PE URMELE LUI EMINESCU

Un topic simplu, cu reguli minime: in 2-3 poze marcati un loc prin care a trecut Luceafarul in scurta existenta terestra. Ar fi indicat ca, in cateva cuvinte, sa localizati momentul, iar o placa memoriala sau un bust sa certifice faptul ca pe acolo a trecut sau in cladirea respectiva a trait sau a lucrat sau a scris Eminescu. Sunt sigur ca vom strange imagini si informatii interesante.

Incep cu Eminescu in Iasi: Probabil aici sunt 2 locuri unde simti respiratia poetului: unul este Teiul iar al doilea vi-l prezint scurt:

BOLTA RECE

Continuam cu Eminescu in Iasi: Cladirea in care a lucrat Luceafarul, astazi UMF Iasi, pe vremea lui la 2 zvarlituri de bat de Bolta Rece care se afla in directia Bojdeucii din Ticau. Prietenii stiu de ce!

CLADIREA UMF IASI

Inca un loc cu Eminescu in Iasi:

PLOPII FARA SOT:

Teiul lui Eminescu din Gradina Copou:











Si bustul Veronicai Micle:

Casa Pogor unde participa la sedintele Junimii si unde l-a adus si pe Creanga:

Si Bojdeuca lui Creanga unde a locuit o vreme:

Incet-incet se strang imaginile si informatiile despre Luceafar. Toti stim si am invatat (ma rog, cei interesati de literatura si nu de manele) ca Eminescu si Creanga erau sufletul intalnirilor de la Junimea. In special Badia care, dupa ce plecau doamnele, scotea povestile licentioase (gen Povestea povestilor) si urmau ore spectaculoase printre barbati. Ar fi trebuit fotografiata si placa memoriala a Casei Ponor, pentru ca prietenii din celelalte parti ale tarii sa ne creada.

In zilele frumoase de primavara, cand nu avea intalniri pe sub salcamii Copoului cu Veronica, Eminescu pornea impreuna cu Badia Creanga prin Podul Ros spre un loc ce-i placea tare mult: Plopii fara Sot. Uneori ajungeau la ei, alteori, topiti de sete, trageau la primul han care le iesea in fata pentru a-si racori mintile si trupurile. Si nu de putine ori, plimbarile acestea se transformau in discutii de o noapte cu cate o cana de Cotnar in fata. Hanul Trei Sarmale, acum in paragina, a fost martorul numeroaselor escapade creanga-eminesciene.

S-a inceput cu Iasul unde Eminescu nu a locuit prea mult timp.

Poetul s-a nascut la Botosani in iarna friguroasa a anului 1850, si adus cu sania cale de cca. 15 km, in casa tatalui sau Caminarul Eminovici din Ipotesti.
O ilustrata cu aceasta casa reconstruita.



Peste o saptamana avea sa fie dus iarasi la Botosani pentru a fi botezat la Biserica Uspenia din centrul orasului.

In copilarie colinda prin codrii din imprejurimi ajungand si la lacul amintit in poeziile sale

Lacul - (fata ilustratei):



(si verso):

Da, Eminescu a stat putin in Iasi incercand mai multe slujbe pana a dat de meseria care il va ridica in Panteon dar care ii va provoca si moartea: gazetar. In timp, traiul lui Eminescu la Iasi este mic dar in prietenii, legaturi si relatii care vor continua toata viata scurta a Luceafarului, acest trai scurt devine INESTIMABIL. Datorita lui Eminescu avem acum un Creanga, poate si datorita lui scriem azi limba romana de care unii isi bat joc... Si tot datorita traiului scurt din Iasi ne putem bucura de poezii fabuloase. Sa continuam cu drumul Eminescian prin lume...

Bustul poetului din fata casei memoriale din Ipotesti- fotografii din 24 septembrie 1989:



Mormantul parintilor lui Eminescu:

pseudokryticon a scris:

Da, Eminescu a stat putin in Iasi incercand mai multe slujbe pana a dat de meseria care il va ridica in Panteon dar care ii va provoca si moartea: gazetar. In timp, traiul lui Eminescu la Iasi este mic dar in prietenii, legaturi si relatii care vor continua toata viata scurta a Luceafarului, acest trai scurt devine INESTIMABIL. Datorita lui Eminescu avem acum un Creanga, poate si datorita lui scriem azi limba romana de care unii isi bat joc... Si tot datorita traiului scurt din Iasi ne putem bucura de poezii fabuloase. Sa continuam cu drumul Eminescian prin lume...

În 1875, după ce a venit la Iaşi, a locuit împreună cu Miron Pompiliu, Vasile Burlă şi Samson Botnărescu la Mănăstirea “Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. De Mănăstirea “Sfinţii Trei Ierarhi” se leagă mai multe evenimente importante pentru Eminescu. În această aşezare monahală a funcţionat cancelaria pe perioada cât Eminescu a fost revizor şcolar.

Iata si o statuie a lui Eminescu, din curtea manastirii Trei Ierarhi:

In 1858- este inscris in clasa a III-a la National Hauptschule - Cernauti unde este dus de Vasile Rusu, omul de incredere al tatalui sau -caminarul Eminovici -
La Cernauti locuieste impreuna cu trei colegi la un biet birjar plonez - Tzirtzec.
1860- Admis la Ober Gymnasium - Cernauti si locuieste la profesorul sau Aron Pumnul avand in grija biblioteca acestuia.
(informatiile sunt preluate din cartea lui Gh. tomozei - Daca treci raul Selenei ...- o istorie romantata a copilariei poetului)

Probabil ca o parte a cladirilor de pe aceasta strada existau si atunci cand Eminescu a locuit la Cernauti

1864 - S-a lipit de trupa Tardini-Vladicescu cu care a facut 2 turnee prin Moldova si Ardeal
1866- Revine la Cernauti si este nevoit sa plece din nou in aprilie cand se inchid scolile din cauza epidemiei de holera. Se indreapta spre Blaj pentru asi continua studiile. Urmeaza Targu Mures, Blaj,Alba Iulia, Sibiu, Rasinari.
1867- Intra in trupa lui Iorgu Caragiale in Bucuresti cand il cunoaste pe I.L. Caragiale.

Fotografii din aceste localitati ale statuilor dedicate trecerii poetului prin acele locuri.

Bustul lui Eminescu la Turda:



Teatrul de stat din Botosani care ii poarta numele:



Parcul Mihai Eminescu fosta Gradina Publica Varnav





La 31 decembrie 1852 are loc inaugurarea Teatrului Național, cu piesa "Zoe sau Amantul împrumutat", vodevil cu cântece. [4] Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc în cea mai mare parte, avea un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foier luxos cu scări de marmură de Carrara și o mare galerie, unde aveau acces studenții și elevii, în mod gratuit. În primii doi ani de la deschidere, teatrul a fost luminat cu lumânări de seu iar din 1854 s-au folosit lămpi cu ulei de rapiță. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz aerian și apoi, cu lumină electrică.A avut ca prim director pe Costache Caragiale.

Aici a fost constructia acestui teatru pana in 1944:






Astepatam si alte fotografii

1868-Angajat de Mihail Pascaly- traduce un tratat de reprezentare dramatica si functioneaza ca sufleor.
Face turnee prin tara cu Teatrul National . Ajuns la Botosani este convins sa puna capat ratacirilor.
Din mai pana in toamna colinda cu trupa lui Matei Pascaly prin Transilvania si Banat.
Incepe sa lucreze la romanul Geniu pustiu. Din toamna sufleor la Teatru National

Teatrul Mihai Eminescu din Oravita este cel mai vechi din tara fiind inaugurat in 1817.
In 1868 a trecut si trupa Pascaly unde sufleor era Mihai Eminescu.
Astazi teatrul din Oravita ii poarta numele.

Pentru o etapa anterioara am descoperit un material interesant aici despre trecera poetului prin Blaj.
Cateva spicuiri din acest material:
<< Un alt moment important pentru orăşelul de la confluenţa celor două Târnave a fost vizita poetului Mihai Eminescu, în iunie 1866.
Marturii ale contemporanilor
A venit prin Bicaz cu moraliştii de acolo Ioan Cotta şi Teodor Cojocariu, şi încă cu trăsura. Au descins toţi trei la baciu Bugner Văsălica (vlădicul) unde eram în cvartir şi eu cu fraţii mei.”
(P. Uilăcan – student blăjean)
,,Te salut din inimă, Roma mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vredea” sunt cuvintele poetului la intrarea în Blaj, loc marcat printr-un tei.



Era îmbrăcat în pantaloni negri şi roc negru, şi dacă îmi aduc bine aminte, avea pe cap căciulă. Era de statură mijlocie, avea faţa surâzătoare, ochi negri scânteietori, sprâncene negre groase şi păr megru des; era un om frumos şi simpatic.“
(P. Uilăcan)
Era un tânăr între 16-17 ani, de statură mijlocie, frumos şi roşcovan. Avea un păr negru dat îndărăt şi lung, părea a nu fi fost tuns de un an de zile.
Îi plăcea să iasă în piaţa Blajului, bogată în poame de tot felul. Îşi umplea căciula cu poame şi apoi, mâncând, sta de o parte râzând de ştrengăriile studenţilor de prin piaţă, fără a lua însă parte la ele vreodată.”
(Ştefan Cacoveanu – student la care a locuit poetul la Blaj)
Era mare admirator al lui Aron Pumnul, care îl ajutase, când studia la Cernăuţi. […]
De multe ori şi cu multă gravitate îmi recita poezii întregi de Vasile Alecsandri.
Îi plăcea să vorbească cu predilecţiune despre poeţii mari ai României, pe când eu îi aduceam înainte pe Murăşan.”
(P. Uilăcan)

Placa de marmură - de pe clădirea Seminarului Teologic - ce aminteşte de popasul lui Eminescu la Blaj.



Statuia lui Mihai Eminescu, aflată în parcul municipiului.



Monument ridicat la împlinirea a 140 de ani de la vizita poetului la Blaj.



Cealaltă faţă a monumentului care marchează împlinirea a 140 de ani de la sosirea lui Eminescu la Blaj

>>

Pentru ca astazi se implinesc 123 de ani de la trecerea sa in nefiinta, voi incerca sa postez cateva informatii mai importante despre peregrinarile sale prin tara.
Am descoperit un articol - interesant zic eu - despre calatoria la Blaj.

<< Pe urmele lui Mihai Eminescu (XXIII): MIHAI EMINESCU LA BLAJ
Articol scris de: Nicolae IOSUB / 15 Feb 2011
Pe urmele lui Mihai Eminescu (XXIII):
MIHAI EMINESCU LA BLAJ
În anul 1866, după moartea profesorului său preferat, Aron Pumnul, Mihai Eminescu se lasă de şcoală şi porneşte de la Cernăuţi pe Drumul cel mare împărătesc spre capitala românismului- Blajul, cu gândul de a-şi da examenele restante pentru a absolvi clasa III-a.
Biografii lui Eminescu au cercetat această perioadă din viaţa poetului, scopul călătoriei lui Mihai Eminescu spre Blaj şi urmările acestei călătorii.
Însuşi Eminescu, în romanul autobiografic ,,Geniu pustiu” povesteşte călătoria sa spre Blaj din vara anului 1866: ,,Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc. Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui…eu îmi pusesem pălăria în vârful capului astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton, şi numai lucii şi mari picături de sudoare îmi curgeau pe frunte deasupra obrazului”.
Drumul cel mare împărătesc, drum strategic construit de austrieci în perioada 1786-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solca, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei, era un drum militar construit de populaţia satelor pe care le traversa şi era principala cale de comunicaţie din Bucovina. Pe acest drum va călători şi Mihai Eminescu în anul 1866.
Mihai Eminescu porneşte direct spre Blaj prin Vatra Dornei, Bistriţa, Reghin, Târgu-Mureş, Târnăveni, Mediaş, Blaj, fără a mai trece pe la Ipoteşti, unde, în acea perioadă era o mare epidemie de holeră. Numai în perioada 20 noiembrie 1865- 20 martie 1866, în Botoşani au murit de holeră 542 de persoane. Dacă Mihai Eminescu ar fi venit la Ipoteşti ar fi trebuit să stea la graniţă, în carantină, înainte de a pleca mai departe (Holera la Botoşani- Dr. C. Băcăoanu).
Drumul său a fost destul de greu, mergând când pe jos, când luat în căruţele unor negustori, mâncând şi dormind pe unde putea:,,Zi de vară pân-în seară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdele păreau că dorm din freamătul lor lung, de-a lungul drumului de ţară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale şi doniţe în amândouă mâinile, boii trăgeau încet în jug şi carul scârţâia…Ascuns în maluri, dormea Murăşul, pe el trosnea de căruţe podul de luntri, pe care-l trecui şi eu”.
La Târgu Mureş Eminescu ajunge la data de 1 iunie 1866 şi fu adăpostit de protopopul Partenie Trâmbiţaş, dormind în clopotniţa bisericii:,,M-am covrigat în clopotniţă cu dinţii clănţănind şi muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi, mânuţele mele slabe şi reci le băgam în mânecile ude. Aşa am stat toată noaptea”.
Aici, la Târgu Mureş, la hanul ,,Calul alb”, Eminescu întâlni pe elevii Ioan Cotta din Bicaz şi Teodor Cojocaru din Corbu, care auziseră de Eminescu citindu-i poeziile apărute în ,,Familia” şi se oferiră să-l ia în căruţă până la Blaj. Porniră mai departe spre Blaj pe 5 iunie 1866. Pe drum Eminescu îşi nota, în permanenţă într-un carnet, o serie de expresii populare pe care le auzea, sau însemnări despre locurile ce le străbătea.
La 3 iunie 1866, Eminescu a ajuns la Târnăveni. Reputatul critic şi istoric literar, George Călinescu, în cartea “Viaţa lui Mihai Eminescu” spune: “La Dicio-Sînmartin, stând împreună cu seminariştii la masă, le-a declarat, în sfârşit, fără afectare: “Domnilor, eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”, spre marea mirare a acestora care, cu ochii, căutau să împace purtarea drumeţului, cu hainele sale…”. Aceste cuvinte ale lui Eminescu, spuse la Târnăveni, sunt prima afirmaţie publică a dobândirii de către acesta a conştiinţei de poet.
Ajunşi în marginea Blajului pe dealul înalt numit Hula, ei fac un popas sub un tei impunător, azi ,,Teiul lui Eminescu”, să privească panorama oraşului, de care îşi legase mari speranţe. Eminescu entuziasmat exclamă:,,Te salut din inimă, Romă mică, îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”.
Teiul maiestos de pe dealul Hula de la Blaj stă şi astăzi mărturie a trecerii poetului Mihai Eminescu prin aceste locuri încărcate de istorie.
Eminescu vine la Blaj din dorinţa de a-şi da unele examene în particular, de a vedea locurile natale ale profesorului său preferat, Aron Pumnul, şi cu intenţia de a ajunge la Sibiu, unde fraţii mai mari învăţau la şcolile româneşti de aici. Dar poate şi glasul strămoşilor l-or fi chemat aşa cum susţine Ion Roşu în cartea sa ,,Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu”. Intenţiile lui Mihai nu se pot îndeplini, examenele nu le poate da, dar petrece patru luni la Blaj unde va căpăta o experienţă destul de amară.
La Blaj, Mihai Eminescu a găsit găzduire la Ştefan Cacoveanu aproape două luni de zile, pe Calea Otelului, la văduva Laura lui Goszi, unde mai locuiau şi Georgiu Bucşă, Teodor Toleş şi Ion Paul, viitor profesor universitar de estetică.
Vestea venirii lui Eminescu la Blaj a trecut imediat din gură în gură:,,E aici Eminescu!”. Acest lucru dovedeşte că Mihai Eminescu era bine cunoscut de către studenţii de aici, datorită publicării primelor sale poezii în revista ,,Familia”.
Ştefan Cacoveanu va scrie mai târziu în amintirile sale:,,A doua zi după sosirea lui la Blaj, în studenţime fierbea vestea şi pe buzele tuturor sunau cuvintele: e aici Eminescu! e aici Eminescu! Aceasta fu în 1866, prin luna mai, pe la sfârşit. Doritor de a-l cunoaşte, am ieşit în piaţa dinaintea gimnaziului, locul de întâlnire al studenţilor. Aici i-am făcut cunoştinţa. Eminescu a stat la mine din 1866, de la sfârşitul lui mai, până către 15 iulie al aceluiaşi an”.
Aceşti studenţi de la Blaj auziseră de Eminescu din paginile revistei Familia, unde publicase o serie din primele poezii, trimise de la Cernăuţi pentru publicare: Din străinătate (17/2 iulie 1866), La Bucovina (14/26 august 1866), Speranţa (11/23 septembrie 1866) şi traducerea nuvelei Lanţul de aur de Onkel Adam.
Mihai Eminescu venise la Blaj cu gândul de a-şi da examenele restante pentru a putea trece clasa III-a de gimnaziu. Cacoveanu şi alţi elevi şi-l amintesc că umbla cu nişte cărţi şi că ar fi încercat, în septembrie, să dea examen la limba elenă. Profesorul de elină, Alimpiu Blajan, îl încuie într-o sală de clasă ca să-şi facă tema scrisă şi când veni, după o oră, găsi pe Eminescu cu foaia goală şi cu ochii în lacrimi. Eminescu renunţă la examene şi se hotărî să plece din Blaj.
Pe 15 iulie, Ştefan Cacoveanu plecă din Blaj şi a vrut să-l ia şi pe Eminescu la el acasă, în satul Cacova. Cum Eminescu nu a vrut să-l însoţească la ţară, rămâne la Blaj şi este găzduit într-o odăiţă a seminarului teologic, împreună cu Iacob Onea, Ion Gorun şi G. Dragoş, credenţier la masa profesorilor. Acesta îi oferea şi lui Eminescu să mănânce ce rămânea de la masa teologilor. Obişnuia să meargă la piaţă şi să ia diferite fructe cu care îşi astâmpăra foamea:,, îşi umplea căciula cu poame şi apoi mâncând sta de o parte râzând de ştrengăriile studenţilor de prin piaţă, fără a lua însă parte la ele vreodată”.
Eminescu mergea, împreună cu alţi elevi, la scăldat în Târnava, unde ,, punea în mirare pe toţi cu manevrele ce făcea înot, corlindu-se ca aici şi ieşind de sub apă târziu unde nici nu-ţi aduceai aminte. Şi în Blaj eram tineri buni înotători, dar cu Eminescu nici unul nu putea ţine”.
Se împrieteneşte cu Nicolae Mihu, care aducea apă orăşenilor cu o saca trasă de un măgar. Acest Mihu, poreclit Chenderi, ştia multe poveşti, basme şi snoave, ce le spunea elevilor seara în dormitor până ce aceştia adormeau cu toţii. Lui Eminescu îi plăcea să stea de vorbă cu acest om simplu, care ştia atâtea poveşti, izvorâte din viaţa oamenilor simpli.
Ştefan Cacoveanu şi-l aminteşte pe Eminescu recitând versuri de Bolintineanu şi Vasile Alecsandri şi culegând folclor. El spune că Eminescu era un tânăr înzestrat, cu o vastă cultură datorită lecturilor sale bogate, peste nivelul colegilor de generaţie, pasionat de literatură şi istorie, modest şi discret, atent la aspectul popular al limbii:,, Nu bea, nu fuma, nu juca cărţi, era ca o fată mare. Când se încingea însă câte o discuţie, şi aceasta nu era rar, lua parte cu plăcere; dar adesea era de altă părere, pe care şi-o apăra vorbind cu o siguranţă, parcă ar fi citit din carte. Se vedea că ieşise din biblioteca Pumnului, unde studia în bună voie, după placul inimii, fără a fi conturbat de cineva. Când voia cineva să-i impună păreri contrare dânsului, jumătate cu durere, jumătate cu tristeţe repeta mereu: «lasă-mă frate, lasă-mă în pace»!”
Eminescu s-a impus blăjenilor prin frumuseţe şi distincţie fizică, cât şi prin graiul limpede şi frumos pe care-l folosea.
Toată perioada cât a stat la Blaj, Mihai Eminescu a cules necontenit folclor din zonă şi chiar achiziţiona de la studenţi caiete cu culegeri folclorice:,, Faptul era că el studia limba populară necontenit. De aveai vreo colecţiune de poezii populare în manuscris, nu te lăsa până nu i-o dădeai, şi se aflau la mulţi astfel de colecţiuni” (Ştefan Cacoveanu- Eminescu la Bucureşti în anul 1869/69, Luceafărul IV, 1905).
Pe 27-28 august 1866 s-a ţinut la Alba Iulia adunarea generală a Asociaţiei Astra, unde este văzut şi Eminescu participând şi ascultând dezbaterile. Seara s-a culcat pe o rogojină într-o crâşmă.
În timpul şederii lui Eminescu la Blaj, acesta a avut doi prieteni buni: Filimon Ilea şi Gregoriu Dragoşiu. Lor le-a dedicat Eminescu câte o poezie ca o dovadă de prietenie. Astfel, lui Filimon Ilea, Eminescu i-a dedicat poezia Amicului F[ilimon)] I[lea], poezie scrisă în toamna anului 1866, la puţină vreme de la părăsirea Blajului.
,,Ţii minte oare cînd te-ntrebai
Ce este omul? Ce-i omenirea?
Ce-i adevărul? Dumnezeirea?
Şi tu la nouri îmi arătai?

Dar credeam ambii în adevăr,
Sorbeam din aer ca din dreptate,
Priveam în soare ca-n libertate,
A fi credeam că-i un drept de fier.
……………………………
Dar tot, amice, nu voi uita
Acele doruri tainice, sfinte.
Farmecul vieţii îl ţii tu minte?
Cum şoptea dulce, deşi minţea”.
Celuilalt prieten, Gregoriu Dragoşiu, Eminescu i-a dăruit în semn de mulţumire, pentru ajutorul ce i l-a dat, cartea ,,Lehruch der Poetik fur Unterrchts- Anstalten, wie auch zum Privatgebrauche von Dr. Friedrich Beck, Munchen, 1862″, cu o dedicaţie şi trei strofe: ,,Dedicaţie, Spre suvenire fratelui Gregoriu Dragosiu, M. G. Eminescu din Ipoteşti”
Dacă vreodată în lunga-ţi cale
Te-i simţi, frate, nenorocit,
Pieptul în chinuri, inima-n jale,
Viaţa-ţi de lacrimi o tristă vale,
Ochii-ţi în plîngeri de dor răpit;
……………………………………..
Cînd fug amicii de lîngă tine,
Cînd plîngi de soartă-ţi trist părăsit,
Gîndeşte atuncea şi tu la mine,
Nici eu în lume n-o duc mai bine,
Şi eu sunt, frate, nenorocit!”.
Semnătura lui Eminescu, din această dedicaţie, poartă şi iniţiala tatălui.
Fără nicio speranţă de a-şi mai da examenele, răzbit de foame şi de mizerie şi în lipsa banilor de acasă, Eminescu părăseşte în octombrie Blajul şi merge la Sibiu, unde a fost prezentat lui N. Densuşianu. De aici a trecut munţii şi a ajuns la Bucureşti. ......>>

<<Marele nostru poet național a fost văzut în „Bălgradul lui Mihai Viteazul" în prima zi a adunării ASTRA, 27 august 1866, în biserica Maieri I din oraș, unde a asistat la prelegeri şi dezbateri. Despre locurile şi timpul afectat de Eminescu manifestărilor Astrei de a doua zi nu s-au păstrat informaţii precise. Prezența lui Mihai Eminescu la Alba Iulia poate fi legată de îndelunga sa şedere la Blaj. După consemnările contemporanilor săi a sosit în Mica Romă spre sfârşitul lunii mai 1866 şi a părăsit-o după patru luni, când a plecat la Sibiu.>>

Foto dacoromania.ro/Parcul din Alba Iulia în care a poposit Mihai Eminescu în mai 1866

<< ......Eminescu era legat de Sibiu chiar prin legături familiale, fratele lui, Nicolae, făcea Academia de Drept aici, iar Mihai Eminescu l-a vizitat. "Nu ştim exact frecvenţa, dar ştim sigur că în 1864, la 14 ani, a fost în vizită la fratele lui", a spus Radu Vancu.
…………………………………………………………………………………………………………


Eminescu, aflat la Sibiu, ar fi încercat să îşi definitiveze studiile. Deşi unii contestă autenticitatea documentului, există un înscris care arată că în 1864 şi-a luat aici clasa a treia de gimnaziu, cu predare în limba germană. "Cert este că în 1866 a fost din nou aici, cu trupa de teatru a lui Pascaly în care el era sufleor. Atunci a fost şi un banchet la închiderea stagiunii la "Împăratul Romanilor" la care a participat şi Eminescu", a spus literatul sibian. Ultima atestare a prezenţei lui Eminescu la Sibiu este din 1869; la Muzeul de Ştiinţele Naturii poate fi văzută, în cartea de vizite, semnătura lui. ......>>

Articol din ziarul Lumina-Oana Rusu- ian 2012

Si o fotografie de pe net a bustului poetului in parcul De sub Arini:

Dintr-un articol scris de N. Iosub in revista Luceafarul:

<<...La Sibiu, Eminescu a fost primit ,,frăţeşte” de Ioan Lapedatu, student în clasa a VII-a a gimnaziului romano-catolic şi de Niculae Densuşianu, student la Academia de Drept din Sibiu, care l-a găzduit câteva zile.
....
Nu se cunoaşte de ce Eminescu nu s-a întâlnit cu fratele său Niculae dar se crede că acesta, între timp, a lăsat şcoala şi a plecat la Timişoara.
Ioan Lapedatu l-a întovărăşit pe Eminescu atâta timp cât a stat la Sibiu, arătându-i oraşul, mormântul lui Gheorghe Lazăr de la Avrig şi făcându-i cunoştinţă cu nişte oieri pentru a-l ajuta să treacă graniţa în România.
......
Cu recomandarea dată de Densuşianu către preotul Ion Bratu, bunicul dinspre mamă a poetului Octavian Goga, Eminescu o porneşte spre Răşinari prin locuri de o mare frumuseţe.
....
Mihai Eminescu a locuit la preotul Bratu trei zile, aşa după cum îşi aminteşte Aurelia Goga, fata preotului şi viitoarea soţie a lui Octavian Goga, în ,,Amintiri despre Eminescu” :,,A dormit trei nopţi aici, nu în casă. Odăile sânt mici şi nu încăpeam. Aveam o căsoaie, cum se zice prin Răşinari, adică un fel de bucătărie cu vatră şi cuptor de pâine. De obicei până da gerul, acolo dormeam eu cu bunica mea, că era cald şi bine. Ţin minte că m-am cam bosumflat atunci când trebuind să dorm într-o lădoaie din casă. Când s-a dus de la noi, nu l-am văzut, că a plecat de cu noapte cu sluga noastră. Dar era într-o luni, că duminică a fost nuntă mare în vecini, la care şi părinţii mei au luat parte şi l-au dus şi pe el. Eu am rămas cu bunica, iar dimineaţa nu l-am mai văzut. Cât a rămas aici a stat în fiecare zi cu noi la masă, acolo în bucătăria de care ţi-am spus. Şedea chiar lângă mine pe o laviţă şi ţin minte că îmi venea să râd cât era de neîndemânatec. Şi sfios, de credeam că nu ştie să vorbească” (Aurelia Goga- Amintiri despre Eminescu – volumul Figuri din Mărginime de Ilie Haşeganu, 1976).
....
Preotul Ion Bratu i-a vorbit lui Eminescu de Andrei Şaguna, mare cărturar ardelean, cunoscut şi de poet, a cărui mausoleu se află acum în cimitirul satului. După ce i-a pus pentru drum cele necesare, preotul Ion Bratu l-a sfătuit pe unde să treacă graniţa, însoţit fiind de un om de încredere de-al său.

Eminescu a trecut graniţa pe la Vama Cucului – Vama celui Singur- cu frica de a nu fi observat, pe o potecă cunoscută de săteni, ocolind grănicerii, pe acele cărări pe unde răşinărenii coborau în fiecare vară cu turmele din munţii Sibiului în Valea Lotrului. Ştia că pe aici trecuse graniţa şi Aron Pumnul, profesorul său, în timpul revoluţiei de la 1848, cât şi preotul Bratu care s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea pentru câţiva ani.
...
Mihai Eminescu s-a îndreptat spre Râmnicu -Vâlcea pe Valea Oltului, pe cunoscuta arteră Traiană, admirând defileul Oltului şi vestigiile istorice din această parte a ţării. Primul popas l-a făcut la Mănăstirea Cozia unde a fost găzduit. Chipul luminos al lui Mircea cel Mare, ctitorul mănăstirii, va fi evocat în poezia Scrisoarea III. Aici se află mormântul Domnitorului....>>

Dintr-un articol scris de N. Iosub in revista Luceafarul:

<< ....Trupa de teatru condusă de Mihail Pascaly îşi continuă turneul de teatru prin Ardeal, pe baza acestor asigurări, sosind în oraşul Lugoj la 22/4 iulie 1868.
...
Eminescu urmărea cu mare atenţie jocul actorilor, gata să intervină şi să-i ajute cu replicile din spectacol, când era nevoie, sau interpretând câte un rol mai mic şi se bucura, odată cu actorii, la ropotele de aplauze şi mulţimea de flori oferite de spectatori.
...
Spectacolele trupei de teatru a lui Mihai Pascaly, din vara anului 1868, au avut loc în vechea clădire a Teatrului Orăşenesc (clădirea dintre Biserica Romano – Catolică “Sfânta Treime” şi fosta Cofetărie “Liliacul”) din Lugoj, de pe Str. Bucegi.



În amintirea trecerii lui Eminescu şi în semn de mare preţuire şi admiraţie faţă de marele poet, locuitorii au marcat la Lugoj evenimentul din 1868 prin dezvelirea unei plăci comemorative, din marmură albă, aşezată pe faţada clădirii fostului Teatru Orăşenesc, pe care este inscripţionat textul:“Omagiul luceafărului poeziei româneşti MIHAI EMINESCU care a poposit în Lugoj în perioada 4 – 26 iulie 1868 cu trupa de teatru a lui Pascaly.”
Mihai Eminescu a fost cazat la unul dintre fruntaşii Lugojului, undeva pe lângă Hotelul Dacia, fost Vulturul negru din centrul vechi al oraşului. În centrul oraşului, Eminescu a poposit la Birtul Poştei, care a servit şi ca han şi staţie de popas pentru poştalioane. Aici se presupune că au poposit Mihai Viteazul în drumul său spre Praga şi Al. I. Cuza în exilul său spre Heidelberg. Tot în centru se află biserica mică a Lugojului, datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea, unde a slujit Moise Pestişel, unul din autorii Paliei de la Orăştie şi tot aici se afla casa ,,La Liliacul”, locul unde s-au dat reprezentaţiile trupei de teatru condusă de Pascaly.
În anul 1993, ca un omagiu al lugojenilor adus poetului Mihai Eminescu, s-a dezvelit la Lugoj, între Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” şi Colegiul Naţional “Iulia Haşdeu”, pe Str. 20 Decembrie 1989, în mijlocul unui mic parc înconjurat de brazi şi arbori ornamentali, bustul lui Mihai Eminescu (1850 – 1889). Bustul este turnat în bronz şi este aşezat pe un soclu înalt de aproximativ 2 metri, placat cu gresie de culoare gri. Bustul lui Mihai Eminescu din Lugoj este opera sculptorului Dumitru Pasima, cel care a realizat şi alte busturi, în alte oraşe din ţară: Botoşani, Brăila, Vaslui şi Săcele....>>

Dintr-un articol scris de N. Iosub in revista Luceafarul:

<<....Trupa lui Iorgu Caragiale, care în vara anului 1867 dădea câteva spectacole la Giurgiu, rămâne fără sufleor şi îl găseşte pe Eminescu în port, cu un geamantan de cărţi, citind din Schiller. Eminescu acceptă postul de sufleor în trupa lui Caragiale, fiind bucuros că va face o muncă mai plăcută decât verificarea baniţelor cu grâu în port.
....
În luna iunie 1869, trupa lui Pascaly, în drum spre Galaţi, unde trebuia să prezinte o serie de spectacole, trece prin oraşul Brăila. Chiar dacă trupa nu a dat spectacole şi aici, actorii au poposit pentru odihnă şi au vizitat oraşul. Trupa este însoţită de Mihai Eminescu în acest turneu prin Moldova, care a cuprins oraşele Galaţi, Iaşi, Cernăuţi şi Botoşani, la finalul căruia Eminescu va rămâne la Ipoteşti.
.....


Este posibil ca Mihai Eminescu să mai fi trecut prin Brăila şi altădată, ştiind că Matei, fratele poetului, a locuit în Brăila în perioada 1880-1887, într-o casă de pe bulevardul Carol la nr.174. El era sublocotenent în Regimentul V de linie al Garnizoanei Brăila. La Brăila Matei Eminovici se căsătoreşte cu profesoara Matilda Ilian Iosifescu, cu care a avut doi copii, pe Victor şi Lelia. Victor Eminescu va deveni avocat, practică jurnalistica şi de la el ne-a rămas o scrisoare către magistratul Corneliu Botez din 13 aprilie 1909, în care vorbeşte despre poet şi familia Eminovici.
....


În oraşul Brăila s-a publicat pentru prima dată în ţară capodopera poetului, poemul Luceafărul, după ce în luna aprilie 1883 se publicase în ,,Almamahul Societăţii Studenţeşti România Jună” din Viena. La Brăila poemul Luceafărul este publicat de Alexandru Djuvara, în nr.12 din 25 iulie 1883 al ziarului ,,Dunărea”, ziar şi tipografie înfiinţate în anul 1838 de cărturarul Ioan Penescu. Tot Alexandru Djuvara va traduce poemul Luceafărul în limba franceză, chiar înainte de traducerea lui în limba germană de către Mite Ktremnitz. Luceafărul este publicat la Brăila chiar înainte de a fi publicat în revista Junimii, Convorbiri literare. Se presupune că A. Djuvara a luat poemul din almanahul apărut la Viena.
....


Astăzi, oraşul Brăila are centrul şi strada Carol cu clădiri vechi ca pe timpul când poetul a fost cu trupa de teatru. Clădirea portului, hotelul şi teatrul mai există şi astăzi. ...>>

Dintr-un articol scris de N. Iosub in revista Luceafarul:

<<De la Brăila trupa de teatru sub conducerea lui Mihail Pascali s-a îndreptat spre Galaţi, oraş port la Dunăre, sediul reprezentanţelor navale din ţările europene, oraş ,,Porto-Franco”.
...
Se presupune că Mihai Eminescu a trecut de două ori prin oraşul Galaţi: în anul 1867 cu trupa de teatru condusă de Iorgu Caragiale şi în 1869 cu trupa de teatru condusă de Mihail Pascali.
...
A doua trecere a poetului Mihai Eminescu prin Galaţi a fost în vara anului 1869 cu trupa de teatru a lui Mihai Pascali. Acest turneu al trupei lui Pascali începe la sfârşitul lunii mai şi a cuprins oraşele: Galaţi, Iaşi, Botoşani şi Cernăuţi.
...
Din cele relatate de publicaţiile respective rezultă că trupa lui Pascaly a pornit în turneu pe la sfârşitul lunii mai. Până pe 15 iunie, timp de două săptămâni, trupa dă spectacole la Galaţi. În acestă trupă se afla şi tânăra actriţă Lina Popescu de care Eminescu se va îndrăgosti, lucru povestit la Viena colegului său Th. V. Ştefanelli.
...
Repertoriul a cuprins şi comedia Rusaliile în satul lui Cremene de Vasile Alecsandri, pentru care s-au angajat mai mulţi tineri în cor. Unul din ei îşi aminteşte mai târziu: ,,Eminescu ne examina libretul, textul pieselor, fiindcă noi melodia o prindeam mai uşor decât textul. Era el Eminescu elegant acuma, dar şi mai elegant ştia să ne citească cuvintele cântărilor noastre”.
Spectacolele date la Galaţi, oraşul de baştină a actriţei Fani Tardini, s-au desfăşurat în una din sălile particulare, oraşul neavând teatru.
Se spune că Eminescu ar fi dormit în port, într-o baracă a unui pescar, lucru obişnuit pentru el cu condiţii şi mai puţin bune.
...
Oraşul Galaţi păstrează o vie amintire şi dragoste poetului care le-a vizitat oraşul; un parc, o stradă şi un cinematograf purtându-i numele, înălţându-i un monument din marmură albă.
...
La comemorarea a 20 de ani de la moartea lui Eminescu, s-a hotărât ridicarea unei statui poetului cu banii adunaţi din vinderea albumului omagial şi din conferinţele ţinute cu acest prilej. S-au adunat 12.000 lei.
...
Lucrarea a fost atribuită sculptorului Frederich Storck din Bucureşti care a realizat o lucrare monumentală din marmură albă de Carrara cu o înălţime de 3,10 m, montată pe un soclu de piatră de Câmpulung. Este o lucrare reuşită cu un Eminescu înnălţându-se dintr-un bloc de marmură albă, cu gâtul şi umerii goi, cu o togă în falduri ce atârnă de pe umărul drept, o lucrare în maniera Rodin. O femeie nud cu facla în mână şi cu părul în bătaia vântului înconjoară monumentul, reprezentând geniul lui Eminescu.
Lucrarea a fost gata în luna octombrie 1911 şi a fost inaugurată la 16 octombrie, în parcul oraşului, la o distanţă nu prea mare de bustul lui Mihail Kogălniceanu.
La manifestare au fost prezente o serie de personalităţi remarcabile ale lieraturii şi artei româneşti : Nicolae Iorga, A. D. Xenopol, George Coşbuc, Al. Vlahuţă, Constantin Nottara şi alţii.
...
Editura Socec a realizat o carte poştală ilustrată alb-negru chiar înainte de inaugurarea statuii. O astfel de ilustrată a circulat pe 28 noiembrie 1911 la Malcoci-Tulcea şi de pe soclul ei lipseşte inscripţia, dovadă că fotografia s-a făcut înainte de finalizarea statuii. ...>>



Acum statuia se afla amplasat in parcul Municipal M. Eminescu:





Imaginile sunt de pe net.

<<....Prima trecere a poetului Mihai Eminescu prin Hîrlău o consemnăm în anul 1869 (3 iulie-20 august), când a însoţit trupa de teatru a lui M. Pascaly în turneul prin Moldova (Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Botoşani, Cernăuţi). Trupa s-a deplasat în chervane pe ,,Drumul mare al Ţării de Jos” ce trecea prin Galaţi, Bârlad, Vaslui, Iaşi, Hârlău, Botoşani, Mihăileni şi de aici la Cernăuţi).

După spectacolele date în luna iulie la Iaşi, trupa de teatru s-a deplasat spre Botoşani şi în mod sigur a făcut un popas la Hîrlău, care era şi staţie de diligenţe şi poştă. Actorii şi poetul au avut suficient timp pentru a vizita vestigiile istorice din centrul localităţii (ruinele curţii domneşti, biserica Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru) şi poate chiar au înnoptat aici, ţinând cont de faptul că distanţa de la Iaşi la Hîrlău era parcursă în cca. 16 ore şi ei ajung aici spre seară. În Hîrlău erau câteva hanuri, unde se puteau caza actorii trupei. Atunci, în preajma fostelor curţi domneşti, se afla piaţa mare a oraşului, înconjurată de numeroase cârciumi şi câteva hanuri, unde trupa putea rămâne peste noapte pentru odihnă.

A doua trecere a poetului prin Hîrlău o consemnăm în luna septembrie 1871, după terminarea Serbării de la Putna, când, Eminescu vine la Iaşi la Societatea ,,Junimea”. Aici poetul va consemna în registrul ,,Junimii” datele sale personale, la nr 49: ,,Mihail Eminescu, născut la 20 decembrie 1849 – Sf. Ignat – la Botoşani”. Această însemnare a lui Mihai Eminescu este încă o dovadă că poetul s-a născut la Botoşani la 20 decembrie 1849. El a făcut acest drum cu diligenţa, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi de trei ori pe săptămână.

Diligenţa avea staţie de oprire şi la Hîrlău, unde schimba caii. Călătorii se puteau dezmorţi şi admira locurile încărcate de istorie de aici. În anul 1865, drumul Botoşani – Hărlău a fost pietruit cu piatră de la Deleni, lucru ce l-a făcut mai confortabil pentru călători. Drumul era parcurs în mare viteză, cu cca. 20 km. pe oră, după care se schimbau caii şi o pornea mai departe, reglementări prevăzute în ,,Noul Aşezământ Poştal Înalt Întărit din 1 mai 1858”.

Mihai Eminescu a mai făcut încă şase drumuri pe ruta Botoşani – Iaşi, dar cu trenul, linia ferată Botoşani – Vereşti fiind dată în funcţiune la 1 noiembrie 1871. ...>>

Articol publicat in revista Luceafarul in octombrie 2009.

Dintr-un articol scris de N. Iosub in revista Luceafarul:
<<...Un alt local unde s-au dat spectacole de teatru a fost şi casa ,,Sommer” situată pe calea Naţională, vis-a-vis de Biblioteca Judeţeană ,,Mihai Eminescu”. Aici, în anul 1869, a dat reprezentaţii trupa de teatru condusă de M. Pascaly, în care Mihai Eminescu era sufleor. După aceste reprezentaţii M. Eminescu rămâne acasă, urmând să plece la studii la Viena. Această clădire a fost reconstruită aşa cum arăta iniţial şi găzduieşte astăzi cinematograful ,,Clasic”. Pe o plăcuţă de alamă este inscripţionat textul: ,,Octombrie 1998 / 160 de ani de teatru în limba română la Botoşani / În această clădire şi-a încheiat, în anul 1869, cariera teatrală / Mihai Eminescu, / sufleur în trupa lui Mihail Pascaly”.

...>>