmat cu un ciocan și o daltă, de la fierăria conacului, la lumina unui felinar, a dat jos barba, dar cioplind grabnic și nervos câteodată, dalta a pătruns mai adânc decât trebuia marmura. Așa s-au pricopsit botoșănenii cu o statuie a lui Eminescu pe care o priveau cam chiorâș[5]. >>

Conacul Bals de la Dumbraveni



Bustul lui Eminescu la Dumbraveni

pseudokryticon a scris:

Un topic simplu, cu reguli minime: in 2-3 poze marcati un loc prin care a trecut Luceafarul in scurta existenta terestra. Ar fi indicat ca, in cateva cuvinte, sa localizati momentul, iar o placa memoriala sau un bust sa certifice faptul ca pe acolo a trecut sau in cladirea respectiva a trait sau a lucrat sau a scris Eminescu. Sunt sigur ca vom strange imagini si informatii interesante.

Astea sunt cuvintele cu care am inceput acest topic.
S-ar parea ca numarul cuvintelor depaseste pe cel al celorlalte informatii solicitate initial.
Cine vrea sa aprofundeze viata Luceafarului sa puna mana si sa citeasca Calinescu, George nu Florin. Noi trebuie doar sa punctam dpdv turistic drumurile eminesciene.

pseudokryticon a scris:

pseudokryticon a scris:

Un topic simplu, cu reguli minime: in 2-3 poze marcati un loc prin care a trecut Luceafarul in scurta existenta terestra. Ar fi indicat ca, in cateva cuvinte, sa localizati momentul, iar o placa memoriala sau un bust sa certifice faptul ca pe acolo a trecut sau in cladirea respectiva a trait sau a lucrat sau a scris Eminescu. Sunt sigur ca vom strange imagini si informatii interesante.

Astea sunt cuvintele cu care am inceput acest topic.
S-ar parea ca numarul cuvintelor depaseste pe cel al celorlalte informatii solicitate initial.
Cine vrea sa aprofundeze viata Luceafarului sa puna mana si sa citeasca Calinescu, George nu Florin. Noi trebuie doar sa punctam dpdv turistic drumurile eminesciene.

Mi se pare ca esti prea strict . Ai spus ca - <Ar fi indicat ca, in cateva cuvinte ..........sunt sigur ca vom strange imagini si informatii interesante>.
Din articolele prezentate am cautat sa extrag informatiile ce tin de calatoria lui prin tara si prin Europa.
Poate aceste descrieri vor face ca unii utilizatori care vor fi citit aceste informatii, atunci cand vor ajunge prin acele locuri vor sti ca pe aolo a trecut Eminescu si vor imortaliza momentul.
Foarte multe din acestea nu se invata in scoala. Nici eu pana la aceasta data nu am stiut de toate locurile pe unde si-a purtat pasii < Luceafarul>, si mai am inca date de care se stie si mai putin.
Si apoi amatorii de calatorii, vor avea stirile despre aceste drumuri gata extrase din articole. Cati crezi ca inaintea unei deplasari vor avea rabadre si timp sa-l citeasca pe Calinescu s-au pe Augustin Z.N. Pop, care au prezentat viata poetului in cateva tomuri.
Dar daca tu vrei sa fii un -Kryticon - si nu Pseudokryticon, ma voi apri aici.

Adevarul este pe undeva pe la mijloc, nu crezi?

Bustul din curtea Bisericii Trei Ierarhi, despre care s-a mai spus aici...



Si placa memoriala care face repaartia de rigoare:

Pe urmele lui Eminescu la Botosani: