< .... Intr-o vreme cand hotarele Moldovei erau in continuu pericol, catre sfarsitul secolului al XIV -lea, mesterii voievodului Petri I Musat au durat in piatra
si lemn
Cetatea Neamtului, alcatuita pe atunci, doar dintr-un fort central, strajuit de patru turnuri si inconjurat de un sant de aparare.
Dupa aproape un veac, Stefan cel Mare, "mester" in razboaie, isi da seama de puterea armelor de foc ce incepusera a fi folosite in lupta si harazeste
Cetatii Neamtului un al doilea rand de ziduri si un nou sant de aparare. Impunatoare si de neclintit, zidurile si turnurile cetatii au cunoscut multe din momentele
cruciale ale istoriei Moldovei.
1476 este anul bataliei de la Paraul Alb (loc cunoscut de atunci sub denumirea de Razboieni (NT)). Dornic de a razbuna infrangerea suferita de armata turceasca
cu un an in urma, la Vaslui, Mahomed al II-lea trece el insusi Dunarea, in fruntea unei osti "cata frunza si iarba" . Dupa o darza inclestare, Stefan este nevoit sa
se retraga. Doar cetatile mai puteau stavili navala otomana. In jurul viteazului domn s-au tesut multe legende, si unele din ele legate de mareata cetate.
Si azi se poate vedea aici fereastra de unde se spune ca mama lui Stefan si-a infruntat fiul care se intorcea infrant de la Razboieni, nevrand sa-l recunoasca infrant
si sa-i dea adapost:
" Ce spui tu straine? Stefan e departe;
Bratul sau prin taberi mii de morti imparte!
Eu sunt a sa mama; el e fiul meu;
De esti tu acela, nu-ti sunt muma eu!
..................................................
Daca tu esti Stefan cu adevarat,
Apoi tu aice fara biruinta
Nu poti ca sa intri cu a mea vointa.
Du-te la ostire! pentru tara mori !
Si-ti va fi mormantul coronat cu flori"
(Dimitrie Bolintineanu - Muma lui stefan cel Mare)
In a doua domnie a sa, Alexandru Lapusneanu, silit de turcii care se temeau de puterea de rezistenta a cetatilor moldovene, porunceste sa se dea foc cetatii.
Din fericire, limbile focului nu produc mari stricaciuni.
O slaba palpaire de viata se pare ca a avut-o Cetatea Neamtului in 1600, cand Mihai Viteazul, condus de visul sau de unificare a tarilor romane, patrunde in Moldova.
In veacuri "... de nepatata mandrie, o singura data [Cetaea Neamtului] si-a deschis portile fara lupta si atuncea nu unui cuceritor strain, ci falnicului domn al tuturor
romanilor - Mihai Viteazul" (Alexandru Vlahuta).
Mult timp parasita, falnica cetate este renovata de mesterii lui Vasile Lupu. Pentru a infaptui acest lucru, voievodului moldovean i-a trebuit multa viclenie. Ca sa
poata insela vigilenta turcilor, mereu atenti la soarta vechilor cetati ce ani si ani au rezistat atacurilor lor, Vasile Lupu intemeiaza aici o manastire. Si astfel, Cetatea Namtului
devine adapostul avutiei si al familiei sale. Trainicia zidurilor nu a putut ocroti pe Ruxandra, fiica domnitorului si vaduva hatmanului cazac Timus Hmelnitki, rerasa la cetate in 1686.
Surprinsa de o ceata razleata din armata craiului polon, ea a fost decapitata pe pragul acestei mari fortarete.
In 1691, Cetatea Neamtului, asediata de regele polon Ioan Sobieski, este aparata timp de patru zile de o mana de plaiesi.
"Pe meterezele ei au sta darzi, in fata lui Sobieski, cei 19 plaiesi, luptand cu o oaste intreaga, pretuindu-si fiecare glont, ochind in capetenii, si facand pe poloni sa creada ca-i o
armata in cetate" (Al. Vlahuta).
Faptele de vitejie ale acestora, intrate in legenda, au inspirat, peste veacuri, pe C. Negruzzi pentru nuvela <<Sobieski si romanii>> si pe Vasile Alecsandri pentru piesa -
Cetatea Neamtului.
In 1718, o mare parte a zidurilor - de sub care multi vestiti capitani de osti s-au retras infranti - au fost aruncate in aer. Incet, incet paragina pune stapanire pe glorioasa cetate.
Abia in 1866 Cetatea Neamtului este declarata monument istoric.